|
CE
PROPUN LEGIUITORII NOSTRI?
ANTEPROIECTUL
CODULUI PENAL
avocat Betino DIAMANT
În Revista de drept penal nr. 3/2002 a fost publict
Anteproiectul Codului penal, partea generalã.
Explicatiile date de prof. univ. dr. George Antoniu, în
articolul “un nou pas pe calea reformei penale”, publicat
în acelasi numãr al revistei, sunt de naturã
sã punã în evidentã atât
necesitãtile care impun redactarea unui nou Cod penal,
cât si sensul dispozitiilor Anteproiectului - parte
generalã - care sunt inovatoare fatã de textele
în vigoare. Anteproiectul a tinut seama, asa cum ni
se aratã în articolul mai sus mentionat, atât
de dispozitiunile Codului penal din 1936, cât si de
dispozitiunile existe în codurile penale ale altor tãri.
|
Printre deosebirile dintre reglementãrile
continute în Anteproiect si cele actuale, am mentiona
introducerea împãrtirii infractiunilor în crime
si delicte, în locul actualei formulãri simplificatoare
si nestiintifice prin folosirea unicului termen de infractiune
(desigur, reintroducerea împãrtirii tripartite în
crime, delicte si contraventii ar fi dus la ultima consecintã
logicã a Anteproiectului sub aspectul împãrtirii
infractiunilor si nu ar fi presupus în mod necesar, în
opinia noastrã, reglementarea în totalitate a tuturor
contraventiilor în partea specialã a Codului penal),
renuntarea la institutia total neviabilã - asa cum s-a
dovedit - a participatiei improprii, renuntarea la asimilarea
concursului formal cu cel real, a fost înlãturatã
institutia executãrii pedepsei la locul de muncã,
nu au mai fost mentinute prevederile actuale privind aplicarea
obligatorie sau facultativã a legii penale mai favorabile
pedepselor definitive în curs de executare sau executate
(prevederi care aduceau atingere autoritãtii lucrului judecat).
În încheierea articolului la care ne-am referit, se
aratã cã “În mãsura în care Anteproiectul
va fi completat cu noi propuneri de modificare vom tine la curent
pe cititor” si, în consecintã ne vom referi la unele
din reglementãrile din Anteproiect:
a) s-a prevãzut cã eroarea invincibilã
asupra legii penale face ca fapta sã nu mai constituie
infractiune; s-a preluat dispozitia art. 122-3 din actualul Cod
penal francez din 1994, care prevede: “Nu este penal responsabilã
persoana care dovedeste cã a crezut, printr-o eroare, asupra
dreptului, eroare pe care nu era în mãsurã
sã o evite cã poate sã o îndeplineascã
în mod legitim acel act”. În general, considerãm
cã eroarea asupra dreptului ar trebui sã aibã
efect de impunitate numai în materia contraventiilor (care
sunt în numãr mare si se gãsesc în diferite
acte normative), poate în cazul infractiunilor din legi
speciale, dar nu în cazul infractiunilor din Codul penal,
fiindcã nimeni nu poate invoca necunoasterea legilor, iar,
pe de altã pare, infractiunile din Codul penal constituie
violãri ale unor norme care apartin, în marea lor
majoritate, moralei oamenilor obisnuiti;
b) s-a introdus institutia rãspunderii penale a persoanei
juridice. Aceastã institutie, introdusã în
Codul penal francez, din 1994, poate fi consideratã contrarie
naturii pedepsei, pe de o parte, iar, pe de altã parte,
se continuã în doctrina francezã, chiar actualmente,
discutia asupra utilitãtii acestei institutii (în
acest sens paginile revistei “Revue de science criminelle et de
droit pénal comparé”) si într-adevãr
este discutabilã utilitatea institutiei, cãci prepusul
persoanei morale este si actualmente rãspunzãtor
pentru fapta penalã, iar persoana moralã rãspunzãtoare
contraventional (în afara rãspunderii civile ca parte
civilmente responsabilã); prin introducerea institutiei
rãspunderii penale a persoanei morale nu se creazã
o adevãratã rãspundere a persoanei morale;
c) existã o contrazicere între art. 109 si 110, pe
de o parte si art. 117 pe de altã parte, deoarece în
art. 109 se aratã cã mãsurile de sigurantã
“se iau fatã de persoanele care au comis fapte prevãzute
de legea penalã” si se mai aratã cã “Mãsurile
de sigurantã se pot lua chiar dacã fãptuitorului
nu i se aplicã o pedeapsã, cu exceptia mãsurii
prevãzutã în art. 110 lit. d)”; deci, mãsura
confiscãrii speciale prevãzutã de art. 117
poate fi aplicatã numai fãptuitorului, fie însotind
o pedeapsã, fie fãrã sã însoteascã
o pedeapsã, dar în nici un caz nu poate fi aplicatã
mãsura de sigurantã a confiscãrii speciale
altei persoane, ceea ce, de altfel, ar fi contrar principiului
personalitãtii pedepsei; dar, art. 117, referitor la mãsura
de sigurantã a confiscãrii speciale prevede cã
se poate aplica mãsura de sigurantã a confiscãrii
speciale a lucrurilor “care au servit sau care au fost destinate
sã serveascã la sãvârsirea unei actiuni,
dacã sunt ale infractorului sau dacã apartinânt
altei persoane, aceasta a cunoscut sau putea sã cunoascã
modul lor de folosire”; este evidentã contrazicerea între
textele mai sus mentionate, cãci vedem cã mãsura
de sigurantã a confiscãrii speciale poate fi aplicatã
unei persoane care nu este “fãptuitor”;
d) în art. 132 privind realbilitarea judecãtoreascã
se prevede cã “Instanta poate dispune, în cazuri
exceptionale, reducerea termenelor prevãzute în acest
articol”.
Este, credem, un text cu prea mari drepturi de apreciere acordate
instantei, care permite scurtarea termenelor pentru reabilitarea
judecãtoreascã teoretic chiar la o zi de la rãmânrea
definitivã a pedepsei pronuntate; dacã se acordã
acest drept instantei care judecã, cererea de reabilitare
judecãtoreascã, trebuia prevãzut, credem,
o limitã, de exemplu cã termenele pot fi reduse
la jumãtate, chiar cu pãstrarea formulei, cam imprecise,
“în cazuri exceptionale”.
Anteproiectul pãrtii generale a Codului penal
va trezi, desigur, interesul si al altor juristi care vor avea
ocazia sã-si expunã punctele de vedere.
|
