|
MORALIA
INVITATIE
PENTRU COOPERARE SI
RESPECT ÎNTRE JUDECÃTORI SI AVOCATI
avocat
Ionicã ALEXANDRU, presedinte al instantei de disciplinã
a Baroului Bucuresti
 Viata,
prin ea însãsi, nu înseamnã nimic,
cãci este o razã de soare - care este viatã
- dacã din cãldura ei nu rãsare o petalã,
sau mãcar o frunzã?
Din clipa în care am deschis ochii plângând,
devenim un factor social, o functie a unui mare tot.
|
În afara educatiei pe care ne-o facem singuri, rolul cel mai
activ - în formarea acestui tot al educatiei si instruirii
noastre, îl au pãrintii nostri, învãtãtorii
si profesorii nostri, marii juristi, care, cu totii, au contribuit
la formarea noastrã (uneori VIZIBIL diferitã) dupã
cum diferitã ne-a fost capacitatea personalã de a-i
întelege si de a-i urma în ceea ce ei, au avut mai bun
si mai valoros.
Aceste adevãruri nu trebuie uitate niciodatã, cãci
de noi depinde ce fel de tot suntem.
Asa vom întelege, poate, de ce pe crucile si mormintele celor
din cimitirul din Sãpânta (pentru cei care au uitat
ce sens trebuie sã aibã viata lor), scrie atât
de neplãcute ori rusinoase cuvinte, iar (celor care n-au
uitat cã prin cãldura vietii lor pot face sã
rãsarã ,,o petalã sau o frunzã” li se
scrie atât de bine meritate si elogioase cuvinte, care tin
pentru eternitate, chipul unei valori umane ce îti insuflã
respect si admiratie.
Sã nu ne supraestimãm si nici subestima, pentru cã
oricum destinul ne-a adus în clãdirile destinate împãrtirii
dreptãtii; clãdiri care nu sunt decât adevãrate
temple în care noi – magistrati si avocati - oficiem, doritori
ca împricinatii sã dobândeascã încredere
în judecata Justitiei, stiut fiind cã si ei si noi,
putem gresi si cã suntem cu totii supusi ,,Justitiei Divine”
singura care nu greseste niciodatã, fiindcã ea nu
lasã, mai devreme sau mai târziu, un bine nerãsplãtit,
ori un rãu nepedepsit.
Observãm cã - nu fãrã o oarecare legãturã
- oamenii merg atât la templele bisericesti cât si la
cele ale justitiei, cu credinta cã - la cele bisericesti
Dumnezeu le va ierta pãcatele si le va asculta ruga, iar
la cele ale justitiei - cã noi, slujitorii ei - le vom da
dreptatea ori clementa - la care se socotesc îndreptãtiti.
Este, deci, foarte important ce fel de tot existã în
omul magistrat, ori avocat. Ce sens înteleg ei sã dea
propriei lor vieti.
În conflictele sociale care se regãsesc în procesele
deduse judecãtii spre rezolvare, trebuie tinut seama cã,
la solutia datã a contribuit, nu numai gradul de culturã
si practicã juridicã a magistratului, ci si ce fel
de stare sufleteascã a avut acesta dealungul judecãtii
procesului si în momentul pronuntãrii solutiei sale.
Deseori ne-am întrebat dacã putem ghici starea sufleteascã
a oamenilor-judecãtor, în diferitele faze ale proceselor
ce au de solutionat si acesta ne-a fost si ne este cu atât
mai greu, cu cât foarte marea majoritate a magistratilor sunt
femei, oameni deci, cu o structurã delicatã, extrem
de sensibilã si suspicioasã, nu arareori bravând
sau temându-se.
Câtã distantã deci, între verosimil si
adevãr!
Se
poate întâmpla ca, deseori, strãlucitele cunostinte
juridice ale judecãtorilor, plãmãdindu-se cu
stãrile lor sufletesti, sã nu corespundã deloc
realitãtii.
De nimic nu trebuie sã se teamã mai mult - judecãtorii
si avocatii - decât de scãderile de comportament, de
disciplinã si moralitate, ori de arborarea arogantei - cãci
acestea ni se par a fi datorate si scãderilor intelectuale
- acele scãderi deci, care diminueazã omul încetul
cu încetul, înainte de a-l face cu timpul un ,,neom”,
care i-au înteles adevãratul sens.
De ce, Doamne, unii avocati, nu rãmân în respectul
de sine si de semeni (indiferent din ce functii înalte au
venit, sau în care sferã a puterii au relatii), ajung
- rar, dar ajung - sã se comporte cu judecãtorii si
confrati de-ai lor - si ei avocati - cu o atâta arogantã
si de la o asa înãltime pozitionatã, cã-ti
trebuie o scarã sã ajungi la urechea lor, sã
le spui simplu si onest cã le-au devenit prea veninoase cuvintele,
apãrarea acordatã clientului nu e la obiect, iar demnitatea
au transformat-o în morgã - un tot devenit bãt,
cu care lovesc în apã, pentru a stropi pe cei din jur,
ca sã nu treacã cumva dumnealor ne...observati. De
ce?
Si... de ce, Doamne, omul care nu rãmâne în respectul
de sine si de semeni - ajunge (rar, dar ajunge) atât de usor
si repede sã creadã cã, aflat pe scaunul de
judecãtor - independent si inamovibil - ar fi obtinut, în
alb, dreptul de a se supradimensiona pe verticalã, de a sfida
si chiar ameninta avocati (nu pe oricine), pentru cã pe cei
care-i cunoaste cu putere si influentã, rãmâne
în matca lui corect comportamentalã - uneori chiar
binevoitor si doritor de reciprocitate - (adicã asa cum ar
trebui si ne-ar conveni tuturor) - ci doar pe cei care-i cunoaste
insuficient si vrea el sã si-i aleagã din participantii
la actul de justitie, pe care-l prezideazã. De ce?
De ce - spre exemplu - tânãrul magistrat I. M. de la
Judecãtoria Sector 3 (dosar nr. 8789/1996) nu reuseste sã
rãmânã comportamental în respectul de
sine si de semeni - asa cum o viatã i-ar sta bine?
Cum de îi este atât de usor sã devinã
un caz negativ, de genul acelora vizati mai sus?
De ce ajunge sã se creadã îndreptãtit,
ca de pe scaunul de judecãtor sã sfideze si chiar
sã ameninte un avocat aflat în exercitiul profesiunii
sale, în chiar cursul dezbaterii procesului pe care-l prezida?!
Cum este posibil (si iatã cã este) ca, supradimensionându-se
pe verticalã, tânãrul judecãtor sã-l
ameninte pe avocat cu ,,judecata în sedintã publicã
si introducerea lui în boxa instantei, pentru cã tot
este ea goalã”, numai pentru cã avocatul a insistat
în cererea unei expertize contabile?!
Când avocatul, vãdit jignit si amenintat, i-a replicat
cã se situeazã în afara scaunului pe care stã,
cã tonul si cuvintele spuse îi sunt necondescendente
si cã nu-i este îngãduit nici unui judecãtor
sã insulte si sã ameninte cu judecata si introducerea
în boxã a unui avocat în exercitiul functiunilor
sale profesionale, în consecintã sã-si asume
rãspunderea prin a consemna tot ce a spus, în încheierea
instantei din acea zi nefastã, judecãtorul a sovãit
(nu a avut tãria moralã, pe care numai caracterele
alese, o au) sã retracteze si sã-si cearã
scuze si, ostentativ, s-a ridicat în picioare, spunând:
,,Instanta suspendã sedinta”.
Nu stiu, oare, toti judecãtorii, cã, prin Legea nr.
51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei, avocatul este
recunoscut ca persoanã publicã, ,,ocrotitã
de lege” (art. 33) si cã, datoritã acestei calitãti
legale, în exercitarea atributiunilor lui, judecãtorul
trebuie sã se comporte condescendent si cu acelasi respect
de sine si pentru avocat?
Nu s-a sesizat, oare, cã dispozitiile art. 299 din Cod procedurã
penalã, în atare situatii, nu se pot aplica de judecãtori,
pentru avocati?
Catre
“In Justitie”
|
În acest caz regretabil stim - fãrã îndoialã
- cã tânãrul judecãtor I. M. nu a cunoscut
nimic din toate acestea si cã, insultând si amenintând
un avocat cu ,,judecata în sedintã publicã si
introducerea lui în boxa instantei, pentru cã tot este
ea goalã” (asa ceva echivalând cu o arestare preventivã),
a sãvârsit o abatere disciplinarã care poate
forma obiectul unei sesizãri a Consiliului Suprem al Magistraturii,
institutie ce îndeplineste si rolul de Consiliu de disciplinã
al judecãtorilor.
Câtã diferentã între modul comportamental
al tânãrului judecãtor si cel al tot atât
de tinerei judecãtoare I. N., de la Judecãtoria Sector
4 Bucuresti (dosar 7591/1997), în a aborda propria gresealã!
Neobservând faptul cã avocatul cu care dialoga nu auzea
bine, tânãra judecãtoare si-a depãsit
tonalitatea plãcutã urechii, cu câtiva decibeli
în plus, suficient sã ne dãm seama cã
nu mai dialoga ci, pur si simplu, admonesta.
La interventia celuilalt avocat din cauzã, menitã
sã o facã pe judecãtoare sã înteleagã
cã nu-si au rostul apostrofãrile, pentru cã
si ea poartã o vinã comportamentalã, aceasta
a conchis, spunând cu vãditã sinceritate, urmãtoarele:
,,Da, domnule avocat, aveti dreptate! Îmi cer scuze si vã
asigur cã voi tine seama de cele ce mi-ati spus!”
O atare dovadã de bunã educatie si tãrie de
caracter nu poate fi socotitã decât lãudabilã,
cãci totdeauna recunoasterea publicã a unei greseli,
urmatã de scuze, întãreste pozitia celui ce
o face si impune respect semenilor sãi. 
Iatã, deci, un bun exemplu de cooperare, intervenit între
judecãtor si avocat, dupã un ,,piuit de sãbii”,
care ne-ar fi îndreptãtit la o altfel de apreciere
si în cazul celuilalt judecãtor!
Am ales aceste cazuri din atâtea altele pe care le detinem,
si care vor forma subiectul si altor articole, pentru cã
toate dovedesc existenta, între judecãtori si avocati,
a unei ,,lupte surde”, regretabilã si nejustificatã.
Cum destinul ne-a adus în templul împãrtirii
dreptãtii, este imperios necesar ca noi, magistrati si avocati,
sã declarãm rãzboi, nu unii împotriva
celorlalti, ci cu totii împotriva acelor scãderi ale
comportamentului, disciplinei, moralitãtii si, mai ales,
arogantei unora sau altora dintre noi.
Sã rãspundem, deci, binevoitori, acestei invitatii
si respectiv motivatiilor pe care le-am dat pentru cã numai
în comun putem sã gãsim calea cooperãrii
si a respectului reciproc, calea acelei raze de soare din sufletul
nostru, care este viata si din a cãrei cãldurã
dacã nu rãsare ,,o petalã sau mãcar
o frunzã”, viata nu înseamnã nimic.
|
CAMERA
NOTARILOR PUBLICI BUCURESTI
PRESEDINTE
Notarii publici, prin statutul lor, realizeazã o
procedurã necontencioasã, constatând
raporturi juridice stabilite prin acordul pãrtilor.
Actele si procedurile notariale sunt supuse sub aspectul
legalitãtii, controlului judecãtoresc. Instantele
de judecatã au ultimul cuvânt atunci când
este “judecat” un act notarial.
Totodatã, justitia este aceea care “cântãreste”
conduita notarului public în raport de atributiile
pe care acesta le are.
Nu putem sã nu amintim modul facil în care
litigii care poartã asupra laturii civile sunt transferate
gratuit în sfera ilicitului penal, mai comod si mai
“ieftin” pentru cel interesat si care, în cele mai
multe cazuri, se dovedeste neîntemeiat.
Este adevãrat cã “undelemnul iese, întotdeauna
la suprafatã” dar, trebuie retinut cã “la
urmã”. Deci, dupã ce a “poluat”!
Vorbind de justitie ca act de dreptate si aparatul acesteia,
din experienta acumulatã, putem afirma cã
în materie de publicitate imobiliarã este foarte
mult loc de mai bine.
Fie si numai pentru aceste motive, ne dorim o justitie independentã,
profesionistã si obiectivã care sã
distingã între lege si fãrã de
lege, între adevãr si minciunã si care
sã nu uite cã este un serviciu public care
este finantat de la buget. Iar notarii publici sunt contribuabili.
Presedintele
Colegiului Director,
DOINA
ROTARU
notar
public
|
|
