DREPTUL LA REPLICA
 
        Asa cum am facut si in numarul trecut al ziarului nostru electronic, si azi punem la dispozitia reprezentantilor unei institutii din domeniul juridic spatiul publicistic in care aceasta sa-si exprime punctul de vedere privind un articol sau altul din cele publicate in saptamanalul “In Justitie”.
        Dar acest ziar electronic nu se rezuma la a da dreptul la replica numai celor ce se simt atinsi de textele din paginile publicatiei noastre: pentru ca la moda este ”dreptul la replica”, pe cale a deveni un drept ocrotit de lege, “In Justitie” pune la dispozitia tuturor aceasta pagina, pentru a-si sustine punctele de vedere.
(Redactia)
 
        
Azi: Curtea de Apel Pitesti, Biroul de presa

        Urmare a articolului publicat in numarul 8 al ziarului nostru, intitulat “Jocul de-a Justitia - Instante unde e mai bine sa nu te judeci” – Judecatoria Curtea de Arges, Curtea de Apel Pitesti ne-a remis un comunicat semnat indescifrabil de catre Biroul de presa. Reproducem alaturat textul acestuia, precum si textul articolului incriminat, cu mentiunile urmatoare:
                - autoarea articolului nu este avocatul judecatoarei cazute in dizgratia colegilor sai, judecatori. Nu ni se pare insa moral ca un presedinte de instanta sa sanctioneze un justitiabil admitand o recuzare doar  pentru ca prin aceasta se completeaza dosarul cu plangeri impotriva acelei judecatoare; nimic nu ar impiedica avocatul, insa, sa devina aparatorul acesteia, nu doar in sensul moral al cuvantului, caci ne reprima orice forma de abuz si nedreptate.
                - raspunsul Curtii de Apel este incorect, sub foarte multe aspecte ce se refera la desfasurarea, din punct de vedere procedural, a cauzei: astfel, contrar celor afirmate in scrisoare ce se constituie in drept la replica, obiectiunile ce au fost reinterate de avocatul partii vatamate au fost incuviintate nu ca o revenire asupra probei, ci pentru ca, in cauza, la acel termen, a fost audiat un martor din a carui depozitie a rezultat necesitatea admininistrarii unor probe suplimentare pentru reflectarea situatiei reale din cauza dedusa judecatii. A recuza un judecator pentru ca, din dezbateri, a reiesit ca este nevoie sa se completeze raportul de expertiza contabila, deoarece cifra de afaceri a inculpatei – asa cum a probat martorul, fost angajat al inculpatei – era alta decat cea avuta in vedere la realizarea raportului de expertiza, nu a fost nicidecum legal. Reamintesc Biroului de Presa al Curtii de Apel ca art. 138 alin 1 pc. 2 din Codul de procedura civila precizeaza: “ (1) Dovezile care nu au fost cerute in conditiile art. 112, 115 si 132 nu vor mai putea fi invocate in cursul instantei afara de cazurile: (2) Cand nevoia dovezii ar reiesi din dezbateri si partea nu o putea prevedea”.
                - PS: articolul “Jocul de-a justita” a fost scris in calitate de ziarist profesionist, membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, nu de avocat. Este motivul pentru care, in acel articol, au fost avute in vedere problemele de principiu, determinate de incalcarile legii, si nu cazul in sine. Cazul in sine implica, din pacate, abuzuri inimaginabile. Dar autoarea articolului stie  - si ar trebui sa stie si Biroul de presa – ca nimic nu a impiedicat-o, indiferent de caliatea partii aparate, sa caute dreptatea acesteia nu numai in Romania, ci si dincolo de granitele ei. Avantajul, as spune, de data aceasta, e al avocatului, care nu se opreste la mijlocul drumului, oricat de greu ar fi el.
                - contrar sustinerilor Curtii de Apel, prin reprezentantul sau fara nume (in mod normal, fiecare dintre noi ar trebui sa aiba curajul de a semna ceea ce scrie, asa cum a facut si autoarea articolului), dam publicitatii si pozitia celeilalte parti:

Catre
REDACTIA ZIARULUI „ IN JUSTITIE „

            Desi este evident ca o publicatie, prezidata de un membru al baroului român, va da publicitatii pozitia avocatului unei singure parti, cu încredere în spiritul de echitate ce trebuie sa anime pe orice actor al lui „ars boni et equi”, încercam sa expunem si punctul de vedere al responsabililor pentru linistea, echilibrul si, de ce nu autoritatea morala a împartitorilor de justitie.
            De aceea, Curtea de Apel Pitesti, la articolul „Jocul de-a justitia” al doamnei av. Graziela Bârla, doreste sa faca anumite precizari.

 

            În legatura cu dosarul penal a carui cauza a pierdut-o partea aparata de semnatarea articolului, precizam:
            Probabil angajata la un termen ulterior, ziarista ruda, dupa cum, de altfel, o arata si numele, cu partea pe care o apara, nu a observat ca, primul termen din 2 iulie 2001, judecata  a fost repartizata judecatorului al carei avocat îi este, în cauza personala, aflata pe rolul Curtii Supreme de Justitie, aceeasi doamna Graziela Bârla, semnatara articolului.
            Asa se face ca, desi dispozitiile art. 146 din Legea nr. 92/1992 interzic judecata altor cauze decât cele cu caracter de urgenta în perioada vacantelor judecatoresti, totusi, urmatorul termen acordat de catre judecatorul cauzei a fost 2 august 2001, când permanenta serviciului în instanta a fost asigurata de presedintele instantei. În acest mod, s-a ajuns ca acesta sa instrumenteze, la un singur termen cauza, termen la care au fost încuviintate cele doua cereri formulate pentru partea vatamata de av. G. Bârla, în sensul constituirii de parte civila, ca si de introducerea în cauza a unei parti responsabile civilmente, nechemata de la început în proces.
            În continuare, cauza s-a judecat de catre judecatorul caruia îi fusese repartizata si despre care pledoaria publicistica pretinde ca ar fi obiectul presiunilor sau persecutiilor colegilor sai.
            În speta, la data de 26 noiembrie 2001, au fost respinse obiectiunile formulate de catre cel de-al doilea avocat al partii vatamate, membru si acesta în colectivul de redactie al publicatiei ce supune opiniei publice faptele, spre cântarire.
            Potrivit legii, judecata asupra probelor respinse într-o procedura contradictorie, este una obligatorie pentru instanta care a pronuntat-o, nemaiputându-se reveni asupra ei.
            Contrar acestor norme legale, la 14 ianuarie 2002, când obiectiunile au fost reiterate de av. G. Bârla, ele sunt încuviintate de catre acelasi magistrat, în al carui aparator, autoarea articolului s-a erijat.
            Raportat la acest comportament, inculpatul a formulat cerere de recuzare a judecatorului, partea apreciindu-se nedreptatita, alaturi de aceasta situatie, si de decaderea sa din probele testimoniale, desi cauza a mai suferit amânari dupa aceasta decizie a judecatii. Deci, administrarea ei nu ar fi fost de natura a atrage tergiversarea solutionarii.
            Toate aceste argumente de ordin procedural au atras admitera cereii de recuzare, si nu exclusiv cel prezentat de catre articolul dumneavoastra.
            Cât despre pretinsa persecutie a magistratului aparat de doamna avocat G. Bârla în cauza în care se solicita aplicarea unei masuri de sanctionare disciplinara, sunt de facut urmatoarele precizari :
            Curtea de Apel Pitesti, instanta formata din judecatori colegi ai doamnei magistrat, al carui nume nu este mentionat, iar noi întelegem sa nu îl târâm în „noroiul” cernelii tipografice, contrar procedeului doamnei redactor, întelege sa nu exprime o opinie publica asupra comportamentului acesteia ca magistrat, comportament ce face obiectul unui proces aflat în desfasurare, având în vedere dispozitiile art. 13 al Codului Deontologic al Magistratilor.
            Desi, poate, n-ar fi lipsit de interes sa se observe si dispozitiile art. 21 si 23 din acelasi cod care obliga si în societate, iar relatiile cu colegii sa fie bazate pe respect si buna-credinta.
            Singura licenta pe care ne-o permitem, este aceea de a atrage atentia asupra calitatii de pledoarie ex litis a acestui articol al avocatului apararii care, probabil, are impresia ca probele cauzei îi sunt defavorabile si încearca sa pregateasca terenul unui eventual esec.
            Cu încredere în principiul roman „auditur et altera pers”, supunem atentiei lectorilor aceleiasi publicatii cele de mai sus si ne exprimam disponibilitatea unei reale colaborari cu presa.

Biroul de presa al Curtii de Apel Bucuresti

Pentru cititori, reproducem textul incriminat, cel din nr. 8 al ziarului "In Justitie"

            "Existã instante – mai ales în orasele mici - în care, în mod firesc, toatã lumea se cunoaste cu toatã lumea. Se si spune asa: esti prieten cu toatã lumea, deci existi. Nu te integrezi (pânã a deveni parte a acelei comunitãti mereu egalã cu ea însãsi, în care avocatul nu vrea sã-l supere pe procuror, pentru cã se vor mai întâlni, si procurorul nu vrea sã aibã o altã opinie decât a judecãtorului, pentru cã mai au împreunã si alte dosare), deci nu existi.
Am sã vã spun astãzi o istorie. Oarecare, pentru cã, desi se întâmplã la Judecãtoria Curtea de Arges, ea se poate întâmpla, de altfel (si din pãcate), în multe alte instante din tarã.
                Un dosar al unui cetãtean – parte vãtãmatã – a nimerit la o judecãtoare despre care se spune, în oras, cã a cãzut în dizgratia colegilor si, mai ales, a presedintei de instantã, doamna Gabriela Pahontu. Astfel, cu un timp oarecare în urmã, judecãtoarei (pe care o vom numi A.B.), i s-a formulat o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii, în care, în esentã, i se reprosa cã nu este „comunicativã”, cã vorbeste dur cu justitiabilii si cu avocatii si, mai ales, cã, fiind nevoitã sã-si cumpere un apartament, dupã ce si-a vândut, din motive strict personale, apartamentul, a întârzâiat cu plata ratelor la vânzãtorii de la care cumpãrase în rate si la banca de la care contractase un credit. Se fãcuse, prin urmare, de râs. Judecãtoarea a demonstrat, cu acte, cã motivul pentru care a întârzâiat plata s-a datorat bolii foarte grave a surorii sale, cãreia i-a plãtit spitalizarea. Cã motivul pentru care nu e comunicativã, stã în felul ei de-a fi. Aceste argumente nu au contat, mai multi juristi (avocati si judecãtori) declarând, la audieri, cã judecãtoarea A.B. „nu prezintã garantii morale”. Nimeni nu s-a întrebat, desigur, dacã nu cumva si sistemul este vinovat, pentru cã îi obligã pe judecãtori, mai ales pe cei tineri, sã se descurce cum pot, de exemplu pentru a locui în conditii decente. Un presedinte de instatã, din tarã, care gândeste altfel, desigur, spunea cã, în dosarele care au ca obiect un litigiu dintre un proprietar si un chirias nu a distribuit niciodatã un judecãtor care locuieste în gazdã! Dar asta e o altã poveste, desigur.
            Dosarul penal despre care începusem sã povestesc a nimerit, întâi la presedinte instantei din Curtea de Arges, amicã de notorietate cu avocata inculpatei. Pentru cã s-a intrat în vacanta judecãtoreascã, dosarul a fost repartizat doamnei judecãtoare A.B., cea cãzutã în dizgratia cvasi-generalã.
            O vreme, avocata inculpatei s-a comportat oarecum civilizat, apoi, când a simtit cã pierde teren, a recuzat-o pe judecãtoarea A.B. Motivul invocat de inculpatã: „…în data de 17.12.2001 … am fost decãzutã din proba cu martori desi aceasta s-a amânat de încã douã ori, fiind astfel în imposibilitatea sã-mi dovedesc sustinerile”. Cu toate cã în încheierea de sedintã din 10.12.2001 chiar reprezentantul Parchetului arãtase cã „martora inculpatei lipseste nemotivat”, cu toate cã, niciodatã, inculpata, dupã aceea, nu a prezentat vreo dovadã care sã ateste motivul lipsei martorului sãu, dupã douã zile de la formularea cererii (niciodatã interatã în sala de judecatã, deci în sedintã publicã), judecãtoarea Daniela Togan, prin încheiere datã în Camera de Consiliu, a admis cererea de recuzare, motivând: „s-a arãtat cã, desi în repetate rânduri reprezentantul Parchetului si apãrãtoarea inculpatei au solicitat judecarea cauzei, cererile acestora au fost ignorate de magistrat”.
            Evident cã noul judecãtor, desemnat sã preia cazul, a respins plângerea pãrtii vãtãmate, desi raportul de expertizã realizat în cauzã era elocvent, desi înscrisurile si declaratiile martorilor audiati erau suficiente probe. Inculpata, sotie de jandarm, a fãcut ce s-a lãudat cã face: a controlat sistemul din micul orãsel si dosarul a ajuns, în recurs, la instanta al cãrui presedinte a fost, pânã acum câteva sãptãmâni, sotul judecãtoarei care a pronuntat recuzarea.
             Dar, pânã la urmã, cel mai grav nu e doar faptul cã recuzarea judecãtoarei A.B. s-a fãcut numai pentru a câstiga o inculpatã un proces, ci pentru cã recuzarea serveste ideii potrivit cu care judecãtoarea A.B. nu ar trebui sã mai rãmânã în magistraturã.
            Am aflat toate mai târziu, stând de vorbã cu alti colegi. Am amânat mult pânã pânã sã scriu despre acest caz, pentru cã sunt greu de admis, urmãtoarele:
                    – cã, într-o instantã, se judecã mai ales pe relatii colegiale avocat local-judecãtor;
                    – cã, într-o judecãtorie, un justitiabil poate fi sanctionat doar pentru cã, prin voia sortii, a nimerit la cine nu trebuia, când nu trebuia;
                    – cã, în rãzboiul pe care doamna Ministru l-a declarat împotriva judecãtorilor despre care se spune cã încalcã deontologia profesionalã, de prea multe ori, este luat în considerare doar punctul de vedere al celor ce conduc, sau sunt prieteni cu cei ce conduc, al celor ce fac si desfac într-o instantã si, foarte adesea, este sacrificat, pe altarul exemplului, câte un micut judecãtor, care si-a permis, ca în exemplul nostru, sã nu ia mitã pentru a-si cumpãra locuinta si a plãti spitalul unei rude, ci sã  împrumute, în mod oficial, bani. (Reamintim cã ultima palmã de acest fel a fost datã Ministerului Justitiei de cãtre judecãtorii Curtii Supreme de Justitie în procesul magistratului Ovidiu Budusan.
            Sau, poate si acestea sunt doar pretexte, din pricina cãrora suferã, mai întâi, tot justitiabilii, pentru a fi înlãturati cei incomozi din jocul de-a justitia?"