DEMILITARIZAREA POLITIEI ROMÂNE - O CACEALMA SERVITA EUROPEI LA OCAZII

Ioan DRAGOI

Demilitarizarea Politiei Romane suna destul de sinistru in 1990, cand politistii romani abia se dezmeticeau, incercand sa dea la curatat o imagine mult prea sifonata, inainte de revolutia din decembrie 1989 si in timpul ei.
        Cum imperativul organismelor europene suna fara echivoc, ca, de aftfel, atatea alte cerinte, toti ministrii, civili sau militari, care s-au perindat pe la Interne, si-au propus asa ceva ca punct principal in programul lor. Suna bine, suna "european", deci nu trebuia scapat un asemenea prilej de a convinge opinia publica si, mai ales, pe vestici, ca noi suntem "pe linie", ca acceptam regulile Europei, ba chiar suntem entuziasmati de ele, dovada ca preluam toate sfaturile occidentalilor. Iar, daca e nevoie de ne sacrificam in obositoare calatorii de documentare, cu toate ca suntem foarte ocupati, ne roadem coatele pe la seminariile pompoase, dupa care, facem si programe stralucitoare, copiate sarguincios dupa oricine. Si cam atat!
        Dupa ce au efectuat constiinciosi vizitele, demnitarii nostri s-au intors plini de invataminte, ba chiar au impartasit ziaristilor cat de impregnati sunt de ele, prin urmare, chiar acu", dupa terminarea conferintei de presa, se apuca de demilitarizare. Sub Mihai Chitac si Doru Viorel Ursu, discutiile despre demilitarizare s-au purtat doar la nivel de salon. Politia Romana abia incerca sa-si recastige statutul de forta de ordine, puternic compromis sub comunisti si la Revolutie. Cat despre prestigiu, nu a reusit, nici pana in prezent.
        Cel care a abordat, foarte des, acest subiect, mai ales cu omologii sai, a fost Victor Babiuc. Parea convins, promitea sa inceapa, chiar domnia sa, actiunea de demilitarizare, ba a cerut subalternilor sa intocmeasca un program conform pretentiilor europene, numai ca totul s-a… sfarsit aici.
        Cand a preluat "cheile" ministerului, generalul Danescu (pe care Victor Babiuc il schimbase de la conducerea politiei, reprosandu-i ca nu intervenise in forta impotriva minerilor ce rasturnasera Guvernul Roman, in 1990) avea sa constate ca predecesorul sau facuse cei mai multi militari din cadrele civile! Halal demilitarizare! Si atunci, cum sa faca tocmai domnia sa, militar prin excelenta - mai bine zis, in exclusivitate - vreun pas in demilitarizare?
        Meticulos, generalul s-a rezumat la izgonirea din MI a tuturor sefilor ce proveneau din Ministerul Apararii Nationale (adusi de predecesorii sai) si partial, a celor din fosta Securitate, in locul carora a pus politisti apropiati lui. Asa au ajuns, sef la Directia de secretariat, un bun ofiter de economic, iar la Cultura, un judiciarist mutat din provincie! Si exemplele, ar putea continua.
        Presiunea Comunitatii Europene il determina, insa, pe presedintele Iliescu, sa il schimbe pe general cu un civil. Trimis in "viesparul" de la Interne, cu ordin expres de a realiza o demilitarizare, pe ici pe colo, prin partile neesentiale, adica una de gura lumii si de ochii Europei, Doru Ioan Taracila, un avocat harsait in relatiile cu politistii, a facut intocmai. A inceput cu Arhivele Statului, cea mai pretabila structura la acest proces, unde s-a oprit pe la mijlocul drumului. A mai promis ca, in curand, vor trece la Administratia de Stat, respectiv, la primarii ori prefecturi, Arhivele, Politia Rutiera, Politia de Frontiera si Evidenta Populatiei.
        Declarativ, ministrul de Interne avea toata bunavointa, era pe "linia europeana", dar actiunea, mimata pana atunci, nu se putea duce la indeplinire, din cauza costurilor prea mari! Iar ministerul nu-si putea permite asa ceva, din cauza bugetului, de la an la an tot mai auster. Mai marii politiei deplangeau, in asa hal,, bugetul ministerului, de parca, preluarea acestor resorturi ar fi costat MI si nu pe "primitori", adica administratiile locale! Argumentul, ce nu putea fi neglijat, ii fusese, bineinteles, servit de niste cadre care nu puteau concepe sa-si incheie cariera decat in haine militare, inregimentate in structuri militare, conduse dupa principii militare. Unde mai pui ca i s-a sugerat ministrului ca, in cazul "civilizarii" politistilor, acestia vor avea dreptul la organizarea in sindicate, sindicatele insemnand, automat, si dreptul la greve, iar un argument mai cumplit nu putea exista, pentru un guvernant.
        Guvernarea Conventiei, ce nu scapase nici ea prilejul sa exploateze electoral acest subiect, avea sa fie un prilej de stagnare si datorita mineriadelor, care, in urma comportarii deplorabile a fortelor de ordine, mai bine-zis, a generalilor sai, avea sa taie, oricui, pofta de a-l mai aborda. In ceea ce ii priveste pe ofiterii si subofiterii Politiei Romane, ei n-au facut decat sa se teama, permanent, la perspectiva pierderi statutului de militar (pentru multi, singurul mod de viata acceptabil), dar si a avantajelor ce le sunt conferite de aceasta profesie. Motivul: conservatorismul specific si lipsa de informare. Cu timpul, multi dintre ei aveau sa inteleaga ca spectrul "civiliei"nu e asa de negru, ba unii, care s-au izbit de rigiditatea si ostilitatea parchetelor militare, au inceput sa-si doreasca niste instante mai … civile.
        Cat despre personalul civil, acesta a constituit, dupa 1990, cea mai neglijata categorie din MI, atat ca statut, cat si ca salarizare. Daca, inainte, o angajare in MI era o favoare, mai ales in privinta retribuirii, in prezent, toate eforturile acestor oameni se canalizeaza in directia trecerii, cu orice pret, in randul cadrelor militare. Ei stiu ca, in alt fel, situatia lor materiala nu se va imbunatati, cu toate ca, foarte multi, presteaza aceleasi munci ca si cadrele militare. E vorba de medici, ziaristi, economisti etc. Pentru ei, chiar daca nu stiu, ori nu indraznesc sa o marturiseasca, demilitarizarea ar fi singura solutie, ca sa beneficieze de acelasi statut ca si colegii lor.
        Mandatul actualului ministru de Interne, Ioan Rus, a inceput sub aceleasi auspicii ca si ale predecesorilor, incat iti vine sa crezi ca, de cum ajung in acest post, e obligatoriu sa se molipseasca toti de aceeasi boala. In cele cincisprezece luni ale mandatului, a fost anuntata, ca iminenta, trecerea Evidentei Populatiei, Directiei Pasapoarte, a Politiei Rutiere si a Arhivelor, la administratia locala sau de stat, dar, pana acum, nu cunoastem sa se fi intreprins nimic concret. Doar generalul Pavel Abraham apare, periodic, in media romaneasca, pentru a anunta iminenta demilitarizare a cate unui compartiment din MI, dupa care totul reintra in normal, adica in letargie. Iar cacealmaua continua! In plan legislativ, amanarea e la fel de consecventa, incat nu putem sa ne reprimam banuiala ca e orchestrata. Cum am putea gandi altfel, cand Legea Politiei si Statutul Politistului s-au "prafuit", pe drumul de la Guvern la Parlament si nu mai apuca odata sa vada lumina … Monitorului.
        Ca sa nu mai vorbim de Directia Penitenciarelor, trecuta, de cativa ani, la Ministerul Justitiei, si de care nu s-a atins nimeni.
        In prezent, presiunile din partea NATO si ale Uniunii Europene se intetesc, mai ales in perspectiva reuniunii de la Praga, din toamna acestui an.
        Asteptam, cu nerabdare, sa vedem cat de credibil va suna, in timpanele Europei, trambita cea sparta a demilitarizarii Politiei Romane.