|
INSTITUTII
INCONTROLABILE
ROMANIA,
O TARA MICA
Lucian
Cornescu
O tara mica, cu oameni politici care au ambitii invers proportionale
capacitatilor proprii. Cel putin unii, sau, din pacate, nu putini
dintre ei:
Un ministru al administratiei publice, fost membru al CC al
PCR readus in actualitate si care face la fel de bine, sau de
rau, ca “inainte”.
Un altul, cel al justitiei, teoretician criminalist de
exceptie, dar care isi dovedeste, vadit, incapacitatea de a
gera cotidianul. Cocotat acolo, in pofida tuturor principiilor,
sau a acelora dintre magistrati care condamna clar posibilitatea
ca un om politic, mai ales activist – cum este cazul doamnei
Stanoiu – de a fi in fruntea acestui minister.
Si asa mai departe,…
Facând o analiza logica a comportamentului PSD, cel care
azi este, inca, la guvernare, se impune, apare ca evidenta gândirea
acestuia: ”materialul uman, cel pe care il conducem, cel care
ne-a votat, omul, este obisnuit cu ceea ce a fost inainte. Cu
ascultarea. El, omul, rabda. Aproape orice ii putem face, ca
de, el rabda”. {i noi, isi spun domniile lor, noi o stim!
Si, pragmatic vorbind, populatia acestei tari le da dreptate.
Prin comportament, printr-o totala lipsa de curaj pentru
a spune: gata, nu mai vreau, nu mai suport. Ajunge!
Teoria fiind cea de mai sus, onor Guvernul isi mai spune, probabil:
si daca totusi, cu sau fara alegeri anticipate, “nu mai prinde”,
daca poporul nu se mai lasa?
Si atunci, in tara asta mica, isi face loc a doua idee luminoasa:
“pedeserizarea” administratie. Ca supra-guvern, menit sa existe
“o mie de ani”, chiar dupa disparitia PSD-ului de la Putere.
Tentaculara administratie, pedeserizata, a domnului Cozmânca.
Aici insa, calculul este pueril. Intâi, pentru ca cei
care azi fac “sluji” in fata acestei puteri, vor sti sa faca
la fel in fata oricarei alte Puteri, dar si pentru ca o alta
putere va sti sa remodeleze altfel administratia. Oricum rupând-o
de partidul sau mama de azi.
Da, este adevarat ca anii 1996-2000 nu au incitat in a crede
ca mai exista si altceva. Da, se incearca cu dispere, implementarea
aceleiasi teze ca fiind valabila si pentru viitorul i-mediat.
Cel al viitoarelor alegeri. Speculând pe credulitatea
si lehamitea celor care, spera ei, nu vor mai vota.
Si da, daca cumva nu veti vota, le veti face jocul. {i
tot da, veti suferi, in asternutul dumneavoastra, inca patru
ani. Dar poate ca, intelegând jocul politic, cel al Puterii,
treziti, de foame si lipsuri, va veti spune totusi: se poate
si altfel, cu alti oameni la cârma.
Poate. Si de acest poate, de capacitatea dumneavoastra de a
gândii altfel, depinde… viitorul dumneavoastra.
Unii – doritori
sa-i dea dreptate domnului Brucan, cel care spunea ca ar trebuie
20 de ani ca oamenii sa se schimbe, sa-si schimbe mentalitatea
– vor sta acasa, in ziua votarii. Sau vor vota… din obicei,
fara a gândi la propriul lor viitor. Altii, cei care nu
vor sa dea dreptate distinsului politolog suscitat, vor vota.
Noi speram ca, treziti de realitati, o vor face bine, cum trebuie.
Regimul
penitenciar în România, 1940-1962”
 “La
începutul acestui secol, putem estima aproape corect dimensiunile
fundamentale ale totalitatismului, în general, si ale comunismului
în spetã si nicãieri mai bine nu se poate
oglindi un regim totalitar ca în numãrul victimelor
pe care le-a produs. Regimul comunist instalat experimental în
octombrie 1917 a ucis, la scarã mondialã, de 15
ori mai multe vieti omenesti decât primul rãzboi
mondial si de trei ori mai multe decât al doilea. Bilantul
este atât de înspãimântãtor pentru
o doctrinã politicã ce vroia sã aducã
fericirea maselor pe pãmânt, încât merita
sã fie relatat”.
Acesta este mesajul unei lucrãri de referintã pentru
istorici, dar si pentru contemporani, indiferent de meseria lor,
semnata de Radu Ciuceanu.
Cartea a apãrut sub egida Institutului National pentru
Studiul Totalitarismului, în 2001. Am regãsit-o azi,
când atâta lume vorbeste despre schimbarea la fatã
a societãtii românesti, despre lepãdarea de
trecut si despre curãtirea moralã, premergãtoarea
oricãror alegeri. Cifrele si datele pe care le cuprinde
aceastã carte-document, sunt înspãimântãtoare
si, deopotrivã, necesare, pentru a ne atentiona, mereu
si mereu, asupra pericolului de a confunda ideile cu viciile.
Cititorul are prilejul sã citeascã documente inedite,
între care Regulamentele asupra regimului de executare a
pedepselor si a mãsurilor de sigurantã privative
de libertate, precum si a detinerii preventive (1940), cel referitor
la functionarea Directiunii Generale a Penitenciarelor, Coloniilor
si Unitãtilor de muncã (1952), Regulamentul privind
primirea, detinerea, regimul si supravegherea în lagãre
si colonii (1955), Regulamentul pentru eliberarea înainte
de termen (1957), Instructiuni privind aplicarea Decretului 720
din 31 decembrie 1956, referitor la eliberarea înainte de
termen (1957), cel referitor la paza interiorã si exterioarã
a locurilor de detinere (1962), dar si Situatia cu ofiterii din
sistemul penitenciar care au îndeplinit functii de conducere
în perioada 1948 - 1989, în lista alfabeticã,
precum si Situatia statisticã a detinutilor si spatiilor
de cazare, la sfârsitul anului 1953 si în primul trimestru
al anului 1954.
Cât priveste actualitatea, autorul a tinut sã mentioneze
cã “având nevoie de unele completãri absolut
necesare, ni s-a rãspuns categoric de cãtre Ministerul
Justitiei, Directia Generalã a Penitenciarelor, cã
peste numai 70 de ani, înceteazã regimul rezervat
prin lege pe care îl au aceste documente”.
Dar cartea rãmâne de referintã, pentru esenta
care poate fi extrasã, cercetând istoria si învãtând,
prin urmare, din ceea ce a fost. (G. Ioan).
|
