Lucian CORNESCU

MORALIA

INCEST POLITIC

            Si aici, generalizând, ajungem la titlul acestui articol.
            Pentru a creea o logicã, vom merge pe firul cãlãuzitor al Constitutiei României.
            Si, încep cu art. 82 al acesteia: Presedintele României a depus urmãtorul jurãmânt: “Jur sã îmi dãruiesc toatã puterea si priceperea pentru propãsirea spiritualã si materialã a poporului român…” Presedintele, din momentul depunerii jurãmântului, devine “pãrintele” acestui popor.
            Dupã jurãmânt, el, presedintele (art. 82), desemneazã un candidat la functia de prim-ministru, care depune acelasi jurãmânt, însusindu-si aceleasi obligatii.
            Propãsirea spiritualã, cã vrem sau nu, trece prin cea materialã.
            În România zilelor noastre, candidatul, devenit prim-ministru, este responsabil de respectarea Constitutiei, care prevede cã: nimeni nu este mai presus de lege. Fãcând vorbire, aparent, de cea laicã.
            Primul-ministru îsi desemneazã ministrii, care sunt acceptati de Presedinte si care, individual, depun acelasi jurãmânt.
Si, desemnându-i, devine responsabil de actele acestora.
            Nimeni nu este mai presus de lege! Atunci când pe lângã conducãtorul ce respecta legile circulatiei trece un convoi, în mare vitezã, cu girofarurile aprinse, cu megafoane  care urlã un furios ”trage pe dreapta” (dacã nu mai rãu) suntem, oare, asa cum spune art. 16  din aceeasi lege fundamentalã, “toti egali în fata legii”. Sau nu?
            Atunci când un ministru, cel al administratiei publice, mã refer la Octav Cozmâncã, prevenit oficial de excrocheriile unor primari, nu ia nici o mãsurã, sau atunci când un ministru de interne, Ioan Rus, lasã organele de politie sã ameninte - în interesul unui primar - consilierii care, excedati de excrocheriile aceluiasi primar, depun plângeri penale (vedeti cazul Arefu), putem vorbi de respect al juramântului si al legii?
            Sau atunci când un ministru de justitie, mã refer la doamna Rodica Stãnoiu, lasã justitia sã ajungã în halul în care se aflã, putem vorbi de respectul propãsirii spirituale?
            Cât despre cea materialã, ce sã mai vorbi? Când persoanele, de vârsta a treia, sunt lãsate sã moarã de foame si de frig, fãrã, nici mãcar, bani de medicamente, mai are vreo legãturã, acest Guvern, cu respectarea Constitutiei?
            Nu, în mod clar, nu!
            Fenomenul pauperizãrii, nerespectarea legilor, injustitia socialã, acestea sunt rezultatele palpabile ale acestei guvernãri.
            Pãrinti al natiunii, cei care au jurat, o violeazã. De unde si titlul de “Incest politic”.
            Natiunea, copil în fata Puterii, este, sistematic, violatã.
            S-ar putea ca aceastã putere sã se creadã deasupra legilor terestre, laice. Dar ce facem cu justitia imanentã? Ce facem cu judecata cea de apoi?
            S-ar putea ca aceastã putere sã speculeze asupra incapacitãtii maselor de a se revolta. S-ar putea ca indiferenta sã considere cã partida, cea a perdurarii la putere, sã fie câstigatã.
            Dar, s-ar putea ca sã mai existe si oameni care sã nu accepte acest dispret afisat fatã de om, fatã de cetãtean. Si s-ar putea, fiind totusi în democratie, ca Puterea sã nu mai aibã puterea în mâini, mâine. Si atunci, s-ar putea ca sã fie chemati, în fata justitiei laice, înainte de a da socotealã în fata celui de sus.
            Omorul din culpã este legiferat. Atunci când, având la dispozitie toate pârghiile puterii, lasi sã moarã de foame si de frig multimea, esti culpabil? Atunci când, efemer, crezându-te deasupra tuturor legilor, îti vezi vecinul la morgã, esti culpabil?
            Sau atunci când, pur si simplu, nu faci nimic, lãsând oameni sã moarã din cauza ta, esti sau nu culpabil?
            Puterea, în conceptul meu, creeazã, în primul rând, datorii. Cele care constau în a respecta  fiecare articol din Constitutiei, în a respecta legile statului si, deci, în a respecta omul.
            În a-i respecta viata, în a face tot ce este posibil pentru a-l ajuta mãcar sã supravietuiascã, dacã esti incapabil sã îi creezi bunãstarea.
            Cealaltã Putere, cea efemerã, nu face decât sã te catalogheze, în ochii celor care, mâine, vor vota din nou. Si care, începând sã se obisnuiascã cu democratia, încep sã stie cu cine sau nu trebuie sã mai voteze.
            În fiecare sistem democratic, indiferent cu câtã disperare se cautã sã fie marginalizati, apar oameni de bine. Mã refer la acei oameni care sunt imuni la dorinta de îmbogãtire peste noapte, la vanitate.
            Pe care nici o putere nu a reusit, vreodatã, sã îi omoare pe toti.
            Inevitabil, în România de mâine, acei oameni care existã, vor prelua puterea.
            Si, la fel de inevitabil, ei sunt singurii care, mâine, pot si vor schimba lucrurile în favoarea omului, a acestui om sãrman, azi batjocorit. A muritorului de rând, care are dreptul de a trãi.
            Da, violul politic, violul social, violul moral, toate trebuie sã fie eradicate.