"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"
Istrate Micescu

NUMARUL
16
27 NOIEMBRIE -
3 DECEMBRIE 2002

Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte: Avocat Graziela Bârlă

ISTORII VECHI SI NOI

     PROCESE CELEBRE:

RĂZBOI LA MITROPOLIE (IV)

PRELIMINARII PROCEDURALE




dr. Mircea Dutu, avocat,

profesor

universitar
            “O palpitanta si tragica poveste despre cresterea si decaderea unui om ales: Ghenadie Petrescu. «Afacerea» s-a desfasurat la mijlocul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea si va ramâne, pentru totdeauna, un exemplu pilduitor petru lupta permanenta intre Putere si Sfintenie, dintre Politica si Biserica, intre Nationalism si Cosmopolitism”.

(continuare din nr. trecut)
            Conform procedurii, dar precipitatã de nerãbdarea conducãtorilor politici, acestia au fãcut, lui Ghenadie Petrescu, cuvenitele trei somatii canonice, invitându-l sã ia parte la sedintã „spre a da seama de cele ce i se imputã”.

            Dupã cum mãrturiseste C. Balcabasa, martor al timpului, sedinta Sinodului fusese prezidatã de cãtre ministrul Cultelor, Petre Poni, iar întreaga procedurã a fost pusã la cale de premierul Dimitrie A. Sturza.

            Dându-si seama de pericolul extinderii largii publicitãti asupra cazului, Regele si slujitorii sãi administrativi au încercat, din nou, o solutie de compromis: dupã efectuarea celor trei somatii canonice si refuzul Mitropolitului-Primat de a se supune acestora, presedintele Consiliului de Ministri îi trimite, lui Ghenadie, invitatia de a se întâlni, la sediul Ministerului de Externe, „spre a se consfãtui”, adicã, în termeni actuali, de a negocia conditiile compromisului salvator pentru toti.

            Pentru a evita cursa care i se întindea, Mitropolitul refuzã, si de aceastã datã, sã negocieze în termenii propusi. Rãspunde diplomatic ofertei sefului administratiei oficiale cã, fiind cam suferind, „nu poate iesi din casã, dar dacã domnul ministru are ceva urgent sã-i comunice, sã pofteascã domnia sa la Palatul mitropolitan, unde va gãsi primirea cea mai bunã”.

Sturza si Carol, întelegând cã orice poartã spre tranzactie este închisã, au trecut la mãsuri extreme, de fortã, pentru înlãturarea, acum indezirabilului Mitropolit Primat.

            În aceastã situatie, Sinodul, cu unanimitatea celor 12 membri prezenti (din 16), a hotãrât suspendarea lui Ghenadie Petrescu din sarcina de Mitropolit-Primat, trimiterea sa în judecatã si constituirea unei locotenente mitropolitane, formatã din mitropolitul Iosif Naniscu al Moldovei, episcopul Gherasim Timus al Argesului si Phartenie – Clinceni al Dunãrii de Jos. Un decret redactat de urgentã, de primul ministru, si sanctionat de lege, consfintea, juridic, aceastã situatie.

            Iatã textul documentului:

            „Având în vedere deciziunea sfântului Sinod si jurnalul Consiliului de ministri No. 1 din sedinta de la 17 Mai curent: am decretat si decretãm:

            Art. I. – Î.P.S.S. Mitropolitul-Primat Ghenadie Petrescu este suspendat din treapta arhieriei si din administratia mitropolitanã.

            Art. II. - Î.P.S.S. Mitropolit al Moldovei si Sucevei si Prea Sfintii episcopi ai Dunãrii de Jos si al Argesului sunt numiti ca locotenentã mitropolitanã care sã administreze provizoriu eparchia Ungro – Vlahiei”

            Dupã comunicarea Decretului de suspendare, Ghenadie rãmâne abãtut; în fata propunerilor câtorva ierarhi, care îi rãmãseserã credinciosi, în frunte cu Nifon, vicarul Mitropoliei Moldovei de a contraataca, el hotãrãste sã redacteze un Memoriu, pe care sã-l prezinte Regelui si în care sã îsi dovedeascã nevinovãtia.

            Dar autoritãtile laice actioneazã repede si sumar. Prefectul politiei, Paul Stãtescu, secretarul general al Ministerului Cultelor, Stefan Sihleanu si Dragomir Demetrescu, director în acelasi minister, s-au deplasat la Palatul mitropolitan si au sechestrat arhiva si lucrurile mai importante.

            S-a trecut apoi la (re)citarea învinuitului, pentru data fixatã spre judecatã: 20 mai. Numai la cea de-a treia chemare si sub amenintarea cã „sã nu socotiti cã, fugind de judecatã, veti câstiga si cã va fi judecat în lipsã”, Ghenadie Petrescu, s-a prezentat în fata tribunalului; când i s-a fãcut somatia, mitropolitul suspendat a proferat insulte la adresa comisiei, spunând cã este compusã dintr-o bandã de hoti.

(urmare în numãrul viitor)

           Cateva persoane, care au renuntat la abonament, au continuat sa primeasca ziarul, printr-o eroare tehnica. Acestora, Redactia "In Justitie" le prezinta scuze, rugandu-i sa ne reconfirme dezabonarea.

Cu stma, Redactia.

SUMARUL NUMARULUI 15
DREPTUL LA CUVANT:
SOLUTII PENTRU ROMANIA:
PUTERE SI JUSTITIE:
Palma peste palma in obrazul primului ministru
PALATUL SI CURTEA:
Un judecator e detasat, ca sa nu judece
FORMA SI REFORMA: Cum poate SRI sa colaboreze cu institutii corupte? / Zece reguli pentru procurori (III)
INSTITUTII INCONTROLABILE: Protest al pensionarilor la adresa guvernantilor
PUTERE SI JUSTITIE: Deturnarea opiniei publice prin justitie / Primarul Sectorului 6, Dan Alexandru Darabont, ia în calcul evacuarea acestui chirias restantier
PE BANII DUMNEAVOASTRA: Ce trebuie sa stim despre institutiile statului
VIATA NEVAZUTA A INSTANTELOR: Grefierii, soldati fara nume
PAGINA CITITORULUI: Raspunsuri
MORALIA:INSTITUTII INCONTROLABILE: Ridicarea autorizatiei de functionare a posstului de televiziune OTV, realizataa printr-o decizie absurda, este cel mai grav caz de incalcare a libertatii presei din Romania postdecembrista
CE PROPUN LEGIUITORII NOSTRI?: Anteproiectul Codului Penal
ABUZURI: DA SAU NU: La prefectura Capitalei se lucreaza Comisia de Dialog Social / Actiunile de control continua / Asociatii de proprietari cer punerea sub interdictie a persoanelor cu probleme psihice
LIBERTATEA DE DUPA GRATII: Folosirea fortei în institutia penitenciarã
ISTORII VECHI SI NOI:
Procese celebre: Rãzboi la Mitropolie (IV)
REALITATEA DE LANGA NOI
Dreptul nomocanonic, - legi si canoane (I)
DRERTURILE CETATEANULUI ROMAN:
Liberul acces la informatii / Scoala "Andrei Muresanu" Deva
CONEXIUNI:
Cartea Mortilor
Pentru abonamente on-line: injustitie@kappa.ro

Pentru dezabonare on-line: injustitie@kappa.ro

























Continutul acestui sit este proprietatea FUNDATIEI REPORTER si a autorilor, beneficiind de protectie OSIM. Reproducerea totala sau partiala a materialelor cuprinse este permisa doar cu acordul FUNDATIEI REPORTER sau al autorilor.

Realizator al paginii web: RYO-SUMY
http://www.Jad.go.ro