S-AU DESFIINTAT VIZELE, DAR TRAFICUL LA FRONTIERELE ROMÂNIEI SCADE!

de Virgil IOAN

    Valorile de trafic înregistrate la frontierele României în primul trimestru al anului 2002 sunt cu aproximativ 20 la suta mai mici în comparatie cu perioada similara a anului trecut, a anuntat gen. de divizie Aurel Neagu, seful Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.
    Astfel, valorile de trafic înregistrate la punctele de trecere a frontierei în primele trei luni ale anului sunt de 3.759.279 cetateni români si straini si 1.055.995 mijloace de transport.
    La nivelul întregii frontiere, a iesit din tara un numar de 1.178.345 cetateni români, cu aproximativ 16 la suta mai putin fata de anul trecut, si au intrat în tara 958.448 de persoane. Dintre românii care au iesit din tara, aproximativ jumatate (523.971 persoane) au declarat ca intentioneaza sa calatoreasca în spatiul Schengen.
    Ca urmare a faptului ca nu îndeplineau prevederile legislatiei în vigoare, din totalul românilor care s-au prezentat pentru a iesi din tara, unui numar de aproximativ 72.115 persoane nu i s-a permis iesirea din România. Dintre acestia, 19.317 nu aveau asigurare medicala, 2.719 nu posedau bilet de calatorie dus-întors, 1.878 nu posedau cartea verde a autoturismului, 25.973 erau fara mijloace de întretinere, 1.434 nu aveau procura pentru mijlocul de transport, iar 72 de persoane au fost depistate cu pasapoarte sau vize false.
    Pe linia combaterii imigratiei clandestine nu s-a permis intrarea în România unui numar de 19.709 cetateni straini, la acest capitol înregistrându-se o crestere de peste 18 la suta fata de aceeasi perioada a anului 2001. Totodata, nu s-a permis iesirea din tara a unui numar de 1.080 de cetateni straini, din diverse motive legale, cresterea fiind de 22 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut.
    De asemenea, numarul cetatenilor români returnati în baza acordurilor de readmisie în primul trimestru al acestui an, respectiv 2549 de persoane, este de aproximativ doua ori mai mic comparativ cu perioada similara a anului trecut.
    O alta masura întreprinsa de politia de frontiera a fost sanctionarea a 195 cetateni români care au comis fapte ilegale în strainatate, fiind întocmite dosare penale si suspendându-se dreptul de folosinta al pasaportului pentru o perioada determinata de maximum trei ani, a precizat generalul Neagu.
    În ceea ce priveste traficul de fiinte umane, de la începtul acestui an au fost depistate sapte retele de trafic de carne vie. În privinta traficului ilegal cu amarmament si munitie au fost întocmite dosare penale pentru 10 persoane. Pe linia traficului ilegal de droguri, a fost confiscata o cantitate de 64,640 kg stupefiante, fiind retinute 10 persoane implicate, care au actionat atât pe sensul de intrare cât si pe cel de iesire din România. În ceea ce priveste traficul cu autoturisme furate, de la începtul anului au fost descoperite 7 autoturisme de lux. Pe linia traficului cu bunuri de larg consum, metale pretioase si obiecte de patrimoniu, au fost confiscate bunuri în valoare totala de aproximativ 35 miliarde de lei, întocmindu-se dosare penale pentru 201 persoane, care sunt învinuite de falsificarea documentelor vamale, contrabanda, punere în circulatie de moneda falsa, detinere ilegala de obiecte PCN sau metale pretioase.
    Numarul total al actelor ilegale depistate la frontierele României se ridica la 22.149 de infractiuni, înregistrându-se o crestere de aproximativ 50 la suta comparativ cu anul trecut când s-au depistat 11.468 acte ilegale la frontiere.