PICIORUS ERA, DE MIC, O LICHELUTA

Sociolog Vasile I. ZARNESCU

            Cazul sinuciderii procurorului Cristian Panait, demasca in mod evident, pentru cine mai avea dubii – in virtutea principiului de drept penal Semper, in dubiis, benigniora praeferenda sunt – coruptia deplina (nu si definitiva, speram) din Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Si daca aici exista coruptie, de ce nu ar exista la Parchetele Generale mai mici, din provincie, unde, se stie, mafia locala este mai puternica, “face legea”, adica, de fapt, faradelegea?! In fond, organizarea ierarhica a Parchetului, reprezinta argumentul logic in sustinerea coruptiei generalizate din cadrul sau, fara a mai aduce, in plus, argumente bazate pe cazuistica. Dupa cum s-a aratat in presa, avocatii corupti constituie “suveica” prin care mita circula de la mafiotii corupatori la procurorii si judecatorii corupti. Iar de la acestia din urma, se fac colecte saptamanale cu banii murdari, care sunt transportati cu masina spre nivelele ierarhice superioare ale Magistraturii.
            Presa a relevat inclusiv faptul ca seful procurorului Cristian Panait este procurorul Ilie Piciorus. Desi era un ilustru anonim, numele sau fusese vehiculat, alaturi de al exprocurorului Constantin Son, in timpul pertractarii numirii noului porocuror general al Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, pana la numirea lui Tanase Joita. Ca sa vedeti ce frumos ar fi sunat: “Procurorul General al Romaniei, Ilie Piciorus”. Va imaginati cum ar fi scris presa: “De pe Aeroportul International Otopeni, aflat in fruntea unei delegatii care va face o vizita de lucru in S.U.A., si-a luat zborul procurorul general al Romaniei, Ilie Aripioara”. Dupa care s-ar fi revenit: “Erata! – Pardon, scuzati, bonsoar, nu e vorba de Aripioara, ci de Piciorus. Din vina dasctilografiei”.
            Cativa ziaristi de la Adevarul induc ideea ca la baza tragediei lui “Cristian, care era un procuror dur”, s-ar fi aflat disensiunile generate de “faptul ca, in dosarul inculpatului Alexandru Lele, procuror bihorean, magistratul Cristian Panait ar fi dispus scoaterea de sub urmarire penala a acestuia, solutie care i-ar fi fost respinsa, insa de seful sau, Procurorul Ilie Piciorus. De precizat ca aceasta informatie a fost obtinuta pe cai neoficiale, din mai multe surse avizate, dar nu a fost confirmata oficial pana in prezent”. Motiv pentru care Violeta Fotache se arata indignata de faptul ca “Parchetul General sporeste secretomania in cazul mortii tragice a procurorului Panait”. (In Adevarul, nr. 3676, 16 aprilie 2002, pag. 1; vezi si: Violeta Fotache, Razvan Popa, Dan Carbunaru, “Parchetul confirma sinuciderea, dar motivele risca sa fie ingropate odata cu procurorul Panait”, in Adevarul, nr. 3673, 12 aprilie 2002, pag. 1 si 14).
            Daca procurorul Cristian Panait era un tip competent, atunci isi permitea sa fie “dur”, adica sa aplice Legea. Duritatea magistratului rezida in onestitate si competenta. Asa se traduce dictonul juridic latin Dura lex, sed lex. Si fara indoiala, Cristian Panait era competent, de vreme ce era doctorandul d-nei Mihaela Rodica Stanoiu, ministrul Justitiei. In mod fatal, el trebuia sa intre in contradictie cu seful sau direct, procurorul-sef Ilie Piciorus, care, mai mult decat un individ competent, fusese, inca de cand isi luase diploma sa socialista de procuror, un arivist si un lingau: adica fusese un procuror partinic, facuse justitie partinica, la comanda activistilor P.C.R.-ului; ceea ce ramasese pana acum, dupa cum rezulta din activitatea sa profesionala.
            Referitor la acest Ilie Piciorus, am mai aratat contributia pe care a avut-o la musamalizarea unor sesizari penale, facute pe linie proesionala, de catre autorul scrisorii de fata pe vremea cand era sociolog la Centrala Industriei Confectiilor Bucuresti (cf. Vasile Zarnescu, “Intalnirea cu profesorul”, in volumul colectiv Omagiul Profesorului Emil Mihuleac. Editura Tempus, Bucuresti 2000) si, implicit la contributia procurorului – de coniventa cu seful sau, procurorul-sef al Procuraturii Sectorului 6. Alexandru Tuculeanu – la concedierea mea, printr-o inscenare care sa fie conforma cu articolul 64, lit. “t”, din Legea nr. 5/1978, republicata in 1982, adica faimosul articol contra disidentilor, prin care nu puteai sa dai in judecata intreprinderea, ca sa poti muri de foame, caci nimeni nu te mai angaja in Romania, avand in cartea de munca respectivul articol! Dar, din cauza redactarii cat mai rezumative si academice, omagiale, a acelui material, nu am mai aratat ca Ilie Piciorus fusese o lichea inca din vremea tineretii sale procuriste.
            Consiliat de cativa mari juristi onesti, competenti si disidenti taciti, precum regretatul g-ral de div. (r.) Emil Mihuleac, dadusem in judecata intreprinderea, aratand ca totul fusese o inscenare pentru a scapa de un sociolog care voia sa isi faca meseria. Totusi, din cauza lichelismului politic (partinic), toate instantele imi respinsesera actiunile pe motiv de art. 64, lit. “t”. Astfel, prin sentinta civila nr. 2403 din 4 mai 1989, pronuntata in dosarul nr. 3066/1989, Judecatoria Sectorului 6, Bucuresti, mi-a “respins contestatia ca inadmisibila”. Instanta a fost compusa din judecatorul Bedros Teodor, presedinte, asesorii populari Ioana Radulescu si Dumitru Raduta, procurorul Liviu Samson si grefiera Maria Cacerea. Prin decizia civila nr. 2095, din 10 august 1989, pronuntata in dosarul nr. 3543/1989, Tribunalaul Municipiului Bucuresti mi-a “respins recursul ca nefondat”. Instanta de recurs a fost compusa din judecatorul Dimitrie Onica, ca presedinte, judecatoarele Paula Pancea si Constanta Patrichi, procuroarea Emilia Ungureanu si grefierul George Raicu. Ulterior, inclusiv la instanta Sectiei Civile a Curtii Supreme de Justitie am patit la fel!
            Dar, daca un biet sociolog isi permisese sa infrunte regimul, constient ca, daca o tine asa, atunci regimul cu pricina o sa se prabuseasca – asa cum relevasem in lucrarea Sociologia sefului, adresata, cu numar de inregistrare, Stelianei Istodorescu, directoarea de atunci a C.I.C.B., membra a C.C. al P.C.R., deputata in M.A.N. – ce anume ii impiedica pe magistratii socialisti, enumerati mai sus, sa faca la fel ca mine, daca ei ar fi fost loiali legilor, statutului si poporului, pe seama caruia isi dobandisera diplomele, postul, prestigiul si averea?! Nu ii impiedica nimic sa faca dreptate, daca nu ar fi fost manati de lacomie si lichelism. Ce posturi ocupa acum, acestia, in Magistratura?! Au promovat la fel ca alde Ilie Piciorus si Alexandru Tuculeanu?! Oricum indivizii respectivi, trebuie dati afara din Magistratura. Chiar daca noi nu le cunoastem, acum, vinovatiile cumulate, intre timp, de catre ei, ei le stiu. Dar le vom afla si noi.
            Dupa evenimentele din decembrei 1989, am adersat, printre altele, Parchetului general al Republicii Socialiste Roamnia plangerea de mai jos:

            Subsemnatul Zarnescu I. Vasile, domiciliat in Bucuresti, sectorul 6, str. Valea Ialomitei, nr. 4, bl. C11, sc. B, et. 8, ap. 69, cod 77412, va adresez urmatoarea

            Impotriva tergivestarii si musamalizarii de catre Procuratura locala a Sectorului 6 a plangerii mele nr. 2823/VIII-I/19 dec.1988 – si, in subsidiar, a solutiei de neurmarire penala impotriva lui Florea Visan – si de catre Procuratura Municipiului Bucuresti a plangerii nr. 1917/8 mai 1989, in care reveneam asupra primei plangeri, adaugand ilegalitatile ulterioare comise contra mea, soldate cu concedierea conform art.64, lit. t din Legea 5/1978 republicata.
            1. Prima a fost repartizata spre rezolvare procurorului Ilie Piciorus. Acesta m-a deconspirat conducerii Centralei Industriei Confectiilor Bucuresti, unde eram angajat ca sociolog principal, a tergiversat ancheta si a inmormantat-o, pasand-o Circumscriptiei 20 Militie.
            In replica s-au intetit represariile contra mea, practicate de conducerea C.I.C.B. si cu ajutorul lui Vasilica Dragos Sburlea si al lui Florea Visan – doi infractori ramasi nepedepsiti – i-a instigat pe portarii subordonati lor sa ma agreseze si sa ma sechestreze ilegal doua ore, chemand un echipaj al Circumscriptiei 20 de militie, care m-a amendat cu 500 de lei prin procesul-verbal seria R, nr. 0593204/14 februarie 1989. Am contestat acest proces-verbal la comandantul militiei, dar, evident, a fost ignorat.
            In 15 februarie 1989 am vrut sa depun o plangere sub acest aspect catre Procuratura Sectoruluui 6, dar procurorul de serviciu Mugur Lazar a refuzat sa o primeasca, astfel ca am trimis-o, printr-o scrisoare recomandata, pe numele lui Al. Tunculeanu – procurorul sef de atunci.
            Ambele plangeri au ramas nerezolvate.
            Conducerea C.I.C.B., stiindu-se stapana pe situatie, a trecut la alte inscenari si ilegalitati si m-a concediat prin dispozitia nr. 444/17 martie 1989.
            Mergand in audienta, in aprilie 1989, la procurorul sef Alexandru Tuculeanu, acesta, in prezenta lui Ilie Piciorus, m-a sfatuit “sa nu mai fac valuri degeaba”...
            2. In consecinta, m-am adresat Procuraturii Municipiului Bucuresti, cu plangerea nr. 1917/8 mai 1989. Echipa de anchetatori a fost condusa de procurorul Dan Ioan Mirescu.
            Acesta a recunoscut ca cele reclamate de mine “s-au confirmat, ca au gasit si alte ilegalitati mai grave” – dar a refuzat sa-mi comunice in scris acestea, fiind “secrete de serviciu”. Adica “secretele de serviciu” ale conducerii C.I.C.B. pe care i le comunicasem eu ca escrocherii devenisera “secrete de serviciu” ale Procuraturii Municipiului Bucuresti!
            In noiembrie 1989 am fost in audienta la procurorul-adjunct, care era si secretarul de partid. Eram asistati de procurorul de serviciu, caruia i-a dat dispozitie ca “luni sa-mi dea un raspuns scris amanuntit pentru toate aspectele...”. Dar nu mi l-a trimis nici azi.
            Intrucat acum s-au intrunit conditiile pentru aplicarea Justitiei, va rog sa solutionati aceasta plangere in vederea recuperarii daunelor materiale si morle provocate, si pedepsirii vinovatilor pentru toate ilegalitatile comise.

            Am depus aceasta plangere sub numarul 43625, in 7 iunie 1990.
            Evident, Procuratura Generala nu mi-a raspuns nici de data aceasta, fiindca solidaritatea de tagma nu permitea instituirea Jusitiei, chiar asa, otova – mai ales ca era implicat un procuror sef, cum era Alexandru Tuculeanu. Dar am schimbat tactica si am facut unele plangeri mai restranse, delimitate pe anumite cauze. In primul rand, pe problema concedierii ilegale, prin falsificarea unor acte pretins publice, ceea ce constituia fapta penala. Ca atare, la propunerea Ministerului Justitiei, Procurorul General al Romaniei, Gheorghe Robu, a fost nevoit sa dispuna recurs extraordinar contra sentintelor si hotararilor judecatoresti prin care fusesem concediat conform art. 64, lit. t din Legea 5/1978, republicata in 1982. In consecinta, Sectia Civila a Curtii Supreme de Justitie, prin decizia nr. 1961 din 18 octombrie 1990, pronuntata in dosarul nr. 1784/1990, admite recursul extraordinar declarat de procurorul general, modifica sent. civ. nr. 2403/1989, precum si dec. civ. nr. 2095/1989, a T.M.B., Sec. a IV-a civ., in sensul ca admite contestatia mea, “formulata impotriva deciziei nr. 444/17 martie 1989 a I.C.T.B., pe care o anuleaza. Dispune reancadrarea contestatorului Zarnescu I. Vasile in functia anterior detinuta in unitate. Caseaza aceleasi hotarari, in parte, privitoare la despagubiri. Trimite dosarul la Judecatoria Sectorului  6, Bucuresti, spre rejudecare in limita casarii.”
            Procesul s-a reluat, deci, “la fond dupa casare”. Urmarea, minimala, a fost ca, prin sentinta civila nr. 2182 din 28 mai 1991, pronuntata de Judecatoria Sect. 6 in dosarul nr. 359/1991, definitiva si investita cu titlu executoriu, I.C.T.B. mi-a platit despagubirile aferente pentru timpul cat m-a obligat, in mod criminal, sa fiu somer in Socialism, precum si alte pretentii banesti, spre a se repara abuzurile comise contra mea.
Deoarece pregatesc pentru tipar un Jurnal din anii ciumei rosii, voi reproduce acolo, in extenso, toate documentele vehiculate in procesele respective, spre a ramane consemnat mai bine, pentru generatiile viitoare, ceea ce a insemnat, in toata oroarea sa, “Epoca de aur” a sistemului totalitar si cine au fost, nominal, tartorii care au sustinut-o ideologic, politic, faptic si, mai ales, juridic. Caci daca magistratii ar fi fost, toti, onesti si independenti, cum si obliga chiar Constitutia socialista, nu s-ar fi ajuns la sistemul totalitar pe care am fost nevoiti sa il traim. Dar, daca procurorii socialisti escroci si lichele ca Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus imi spuneau mie sa nu “mai fac valuri degeaba”, in loc sa fi procedat ca judecatorul din filmul “Z”, al lui Costa Gavras, atunci, desigur, oricat ar fi fost de multi disidentii ca mine, nu ar fi putut lovi regimul totalitar in moalele capului, deoarece avea sustinerea juridica a magistratilor politruci. Dreptatea “democrata” si capitalista controlata si impartita, acum, de procurorii sefi Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus este aidoma cu dreptatea socialista, pe care o gestionau aceleasi lichele de procurori socialisti Alexandru Tunculeanu si Ilie Piciorus.
            Dar, de pe acum putem releva ca, dupa “Revolutia din Decembrie 1989”, Procurorul Ilie Piciorus a cazut tot in picioruse, iar intre anii 1992-1996, a fost sef al departamentului de cadre al guvernului Vacaroiu. Dupa care a revenit la meseria sa de baza, de procuror, iar din anul 2000 l-am vazut intrand in sediul Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, unde lucra. Ca sa aflam ca este ditamai procuror-sef in cadrul acestui Parchet General. Iar din cauza lui s-a sinucis procurorul Cristian Panait, care nu a rezistat marilor presiuni politice la care l-a supus micul Piciorus. Sa ne amintim ca, din cauza constiintei lor, s-au sinucis generalul Vasile Milea, ministrul Apararii Nationale, generalul-magistrat Gica Popa, pentru ca l-a condamnat pe Nicolae Ceausescu printr-un proces ilegal, iar acum, tot din cauza constiintei lui si a insuficientei rezistente psihice la ilegalitatile din Parchetul General si la presiunile comise contra lui, s-a sinucis procurorul Cristian Panait.
            Dar procurorul Ilie Piciorus nu s-a sinucis, pentru ca el, de mic procuror, si-a manjit anduranta la vitregiile vietii, adica s-a exersat nu sa aiba o constiinta imaculata – care devenea, ipso facto, o “constiinta nefericita”, cum spune Hegel – ci , dimpotriva, sa maculeze Justitia, adica “sa se descurce”, sa fie si el fericit, dar pe seama nefericirii celorlalti. Ca, de altfel, si fostul si actualul lui sef, procurorul Alexandru Tuculeanu, care, cu nasul lui de Pinocchio, adulmeca solutiile de musamalizare, precum avea sa o faca, ulterior, si in cazul Armaghedon II, cand a dispus arestarea de pe strada, fara mandat de arestare, a lui M. Ciuvica – motiv pentru care a fost destituit, desi ar fi trbuit sa fie condamnat penal, pentru ca a comis o ilegalitate grava contra drepturilor omului.
            Dar nu e timpul pierdut. De vreme ce unii dintre fostii securisti sunt urmariti, acum, a priori, doar pentru presupuse fapte de politie partinica (nu de “politie politica”, cum se exprima “idiotii utili”), de ce sa nu fie urmariti si procurorii si judecatorii, care, in Socialism, au comis in mod sigur acte de justitie partinica, dupa cum am relevat mai sus?! In fond, in Socialism, procurorii erau cei care ii controlau pe toti: pe judecatori, pe securisti, pe militieni etc.!
            Dar, cum vedem, la vremuri noi, tot “ei”. Adica, acei procurori care practicasera terorismul psihologic si ideologic, in loc sa se ocupe cu controlarea modului cum judecatorii, ofiterii Securitatii si ai Militiei respectau legile. Pentru ca, asa cum am mai aratat in diverse materiale de presa, dupa nomenclatura Partidului Comunist Roman, ei erau cei mai puternici in ierarhie. Iar acum, dupa disparitia P.C.R.-ului, ei cei din esalonul doi, au ramas cei mai tari. Ca dovada ca, si acum, procurorii fac tot ce vor, fara sa ii mai controleze nimeni. Pe vremea cand era seful Procuraturii Sectorului 6, procurorul Alexandru Tuculeanu venea la C.I.C.B., zisa si APACA, sa peroreze despre legile drepte ale Socialismului si “demonstra” cum trebuie bagati la puscarie agricultorii care bagau varza sub brazda, in loc sa o culeaga si sa o aduca la oras, sa o manance muncitorii oraseni la imbelsugata lor masa socialista. Dar, in infailibilitatea lui de magistrat, “omul cu nasul mare”, dupa cum era poreclit de muncitoare, “uita” sa mai precizeze ca pretul de vanzare la oras al verzei le era impus sa fie asa de mic incat nu acoperea nici pe de parte cheltuielile de culegere, curatire, transport, depozitare, regie etc.; dimpotriva, pentru tarani era mult mai “ieftin” sa ingroape in pamant varza decat sa o vanda: adica cheltuielile facute pana la faza cu bagatul sub brazda erau mai mici decat acelea care aveau sa mai fie facute, ulterior, pana la vanzarea deficitara si, deci, pierdeau mult mai putin. Dar, procurorul-sef Alexandru Tuculeanu stia aceste lucruri elementare de economie politica, stia ca are in spate sprijinul ideologic al Partidului si venea sa terorizeze populatia, amenintand cu puscaria. Ca emenat al Revolutiei, acest terorist socialist, ajuns prim-adjunct al procurorului general de pe langa Curtea Suprema de Justitie, a ajuns sa dispuna arestarea oamenilor nevinovati pe strada!
In fond ca prima masura de asanare a Justitiei, acestia doi, Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus, trebuie dati, urgent, afara din Justitie, ridicandu-li-se definitiv dreptul de a mai profesa in domeniul juridic, nici ca avocati, nici ca notari etc. Sa se faca soferi de taxi, desi vor maslui, si acolo, aparatele de taxare. Alde Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus nu sunt buni decat in minele de uraniu, sa vada si ei cum se munceste din greu pentru o leafa de mizerie, nu cum au fost tratati ei, primind o traista de bani si chiar spor de praf pentru dosarele musamalizate la Parchet! Dar, fostul micut procuror, Ilie Piciorus, care facea gainarii cu nomenclaturistii de la C.I.C.B. – deputati ai Marii Adunari Nationale, membri importanti ai C.C. al P.XC.R. – este, acum, marele sef al Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica a Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Adica “s-a pus lupul paznic la oi”! De aceea, vom avea mult de asteptat pana va fi deferit Justitiei si anchetat, el insusi, de catre actualii sai subordonati, chiar daca procurorul Alexandru Lele a depus plangere penala contra procurorului general Tanase Joita (cf. Ziua, nr. 2392, 216.04.2002, p. 1 si 3), in speranta ca, astfel, va ajunge si la anchetarea penala a celor doi procurori sefi, Alexandru Tuculescu si Ilie Piciorus, pentru ca acestia sa fie pedepsiti cum se cuvine.
            Mai avei multi ca ei, domnule presedinte Ion Iliescu?! Domnule prim-ministru sociolog, avocat, prof. univ. dr. Adrian Nastase, mai aveti multi ca ei?! Domnule procuror general Tanase Joita, cu asemenea indivizi nu veti avea niciodata spor in lupta coruptiei, daca, cumva, intentionati sa aveti succes!
            Daca nu se va incepe imediat ancheta penala pentru ca acesti doi procurori sa fie dati afara din Magistratura, ma voi adresa Comisiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si staff-ului N.A.T.O. pentru a releva, odata in plus, cum se face, asezonata cu coruptie, (in) Justitia in Romania. In fond, cei mai vinovati de nerealizarea statului de drept, de raspandirea coruptiei institutionalizate in tara noastra, sunt acei procurori si judecatori mosteniti din vechiul regim socialist care, iata, nu inteleg nici in ultima clipa sa-si inlature sechelele socialiste. Tinand cont de ierarhia socialista, in fruntea careia au fost, acesti procurori si judecatori sunt cei care, in primul rand, nu pot face parte din institutiile romanesti care vor colabora cu cele ale organizatiilor europene si internationale.

            NOTA: Solicit, pe adresa redactiilor publicatiilor care vor avea curajul sa tipareasca aceasta scrisoare deschisa, semnale si materiale (in xerocopie) din partea acelor justitiabili care, intr-un fel sau altul, au fost prejudiciati, in actiunile lor, de catre procurorii Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus, in primul rand, dar si de catre ceilalti magistrati, enumerati mai sus.