dr. Mircea Dutu, avocat, profesor universitar

ISTORII VECHI SI NOI

PROCESE CELEBRE: RÃZBOI LA MITROPOLIE (II)

SCÂNTEIA CARE A APRINS SCANDALUL

            „Mitropolitul Primat a oficiat singur, având pe el un vesmânt de ceremonie din catifea, aur si diamante, de o mare bogãtie. În dreapta si în stânga Mitropolitului stau staretii mãnãstirilor Sinaia si Cernica.
            Nasã a fost Ducesa de Coburg, care a dat rãspunsurile Mitropolitului; nasii si nasele principelui au mai fost Regele si Regina României, ducele si ducesa de Saxa Coburg Gotha, Alteta Regalã principesa mamã de Hohenzollern, marea ducesã Xeni a Rusiei, fiica mai mare a Tarului, Altetele lor, regale Printul si Printesa Leopold de Hohenzollern.” (C. Balcabasa, Bucurestii de altãdatã).
            Pentru o cunoastere mai exactã a situatiei din Biserica Ortodoxã Românã a timpului, sã mai relatãm un episod, petrecut cu ocazia inaugurãrii podului de peste Dunãre, de la Cernavodã, în toamna anului 1895.
Conform programului ceremoniilor, slujba religioasã trebuia fãcutã pe malul drept al Dunãrii, în Dobrogea deci, zonã care cãdea în eparhia episcopului Partenie, al Dunãrii de Jos. Solicitat, în acest sens, acesta a pretins ca platã suma de 1.000 de lei. Stãruintele ministrului cultelor, Constantin Olãnescu, spre a-l determina sã renunte la bani, au fost zadarnice, chiar sub amenintarea cã, altfel, slujba se va face pe malul stâng si se va apela la serviciile Mitropolitului Primat.
            Fiind pus la curent cu atitudinea înaltului prelat, indignat, Regele Carol I a spus ministrului:
            - Dacã Episcopul e un astfel de om, nu-i plãtiti nimic; faceti slujba pe malul stâng!
            Si asa a fost; Ghenadie a oficiat slujba si, evident, fãrã remuneratie!
            În decembrie 1895, cabinetul conservator cade si este înlocuit cu unul liberal, condus de Dimitrie A. Sturza, având la Instructie si Culte pe Petre Poni. În Parlament, practic, nu mai existã opozitie. Primul-ministru era bãnuit, totusi, de o pozitie pro-germanã si de o atitudine prea concesivã, fatã de Austro-Ungaria.
            Cu asemenea precedente, si într-un atare context, avea sã se declanseze scandalul  Ghenadie Petrescu.
            Scânteia a fost aprinsã în martie 1893, prin publicarea, în ziarul „Adevãrul”, de cãtre cunoscutul ziarist antiregalist, Alex V. Beldiman, a unui articol în care îl acuza pe Ghenadie Petrescu cã, în calitate de efor al Asezãmintelor Brâncovenesti si de Mitropolit Primat, luase cristelnita bisericii Domnita Bãlasa ,si-o dãruise regelui Carol I, cu prilejul botezului printului Carol (viitorul Carol al II-lea).
            Rãspunsul a venit de la episcopul de Roman, Ieronim, care, într-o scrisoare cu accente de puternicã iritare, oferea urmãtoare explicatie: „Pe când eram preot al bisericii Domnita Bãlasa, fostul epitrop, colonelul Nicolae Bibescu, comandase, în Rusia, o cristelnitã, iar cu prilejul botezului printului Carol, mitropolitul Ghenadie comandase, pe propria sa cheltuialã, o cristelnitã cu totul la fel si la acelasi fabricant. Dar, la ziua botezului, cristelnita comandatã de Ghenadie nu sosise încã. Atunci, chiar dupã sfatul lui Ieronim mitropolitul, a donat Palatului cristelnita bisericii pe care a înlocuit-o apoi cu acea comandatã în urmã”. Replica lui Beldiman aducea precizarea cã substituirea s-a fãcut într-adevãr, dar, pe când cristelnita initialã era un rar obiect de artã admirat de toti cunoscãtorii, cristelnita comandatã de Ghenadie si rãmasã bisericii era o nedemnã copie.
             În acest „rãzboi” de presã si de imagine, „partea vãtãmatã” nu intervenea public, întrucât epitropul timpului, printul Nicolae Bibescu, (nu fostul, colonelul cu acelasi nume!) se afla, în realitate, în spatele atacului, care si oferise informatia lui Beldiman. De altfel, acesta avea sã învinuiascã pe Mitropolitul Primat si de alte greseli în administrarea Asezãmintelor.
            Asa cum remarca, pe bunã dreptate, C. Balcabasa, în amintirile sale, în ceea ce priveste cristelnita, vina Mitropolitului nu era asa mare, pentru cã, dacã într-adevãr dãduse Casei Regale un obiect de artã, pe care îl înlocuise cu copii fãrã valoare, în mod evident frustrase biserica, însã nu în folosul sãu; el dimpotrivã, cheltuise din punga proprie pentru achizitionarea celei de-a doua cristelnite. Mai culpabil, în fata istoriei rãmâne regele Carol I care nu întelegea, de la înãltimea sa suveranã, sã restituie obiectul ce apartinea bisericii „Domnita Bãlasa” si sã punã, astfel, capãt conflictului.
            Dimpotrivã, el a înteles sã speculeze din plin momentul si situatia, spre a înlãtura, din scaun, pe noul cap al bisericii nationale, care se dovedea deosebit de refractar si chiar ostil actiunilor regelui, de propagare a catolicismului, în regat.
(va urma)