
avocat Catalin Petrica RADU
|
PAGINA
CITITORULUI
RASPUNSURI
|
Când cititi aceste rânduri, am vrea sa va gânditi
ca, in situatia de fata, avocatul care va raspunde este aidoma
unui medic care nu poate pune un diagnostic perfect, decât
dupa ce “atinge“ pacientul. Raspunsurile noastre tin cont
numai de elementele pe care dumneavoastra ni le-ati oferit
si pe care noi nu le putem verifica. Daca dumneavoastra nu
ne-ati relatat corect sau nu ne-ati spus totul, raspunsul
nostru va fi si el, la fel. |
Procedura
de citare ilegalã
Sinefta Nãdãstean - Deva
În urma decesului fostului sot al d-nei Nadastean, Lãzãrescu
Ioan, fiul acestora, Lãzãrescu Mihai Dinu, mosteneste
cota parte de 3/8 din imobilul situat în com. Bucovat, jud.
Timis, compus din casã si teren.
În 1998, unchiul Lãzãrescu Cornel (fratele
decedatului Lãzãrescu Ioan), solicitã instantei
partaj succesoral în contradictoriu cu Lãzãrescu
Mihai Dinu, având drept obiect cota indivizã de 5/8
din imobil, rãmasã de pe urma lui Lãzãrescu
Vasile (bunicul dupã tatã al pârâtului,
decedat în 1958), constatarea cã Lãzãrescu
Ioan nu si-a exercitat dreptul de optiune succesoralã,
(deci ca Lãzãrescu Mihai Dinu nu are nici un drept
la succesiunea bunicului,) si atribuirea în naturã
a întregului imobil, acesta nefiind comod partajabil.
Procedura de citare a lui Lãzãrescu Mihai Dinu se
efectueazã prin publicitate, desi existã posibilitatea
de aflare a adresei pârâtului, care este stabilit
în Suedia. Sentinta admite în întregime cererile
lui Lãzãrescu Cornel si stabileste, în sarcina
acestuia, plata unei sulte pentru cota de 3/8 apartinând
lui Lãzãrescu Mihai Dinu.
Cititoarea noastrã reclamã citarea cu rea-credintã
prin publicitate si, având în vedere neprezentarea
fiului sãu la proces, subevaluarea sultei fatã de
valoarea realã a imobilului, precum si tergiversarea plãtii
acesteia, inclusiv pe calea executãrii silite.
Conform art. 95 Cod procedurã civilã, procedura
de citare prin publicitate se încuviinteazã numai
dupã ce reclamantul dovedeste cã, desi a fãcut
tot ce i-a stat în putintã, nu a putut afla domiciliul
pârâtului. Simpla afirmatie a reclamantului cã
nu cunoaste domiciliul pãrtii adverse nu îndreptãtea
instanta sã încuviinteze citarea prin publicitate,
asa dupã cum se aratã în Decizia civila nr.
519/1994, a Curtii Supreme de Justitie, publicatã în
revista “Dreptul” nr. 5/1995.
În termen de 15 zile de când ati luat la cunostintã
de sentinta civilã nr. 629/1998, fie dvs. ca mandatar,
fie fiul dvs., ar fi trebuit sã declarati apel si sã
cereti repunerea în termenul de apel cerere întemeiatã
pe art. 103 Cod procedurã civilã, text ce acordã
pãrtii care, dintr-o împrejurare mai presus de vointa
sa - probatã temeinic - a fost împiedicatã
sã exercite, în termen, calea de atac, sã
i se permitã utilizarea acesteia, chiar dacã acest
termen a fost depãsit. Aceastã sentintã ar
fi fost casatã în apel si ati fi obtinut rejudecarea
dosarului în conditii în care v-ati fi putut apãra
drepturile.
De altfel, observ din faptul cã procura prin care fiul
dvs. v-a împuternicit sã-l reprezentati, este datatã
iunie 1998, anterior pronuntãrii sentintei care vã
nemultumeste. Dacã v-ati fi prezentat, chiar necitatã,
în fata judecãtorului, înainte de solutionarea
dosarului, si ati fi arãtat cã dl. Lãzãrescu
Mihai Dinu a fost citat prin publicitate cu rea-credintã,
reclamantul ar fi fost amendat si procesul ar fi fost reluat,
de la început.
Împrumut
cu garantie imobiliarã - creditor de rea-credintã
Rodica Ciobanu
- Slobozia
Sotii Ionel si Rodica Ciobanu, mici întreprinzãtori
ajunsi într-o situatie financiarã dificilã,
din motive personale, dar si din cauza declinului economic si
a inflatiei, fortati de împrejurãri, încheie,
în formã autenticã, un împrumut cu garantie
imobiliarã (constituitã din apartamentul cu douã
camere, proprietatea împrumutatilor) cu Seceleanu Vasile.
Desi capitalul (suma împrumutatã), este echivalentul
a 1.500 $, în înscris se mentioneazã atât
capitalul, cât si dobânda deosebit de oneroasã
(20% pe lunã), adicã 2.700 $ (practicã frecventa,
în astfel de situatii pentru a eluda dispozitiile O.G. nr.
9/2000 care limiteazã nivelul dobânzii), sumã
pe care sotii Ciobanu se angajeazã sã o returneze
în patru rate lunare - câte 300 $ în lunile
august, septembrie si octombrie, iar la 24 noiembrie, echivalentul
a 1.800 $. Neplata vreunei rate la termen face ca întregul
împrumut sã devinã scadent la acea datã.
La primul termen - depãsit cu câteva zile - creditorul
nu este de gãsit la domiciliul sãu, deci nu i se
poate returna prima ratã, iar înainte de termenul
urmãtor - 24 septembrie - acesta porneste procedura de
executare silitã, prezentându-se cu executorul si
somând pe debitori la returnarea întregii sume si
a cheltuielilor de executare (10% din valoarea împrumutului)
în baza unei încheieri din 12 septembrie 2001 a Judecãtoriei
Slobozia, prin care s-a încuviintat executarea.
Prin încheierea nr. 3434, din 26 septembrie 2001 a aceleiasi
instante, se dispune notarea în Cartea funciarã a
faptului cã imobilul este supus urmãririi silite.
Împotriva acestei încheieri, sotii Ciobanu declarã
apel, solicitând si termen de gratie 30 de zile; se fixeazã
termen de judecatã a acestei petitii, pe 26 noiembrie 2001.
La 23 noiembrie 2001, apartamentul este scos la licitatie, pornita
de la pretul creantei, nu se prezintã nici un cumpãrãtor,
drept pentru care imobilul este adjudecat creditorului, în
contul datoriei.
Situatia
dvs. nu este deloc simplã. Se pare cã ati fost victima
unei noi scheme de deposedare de bunuri, practicatã de
cãmãtari - ziarele semnalând mai multe cazuri
similare, inclusiv revista noastra, in repetate rânduri.
Desi ne dãm seama cã nu aveti o situatie finanaciarã
foarte bunã, suntem convinsi cã dacã ati
fi consultat un avocat, încã de la primul termen
de platã, altul ar fi fost deznodãmântul.
Dincolo de modalitatea de contracarare a sustragerii creditorului
de la încasarea ratelor, un profesionist al dreptului v-ar
fi arãtat cã nu apelul împotriva încheierii
de notificare în C.F. era calea de urmat, ci o contestatie
la executare împotriva încheierii din 12 sepembrie
2001 a Judecãtoriei (în temeiul art. 401 Cod procedurã
civilã) v-ar fi dat mai multe sanse. În aceeasi ordine
de idei, dacã v-ati fi prezentat la executorul judecãtoresc
cu întreaga sumã (2.970 $), în ziua licitatiei,
apartamentul ar fi rãmas al dvs.
Pentru cã, asa cum am mai spus, eschivarea de la a primi
plata este o modalitate de extorcare relativ frecventã,
o sã vã arãtãm cãile legale
de a vã pune la adapost:
Conform art. 1114 alin. 1 Cod civil, când creditorul unei
sume de bani refuzã de a primi plata (sau, ca în
speta noastrã, se sustrage de la încasare pentru
a trece la executarea garantiei), debitorul poate sã-i
facã oferta realã de platã, urmatã
de consemnarea sumei. Potrivit art. 587 Cod procedurã civilã,
oferta se realizeazã printr-o somatie expediatã
prin intermediul executorului judecãtoresc, în care
se aratã ziua, ora si locul, când si unde suma (în
cazul dvs., prima ratã) are sã-i fie predatã.
Somatia este supusã unei taxe de timbru, timbru judiciar
si onorariu (sume cu un cuantum derizoriu în raport cu valoarea
imobilului ipotecat).
Când creditorul persistã în refuzul sãu
si nu se prezintã la executor pentru a primi datoria, executorul
va încheia un proces-verbal în care va arãta
atitudinea creditorului.
A doua etapã a procedurii este consemnarea (depunerea)
sumei datorate la C.E.C. sau la altã bancã, iar
recipisa se va înmâna, spre pãstrare, executorului
judecatoresc de pe lângã instanta domiciliului creditorului.
Se va întocmi si o nouã somatie, în care se
va arãta ziua, ora si locul unde suma va fi depusã.
Conform art. 1114 alin. 2 Cod civil, ofertele reale urmate de
consemnare, libereazã pe debitor, tinând loc de platã,
dacã sunt valabil fãcute.
Pentru a obtine constatarea stingerii oricãrei datorii
si stergerea ipotecii, debitorul se va adresa instantei, având
dreptul si la restituirea cheltuielilor fãcute cu oferta
si consemnatiunea (art. 1117 Cod civil).
Sigur, sunt mai multe elemente care iscã semne de întrebare
cu privire la cazul dvs. (de ce executorul a evaluat apartamentul
exact la valoarea creantei, când, în realitate, are
o valoare superioarã?), dar, realist vorbind, unica sansã
de a vã recãpãta apartamentul este de a obtine
desfiintarea contractului de împrumut pe calea unei condamnãri
penale a creditorului.
|
Justitiabilii
ne întreabã, noi investigãm si
le rãspundem
Redactia “In Justitie” oferã justitiabililor
spatiu publicistic.
Scrisorile (cu întrebãrile, plângerile
si necazurile) dumneavoastrã, primesc rãspunsuri.
O echipã de juristi si avocati monitorizeazã
cazurile si procesele pe care ni le semnalati. Ziaristi
profesionisti (colaboratori ai revistei noastre) vor investiga.
Atentie! Teoretic orice scrisoare, plângere sau memoriu
expediate pe adresa noastrã pot constitui puncte
de plecare ale unor anchete jurnalistice. Atentie! Primii
“reporteri” ai revistei “În Justitie” sunt tocmai
justitiabilii (si uneori, si cei care realizeazã
actul de justitie), care îndurã nevolnicia
institutiilor statului de drept.
Scrieti-ne! Împreunã vom schimba fata justitiei
române.
|
|