PALATUL SI CURTEA
 

 ANTICAMERA C.E.D.O., TARAM ROMANESC? (II)

av. Graziela Bârla

Pentru multi dintre români, pentru multã vreme, Curtea Europeanã pentru Drepturile Omului a fost ultima salvare, minunea de la capãtul pãmântului, în care dreptatea si adevãrul nu pot fi puse sub semnul îndoielii, darã-mi-te cãlcate în picioare.

            Spuneam ca, nu am crezut când un justitiabil incerca sa demonstreze ca functionari români de la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului obstructioneaza accesul dosarelor si le selecteaza dupa reguli numai de ei stiute.
             Ca de obicei, voi da exemplul pe care îl cunosc cel mai bine, si pentru care sunt gata sã rãspund în fata oricui: pentru cã acest caz este un exemplu de inconsecventã si neseriozitate a unui functionar al Curtii, iar dincolo de filele dosarului, se aflã un om pentru care urmãtorii 24 de ani vor fi petrecuti dupã gratii, un om pentru care Curtea este, din toate punctele de vedere, ultima si singura solutie.

             La datele de 22, respectiv 31 ianuarie 2002, Moldoveanu Mihai, un detinut din penitenciarul de maximã sigurantã Rahova, s-a adresat Curtii Europene pentru Drepturile Omului, cu o plângere, prin care atrãgea atentia asupra unor încãlcãri flagrante ale dreptului sãu la aparare si a procedurilor prevãzute de lege pentru un proces penal echitabil. Condamnatul a fãcut plângerea cum a crezut de cuviintã, a trimis-o, în termenul legal, de sase luni, la C.E.D.O. Instanta cea mai înaltã a Europei i-a primit-o, înregistrând-o sub nr. PP31642, Moldoveanu c/ (contra) România.
             Dat find faptul cã, în penitenciar, corespondenta are un regim special si data fiind urgentã cu care trebuiau rezolvate diverse proceduri, la 1.02.2002, condamnatul a solicitat Cabinetului pe care îl conduc sã accepte ca întreaga sa corespondentã cu C.E.D.O. sã se poarte la adresa acestui cabinet. Aceasta cerere a condamnatului a fost comunicatã Înaltei Curti sub nr. 26 si primirea ei a fost confirmatã la 8.02.2002.
             La 12.03.2002, grefiera R. Toma confirma, pe adresa Cabinetului de avocaturã din Bucuresti, primirea scrisorilor condamnatului Moldoveanu, din 22 si 31 ianuarie 2002, si solicita o copie integralã a deciziei Curtii Supreme de Justitie, prin care se dispusese condamnarea lui Moldoveanu Mihai la 25 de ani de închisoare, precum si de pe eventualele plângeri pe care acesta le-ar fi fãcut împotriva ordonantelor de arestare. Cu promptitudine, Curtea Supremã de Justitie, solicitatã, a confirmat cele cerute de grefierul Curtii Europene, a transmis decizia si aceasta a fost comunicatã la Strasbourg, alãturi de rãspunsul la celelalte întrebãri.
             Corespondenta s-a purtat cu normalitate între România si C.E.D.O, prin intermediul grefierului R. Toma, pânã în 30 septembrie a.c., când tonul scrisorii sosite pentru condamnatul Moldoveanu, ca si semnãtura grefierulului ce emitea corespondenta respectivã, s-au schimbat radical: astfel, Moldoveanu a aflat cã, în ciuda numãrului pe care îl primise cererea sa la C.E.D.O., în opinia celui care semna, pentru grefier, dl. C. Sandru, cererea nu se considera introdusã, deoarece  nu i s-ar fi comunicat Curtii o serie de documente  pe care nu le ceruse însã, dar pe care pretindea cã ar fi trebuit ca inculpatul sã le trimitã, cum ar fi trei încheieri de sedinta din dosarul ce a fost solutionat de cãtre Curtea Supremã de Justitie!
             Potrivit art. 47.5 din Regulamentul Curtii, “în regula generalã, cererea este consideratã introdusã la data primei comunicãri a reclamantului prin care este expus – fie si sumar – obiectul cererii”. În baza acestei prevederi, s-a decis ca “organul de control este considerat sesizat prin prima scrisoare prin care solicitantul îsi expunea, fie si sumar, motivele pe care întelegea sã le invoce în sustinerea faptului cã a fost victima unor încãlcãri a drepturilor garantate de Conventie, iar nu la momentul înregistrãrii oficiale a cererii” (Curtea a reafirmat acest principiu în Decizia 11/07/ 2000, SIII).
             Iatã deci cã justitiabilul care se adreseazã Curtii, desi primise confirmarea faptului cã i-a fost înregistratã si primitã cererea sa, pentru cã în temeiul acesteia purtase corespondenta cu Înalta Curte, aflã cu stupoare cã, de fapt, “cererea va fi înregistratã de îndatã ce ne veti furniza aceste documente si informatii”.
             Spuneam cã, tot mai des, în mass-media românescã, se vehiculeazã ideea – îngrozitoare, dar nu lipsitã de adevãr – potrivit cu care, la indicatiile Guvernului României, disperat din pricina sumelor pe care justitiabilii români le-au obtinut, pânã acum, împotriva statului, noile cereri depuse la C.E.D.O. se împiedicã în birocratia româneascã.
             Existã, desigur, metode pentru a surmonta aceastã situatie, cum ar fi sesizarea presedintelui Curtii, la fiecare cauzã depusã, precum si comunicarea documentelor în limba francezã, cu mentiunile de rigoare.
             Inventivitatea româneascã – de nevoie - existã, farã discutie, dar problema rãmâne: respectul fatã de institutia internationalã si fatã de România, respect care trebuie reinstaurat si la unii functionari de la C.E.D.O.
             Vom reveni.

Recompensa              Condamnatul Moldoveanu Mihai, care continua sa-si sustina nevinovatia, a anuntat acordarea unei recompense pentru orice indiciu legat de autorii reali ai crimei savârsita impotriva taximetristului din Oradea, in 1995.              Recompensa pentru prinderea adevaratului criminal este de 10.000 USD.              Totodata, publicatia noastra cere sprijinul colegilor procurori din toata tara, pentru a putea compara modul de operare al celor care au savârsit crima, deoarece, in România, s-au produs mai multe asasinate asupra unor taximetristi, cu un mod de operare asemanator, daca nu identic.