REALITATEA DE LANGA NOI

“Biserica este mama neamului românesc”
Mihai Eminescu

Potrivit traditiei crestine, la 25 Decembrie se sãrbãtoreste nasterea lui Iisus Christos, fiul lui Dumnezeu, sãrbãtoare ce, pentru a putea fi primitã cum se cuvine, implicã o anumitã pregãtire, respectiv postul Crãciunului, care se întinde de la 15 noiembrie, la 24 decembrie, în ajunul Crãciunului trebuind sã nu mâncãm nimic, pânã la ivirea luceafãrului de searã, care semnificã steaua Magilor, dupã care putem mânca fructe sau covrigi, pânã în ziua Crãciunului, când se mãnâncã de dulce. Postul implicã nu numai abtinerea de la consumul anumitor alimente, ci si împãcarea cu tine însuti, prin a nu face rãu nimãnui, a nu avea gânduri rele pentru nimeni, a face numai fapte bune. Sunt reguli sfinte, ce tin de însãsi esenta crestinismului, propãvãduit nu atât prin scrieri, cât prin traditia ce s-a perpetuat, de-a lungul timpului, ca legi ce au stat la baza tuturor legilor omenesti, dupã cum vom încerca sã arãtãm, succint, mai departe.

avocat Louise GHEORGHE

            Legile sunt, dupã izvorul lor, de douã feluri: Legi Dumnezeiesti si legi omenesti.
            Legile Dumnezeiesti cuprind: legea vesnicã, legea moralã fireascã si legea moralã pozitivã, datã omului prin descoperirea Dumnezeiascã a Vechiului Testament si a Noului Testament.
            Legile omenesti cuprind: legile bisericesti si legile civile (legislatia fiecãrui stat).
            Legea vesnicã reprezintã planul, ordinea în care Dumnezeu a creat lumea, vorbindu-se de ea în Sfânta Scripturã: “Din veci am fost întemeiatã, înainte de facerea lumii” (pildele lui Solomon VIII, 23). Legea vesnicã este izvorul tuturor legilor din univers.
            Legea moralã fireascã este legea sãditã de Dumnezeu în inima omului, încã de la momentul creerii sale, prin care omul poate distinge binele de rãu si pot alege înfãptuirea binelui sau a rãului, omul cunoaste aceastã lege din momentul în care începe sã gândeascã. În acest sens, Sfântul Ioan Gurã de Aur spune cã “Dumnezeu a dat omului o constiintã si cunostinta neînvãtatã a binelui si a rãului, asa cã noi nu mai trebuie sã învãtãm cã desfrânarea este ceva rãu si cumpãtarea este ceva bun; noi aceasta o stim de mai înainte, si anume de la început”.
            Legea moralã pozitivã reprezintã o lege prin care Dumnezeu vine sã-i ajute pe muritori întru îndreptarea acestora, întrucât oamenii au început sã pãcãtuiascã. Având drept criteriu de clasificare momentul (“Timpul”) în care a fost datã omului aceastã lege, întâlnim Legea moralã a Vechiului Testament si Legea moralã a Noului Testament.
            Legea moralã a Vechiului Testament se mai numeste si legea mozaicã, în care sunt cuprinse cele zece porunci, respectiv “Decalogul”, fiind cea dintâi lege scrisã a Vechiului Testament. Poruncile au fost scrise de Dumnezeu pe douã table, prima cuprinzând primele patru porunci, cu referire la “datoriile noastre cãtre Dumnezeu”, cealaltã tablã cuprinzând ultimile sase porunci, cu privire la “datoriile noastre cãtre aproapele”.
            Legea moralã a Noului Testament, numitã si legea Evangheliei sau legea crestinã, vine sã întregeascã legea moralã a Vechiului Testament, sã o “desãvârseascã”, în sensul cã, dacã legea mozaicã face distinctie între natii, chemând la mântuire pe iudeu, elin, legea crestinã se adresa tuturor oamenilor, chemând la mântuire toate popoarele lumii: “nu mai este nici Iudeu, nici Elin... ci voi toti sunteti întru Hristos Iisus” (Gal. III, 28). Pe când în legea Vechiului Testament dragostea era restrânsã numai la poporul iudeu, în legea Noului Testament, dragostea cuprinde pe toti oamenii, fãrã nici un fel de deosebire (Învãtãtura de credintã crestinã ortodoxã, Ed. Institutului Biblic si de Misiune ortodoxã, 1952, Bucuresti, p. 355). Cuprinsul legii crestine este redat în cuvintele Mântuitorului:  “sã iubesti pe Domnul Dumnezeul Tãu cu toatã inima ta si cu tot sufletul tãu si cu tot cugetul tãu”. Aceasta este întâia si cea mai mare poruncã. Iar a doua, asemenea acesteia: “sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti”. Într-aceste douã porunci se cuprinde toatã legea si proorocii (Matei, XXII, 37-39).
            Legile omenesti, dupã cum am mai arãtat, se împart în legi bisericesti si legi civile (legislatia unui stat).
            Legile bisericesti sunt cele date de bisericã, rolul lor fiind acela de a tãlmãci învãtãturile crestine, de a le întelege si de a le respecta. Cele mai însemnate legi bisericesti sunt canoanele si cele nouã porunci bisericesti.
            Prin canoanele bisericesti se stabilesc organizarea si conducerea bisericii, drepturile si îndatoririle membrilor ei (clerici, monahi, credinciosi), în timp ce poruncile bisericesti se referã la când sã postim, pentru cine sã ne rugãm, când sã ne spovedim, împãrtãsim etc.
            Legile civile, ca si legile omenesti, sunt cele care constituie legislatia unui stat, legi care trebuie sã fie în deplinã concordantã cu cele Dumnezeiesti.
            Astfel, Decalogul cuprinde, de exemplu, porunca potrivit cãreia nu trebuie sã furi. Codul Penal al României sanctioneazã infractiunea de furt, încadrând-o, în functie de gravitatea faptei, în art. 208-211 Cod penal. Tot astfel, cu privire la crimã: Sã nu ucizi, este o poruncã a Decalogului, legislatia penalã pedepsind infractiunea de omor, în functie de circumstantele agravante sau atenuante în care s-a sãvârsit fapta, în Titlul II, Capitolul I, privind infractiuni contra vietii, integritãtii corporale si sãnãtãtii.
            Corelatia dintre legile crestine si cele laice este evidentã, rãmâne doar ca noi, românii, crestini din totdeauna, sã ne îndreptãm din nou fata cãtre Dumnezeu, asa cum au fãcut-o bunii si strãbunii nostri si sã primim cum se cuvine nasterea Domnului, pentru cã astãzi nu mai are cine sã ne împiedice, prin interpretãri monstruoase, sã-l primim pe Mos Crãciun.
            La multi ani, tuturor românilor!