|
PE
BANII DUMNEAVOASTRA
CE
TREBUIE SA STIM DESPRE INSTITUTIILE STATULUI
PARLAMENTUL ROMANIEI
COMPETENTE / RASPUNDERI
Grl. (r), prof. univ. Gheorghe SUSANU
|
In
statele moderne contemporane, unicul organism public legiuitor,
care realizeazã “Puterea Politicã” a natiunii
si prin care se “personificã Statul”, fãrã
sã se “confunde cu acest organism –, este Parlamentul
– uni ori bi-cameral. |
Parlamentul - ca unic organism public -
care realizeazã, în concret, puterea de stat, este
competent sã elaboreze si sã adopte “reglementãri”
obligatorii pentru toti locuitorii statului în cauzã,
în toate domeniile de activitate omeneascã, determinând
astfel “comportamentul” persoanelor fizice, luate individual sau
în grup, în orice situatie concretã s-ar afla,
indiferent de ierarhia socialã în care se încadreazã.
Dar pentru ca Parlamentului sã i se “confere” competenta
necesarã, de cãtre electoratul tãrii, persoanele
“alese” prin “scrutinul” periodic, în scopul “investirii”
cu prerogative decizionale obligatorii, denumite generic “legi”,
este absolut necesar ca persoanele propuse drept candidate la
statutul de deputati ori senatori, sã fie “selectionate”,
prealabil scrutinului, dupã criterii “stiintifice-severe”,
privind cel putin urmãtoarele:
a) capacitate fizicã si intelectualã deplinã,
permanentã;
b) comportament civic si moral ireprosabil, în toatã
perioada vietii trecute, în relatiile interumane;
c) studii de nivel universitar si “profesionalizat”, în
domeniu;
d) experientã în profesie si, de preferintã
în organizarea si conducerea activitãtilor economico-sociale,
precum si în domeniul relatiilor “interumane”, de minim
10 ani pentru deputati si 15 pentru senatori;
e) prin activitatea realizatã în timp si prin comportamentul
ireprosabil în relatiile interumane, sã ofere garantie
electoratului cã vor putea sã-si îndeplineascã
obligatiile de parlamentar.
Trebuie înteleasã starea îngrijorãtoare
în care se aflã încã majoritatea absolutã
a poporului român, dupã aproape 13 ani de “tranzitie”:
este limpede cã nu se mai poate continua cu “amatorismul
parlamentar”, dezavuat de majoritatea electoratului.
Oricare dintre membrii Parlamentului trebuie sã fie în
stare nu numai sã “aprobe ori sã respingã”,
în parte sau în total, un proiect de lege si sã
aparã la “tribuna vorbitorilor în sedintã”
mai mult pentru a fi “televizat”.
Fiecare parlamentar trebuie sã fie competent, sã
“elaboreze” nu numai un articol sau aliniat dintr-un proiect de
lege, ci sã înteleagã cã orice “dispozitie
legalã obligatorie” pentru locuitori este obligatorie si
pentru sine si dispozitia stabilitã trebuie sã reprezinte
“alternativa optimã” care sã impunã “comportamentul”
celor cãrora se adreseazã, pentru:
a) desfãsurarea sau oprirea unei activitãti, de
orice fel;
b) pentru prevenirea unor consecinte litigioase;
c) pentru solutionarea unor conflicte.
Parlamentul României, în loc sã se afle pe
primul loc în aprecierea electoratului, fatã de importanta
pe care o are pentru destinul natiunii, se aflã în
sondaje printre ultimele institutii publice, datoritã “amatorismului”
si a numeroaselor cazuri care privesc comportamentul civic si
moral, precum si a ineficientei si a tergiversãrii în
realizarea obiectivelor.
Este mai mult decât îngrijorãtor faptul cã,
în toate domeniile de activitate publice si din societatea
civilã, orice candidat la o functie, fie si “jucãtor”
într-o echipã de fotbal, de nivel mediu se cer “conditii”,
selective, iar în Parlament, este suficient sã fie
“aderent a unei formatiuni politice, indiferent pe ce cãi.
Este timpul ca si parlamentarii sã rãspundã,
nu numai la “apelul sedintelor de lucru”, ci pentru “activitatea
sau inactivitatea” fiecãreia, pentru care sunt plãtiti
din bugetul de stat, realizat de cãtre contribuabili.
Dar rãspunderea trebuie extinsã si asupra structurilor
Parlamentului: dacã o “lege” este ineficientã, ori
nu se poate aplica, sau se impune modificarea si chiar retragerea
ei din cauza unor manifestãri de protesc din partea numerosilor
nemultumiti, în mod justificat, întrucât aplicarea
ei ar avea consecinte grave, distructive.
Asemenea “rebuturi” legislative, sau întârzieri nejustificate,
ar trebui sã fie imputabile celor culpabili, atât
în ceea ce priveste materialele consumate inutil, cât
si a timpului plãtit pentru “munca în zadae”, dacã
dorim sã fim acceptati în rândul statelor civilizate
si prospere.
În ceea ce priveste “imunitatea parlamentarã” acest
privilegiu trebuie sã se “fundamenteze” numai în
situatia în care cel în cauzã ar primi reprosuri
pentru activitatea sa legislativã, exclusiv “parlamentarã”.
Numai dacã se vor aplica mãsurile care sunt absolut
necesare, pentru realizarea aspectelor mentionate mai sus, România
va iesi din “marasmul” deplorabil în care se aflã
si vom fi acceptati în structurile europene.
|
