LIBERTATEA DE DUPA GRATII
 

FOLOSIREA FORTEI ÎN INSTITUTIA PENITENCIARÃ (II)

CÂND SE RECURGE LA FORTÃ?

Dr. Florian GHEORGHE
 

Atunci când apar, conflictele din penitenciar polarizeazã atentia publicului larg, a institutiilor statului cu atributii în domeniu, a organizatiilor non-guvernamentale care apãrã drepturile omului. Pentru personal si detinuti ele constituie un larg prilej de meditatie (cineva spunea cã un rãzboi nu s-a încheiat dacã oamenii îsi mai aduc aminite de el...).

Putini isi imagineaza ca, dincolo de gratii, exista o lume intreaga, vie, extrem de mobila, cu probleme si dorinte, cu spaime si sperante.             Pentru prima data si in exclusivitate, va prezentam lumea penitenciarelor, prin ochii unui psiholog a carui viata - asemeni cea a gardienilor sau personalului ce lucreaza in penitenciar, se petrece, in cea mai mare parte a timpului, dincolo de gratii, in serviciul unui sistem dedicat celor privati de libertate si alaturi de acestia din urma.

            Din toate documentele enumerate (Rezolutia ONU/1955, Rezolutia ONU 34169/1979, Recomandarea (87)3 a CE etc.)  rezultã o serie de principii de utilizare a fortei în penitenciare:
        1. aplicarea, mai întâi, a mijloacelor non-violente;
        2. recurgerea la fortã doar atunci când acest lucru este inevitabil;
        3. implicarea pedepsei penale pentru abuzul de fortã;
        4. raportarea incidentelor cãtre superiori;
        5. stabilirea regulilor de interventie, în cazul întrunirilor care au loc ilegal, dar sunt non-violente;
        6. utilizarea echipamentului defensiv de cãtre personalul de interventie (scuturi, mãsti);
        7. stabilirea domenilului de utilizare a armelor letale si a celor neletale;
        8. reducerea, la minimum, a riscului pentru nevinovati;
        9. folosirea armelor de foc asupra detinutilor numai când acest lucru este inevitabil;
        10. identificarea, înainte de deschiderea focului;
        11. somarea, înainte de deschiderea focului;
        12. restrângerea, la minimum, a omuciderii, a vãtãmãrii corporale si a daunelor materiale;
        13. acordarea de ajutor medical calificat;
        14. anuntarea rudelor celor rãniti sau ucisi;
        15. folosirea armelor de foc, în caz de legitimã apãrare.
            Consider util pentru personalul din penitenciarele românesti sã prezint, în sintezã, o lectie referitoare la utilizarea fortei, realizatã în octombrie 1991, de cãtre Biroul Federal al Penitenciarelor din Departamentul Justitiei al Statelor Unite ale Americii. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât în literatura românã de specialitate nu existã o asemenea abordare.
            Autorul american - Fred Stock, director la FCI, Bastrop - considerã cã “o anumitã cantitate de fortã, necesarã pentru câstigarea controlului asupra detinutului, poate fi folositã atunci când este necesarã protejarea si asigurarea securitãtii personalului, detinutilor, altor persoane, pentru a proteja distrugeri serioase ale proprietãtii, pentru a asigura securitatea institutiei si ordinea fireascã”.
            Ca, urmare, orice sistem penitenciar are nevoie de o politicã privind utilizarea fortei si aplicarea imobilizãrilor care sã demonstreze integritatea si profesionalismul personalului. Documentul american pleacã de la enuntarea câtorva situatii frecvente în scrisori si anume cã personalul recurge la fortã si atunci când circumstantele nu justificã acest lucru, cã detinutii pot fi, uneori, zgomotosi, fãrã a ameninta securitatea, cã forta este folositã deseori, ca rãspuns initial, desi o evitare a confruntãrii era posibilã, cã personalul analiza casetele video realizate cu ocazia unei confruntãri.
            Atunci a fost constituitã o echipã specialã, care a strâns foarte multe date ce au condus la o serie de recomandãri specifice:
        - forta se aplicã doar de o echipã special instruitã;
        - seful acestei echipe nu se implicã direct, pentru a rãmâne obiectiv în apreciarea situatiei;
        - membrii echipei poartã, întotdeauna, echipament de protectie, pentru a evita accidentãrile si contaminarea cu boli transmisibile;
        - dacã evitarea confruntãrii a esuat, forta se aplicã progresiv, de la constrângeri mai usoare, spre cele ferme;
        - întotdeauna, utilizarea fortei de cãtre personal, trebuie înregistratã video;
        - trebuie stabilitã o procedurã standard de raportare si o comisie internã de control a utilizãrii fortei din care vor face parte, obligatoriu, directorul si medicul unitãtii;
        - o comisie interdisciplinarã va avea, ca sarcinã permanentã, supravegherea si revizuirea politicii de utilizare a fortei.
            Personalul trebuie sã înregistreze, cu o camerã video, orice incident în care a fost utilizatã forta: abaterea de la aceastã exigentã poate fi motivatã doar de riscul pierderii situatiei de sub control, aparitia unor tulburãri majore sau pagube serioase, care impun o interventie imediatã.
            Ca regulã generalã, la imobilizãrile fizice se va recurge doar atunci când detinutul atacã o persoanã, când distruge proprietatea de stat, când îsi provoacã rãni sau încearcã sã se sinucidã. Imobilizãrile vor fi folosite când alte mijloace de a linisti detinutul au esuat. Medicul generalist si specialistul în boli mentale vor fi întotdeauna prezenti la utilizarea imobilizãrilor, iar directorul institutiei va fi informat imediat.
            Dacã detinutul este înarmat sau s-a baricadat si pune în pericol viata altor persoane, directorul unitãtii poate autoriza folosirea agentilor chimici: spray, fiole sau grenade cu substante iritante.
            Membrii echipei instruite pentru utilizarea fortei vor purta echipament de protectie, vor avea cunostinte despre bolile transmisibile, iar cei cu afectiuni dermatologice nu vor participa la actiuni.
            Dupã încheierea acesteia, toti participantii vor trece în revistã incidentul si vor analiza înregistrarea video, raportul privind rãnitii, concluziile medicului: întotdeauna se va urmãri dacã actiunile personalului au fost rezonabile si adecvate. O copie a raportului privind incidentul se introduce în dosarul detinutului.
            Personalul poate utiliza forta si/sau imobilizãrile, în douã variante: imediatã, când amenintarea este gravã si se deruleazã rapid si în mod calculat, atunci când zona în care se aflã detinutul violent poate fi izolatã si existã timp pentru negocieri (psihologi, consilieri), si o interventie progresivã. În primul caz, se va putea actiona fãrã prezenta unui factor de decizie, care, în varianta a doua, este obligatorie.
            Pentru utilizarea fortei, se impun câteva reguli (principii) de bazã: obtinerea cooperãrii voluntare a detinutilor trebuie sã fie o constantã a activitãtii personalului; niciodatã forta nu va fi folositã pentru a pedepsi un detinut; forta va fi folositã doar pânã se obtine controlul (autocontrolul) detinutilor; directorul sau ofiterul de serviciu trebuie informat imediat pentru a decide dacã actiunea va continua sau nu. Un membru al personalului, cu aptitudini de necogiator, va cunoaste datele relevante privind detinutul violent, cauzele care au contribuit la starea sa actualã.
            În cazul imobilizãrii unui detinut, personalul va verifica cel putin o datã la 30 de minute, starea generalã a detinutului si i se va modifica pozitia pentru a evita anchilozarea si amortirea. În cazul cã detinutul s-a linistit, imobilizarea înceteazã. Din douã în douã ore, detinutul imobilizat va avea acces la toaletã, cu exceptia cazului când opozitia sa violentã rãmâne activã.
(continuare in numarul viitor)

           Cateva persoane, care au renuntat la abonament, au continuat sa primeasca ziarul, printr-o eroare tehnica. Acestora, Redactia "In Justitie" le prezinta scuze, rugandu-i sa ne reconfirme dezabonarea.

Cu stma, Redactia.