|
CONEXIUNI
FOLOSIREA FORTEI ÎN INSTITUTIA PENITENCIARÃ (IV)
ABORDAREA
PSIHOLOGICÃ A VIOLENTEI
DETINUTILOR
DIN PENITENCIARE
Pagina
realizata de Dr. Florian GHEORGHE
- Pentru
prima data si in exclusivitate, va prezentam lumea penitenciarelor,
prin ochii unui psiholog a carui viata - asemeni cea a
gardienilor sau personalului ce lucreaza in penitenciar,
se petrece, in cea mai mare parte a timpului, dincolo
de gratii, in serviciul unui sistem dedicat celor privati
de libertate si alaturi de acestia din urma.
|
In lumea modernã s-a produs o schimbare, deosebitã,
în modul de a defini agresiunea, si anume, este “orice comportament
perceput de cãtre victimã ca fiind deliberat dãunãtor
fizic sau psihic”. Desigur, elementul fundamental rãmâne
intentia de a face rãu si nu efectul în sine. În
mediul penitenciar, din cauza frustrãrilor masive, a umilintelor
frecvente si a sentimentului coplesitor de neputintã pe care
le resimt majoritatea detinutilor, situatiile în care ei se
considerã victimele unor agresiuni venite din partea colegilor
de detentie sau a personalului, sunt numeroase. Astfel, capãtã
semnificatie negativã situatii, vorbe sau gesturi care pentru
omul liber sunt considerate firesti: o masã mai putin gustoasã,
o scrisoare care se lasã asteptatã, disparitia unui
bun personal fãrã valoare deosebitã, greutatea
în a se adresa personalului, obligatia de a astepta programarea
la medic, întreruperea apei calde în timp ce fãcea
baie, întârzierea clarificãrii situatiei juridice
si altele. Este drept cã nu poate fi ignoratã existenta
unor detinuti care urmãresc, în mod constant, sã-i
intimideze pe ceilalti, care percep oamenii din jurul lor ca instrumente
de manipulat si care trebuie sã le aducã beneficii,
al cãror stil relational a fost întotdeauna centrat
pe impunerea vointei cu forta si tendinta de a domina, prin orice
mijloace. Individul cu asemenea particularitãti va gãsi
în jurul sãu doar surse de ostilitate si, ca urmare,
va dezvolta argumente care sã justifice comportamentul (“un
om care este supãrat îsi aude doar propria-i voce”
- Mahatma Ghandi).
În aceste conditii devine, evident, rolul major al personalului
în controlul actelor de agresiune care apar, mai ales, între
detinuti, deseori imprevizibile si de intensitate paroxisticã.
Câteva sfaturi pot fi folositoare personalului care lucreazã
în contact, nemijlocit, cu detinutii - supraveghetorii, sefii
de sectii, educatorii, personalul de sãnãtate:
- arãtati cãldurã detinutului iritat si încercati
sã-l linistiti pentru a putea discuta rational cu el;
- redefiniti problema care-l frãmântã pe detinut,
arãtându-i diversele fatete si modalitãti pasnice
de rezolvare;
- arãtati-vã calm, stãpân pe situatie,
bun cunoscãtor în acea împrejurare;
- încurajati subiectul care devine calm si rezonabil;
- deplasati discutia într-un loc fãrã public
(un birou, un cabinet, o salã de clasã, la bibliotecã)
dacã acest lucru vi se pare util;
- dacã la discutie participã si alti detinuti, arãtati-vã
cât mai rational si sugerati alternative constructive la problemele
abordate;
- nu faceti promisiuni pe care stiti cã nu le puteti respecta;
- anuntati colegii de serviciu unde vã aflati si cu ce detinuti
veti sta de vorbã;
- nu lãsati la vedere obiecte care pot fi utilizate împotriva
voastrã (scrumiere, cutite pentru deschis corespondenta,
bastoane, scaune rabatabile etc.);
- stabiliti, împreunã cu colegii de turã, un
plan de interventie pentru diferite situatii de urgentã sau
tipuri de detinuti.
(continuare
in numarul viitor)
SPERANTE
PENTRU SISTEMUL PENITENCIAR ÎN 2003
La o privire mai atentã, întelegem
cã, adevãratele axe ale politicii penitenciare
de oriunde, nu sunt decât patru: pedepsele alternative,
valorizarea în ochii publicului a activitãtii
administratiei penitenciare, îmbunãtãtirea
conditiilor de muncã ale personalului si ameliorarea
conditiilor de viatã pentru detinuti.
Acceptând aceste mari obiective, se clarificã
problemele privind urgentele în aceastã institutie
atât de importantã în statul de drept.
Am în vedere o lege modernã pentru executarea
pedepselor de cãtre adulti, reglementãri adecvate
modului nostru de a valoriza minorii si tinerii (se spune
cã existã putine infractiuni, acolo unde femeile
si copiii sunt fericiti...), transparenta activitãtilor
pentru publicul larg, programe educative si terapeutice pentru
diversele categorii de condamnati, studii privind cauzele
conduitelor deviante si, nu în ultimul rând, pãstrarea
unor relatii optime cu presa.
Sunt optimist, gândindu-mã la modul în
care vor evolua închisorile românesti, dar nu
pot uita cã, adevãratele cauze ale criminalitãtii,
nu se gãsesc în interiorul acestora, ci dincolo
de ziduri.
În ce priveste efectele închisorii asupra persoanelor
care executã pedepse privative de libertate, are întru-totul
dreptate dl. Dennis Chaleen, judecãtor în Wisconsin,
S.U.A. când afirmã urmãtoarele:
,,Vrem ca ei sã aibã stimã si valorizare
de sine...
Asa cã le distrugem stima de sine.
Vrem ca ei sã fie responsabili...
Asa cã le luãm orice responsabilitate.
Vrem ca ei sã fie parte a comunitãtii...
Asa cã îi izolãm de comunitate.
Vrem ca ei sã gândeascã pozitiv si constructiv...
Asa cã îi înjosim si îi facem nefolositori.
Vrem ca ei sã nu fie violenti...
Asa cã îi punem într-un loc unde sunt încojurati
de violentã.
Vrem cã ei sã fie oameni blânzi si iubitori...
Asa cã îi supunem urii si cruzimii.
Vrem ca ei sã nu mai fie niste duri...
Asa cã îi punem acolo unde numai durii sunt respectati.
Vrem sã nu se mai întovãrãseascã
cu ratatii...
Asa cã punem toti ratatii sub acelasi acoperis.
Vrem ca ei sã nu ne mai exploateze...
Asa cã îi punem acolo unde toti se exploateazã
unii pe altii.
Vrem ca ei sã-si controleze propriile vieti si probleme,
sã nu mai fie paraziti...
Asa cã îi facem sã devinã total
dependenti de noi”.
|
