PAGINA CITITORULUI

avocat Catalin Petrica Radu

Când cititi aceste rânduri, am vrea sa va gânditi ca, in situatia de fata, avocatul care va raspunde este aidoma unui medic care nu poate pune un diagnostic perfect, decât dupa ce “atinge“ pacientul. Raspunsurile noastre tin cont numai de elementele pe care dumneavoastra ni le-ati oferit si pe care noi nu le putem verifica. Daca dumneavoastra nu ne-ati relatat corect sau nu ne-ati spus totul, raspunsul nostru va fi, si el, la fel.

           Stefan RÃDUCANU - detinut în Penitenciarul Rahova
            Fiind încarcerat în urma unei condamnãri pentru furt si tâlhãrie, acuzã cadrele din penitenciar de comportament violent. Solicitã mediatizarea cazului.
           Cele relatate de dvs. sunt deosebit de grave si, tocmai pentru acest lucru, nu îmi pot asuma rãspunderea de a le mediatiza, în lipsa unor probe temeinice.
            Dacã puteti produce aceste probe, reveniti.

               Stelian ONCIOIU - Câmpulung Muscel
            Tatãl d-lui Oncioiu cumpãrã, în anul 1931, un teren intravilan, cu suprafata de 1.610 m.p.
            Desi în 1946 si-a înzestrat o sorã prin act dotal, cu o suprafatã de 550 m.p. din acest teren, pânã la decesul sãu, produs în 1999, întreaga suprafatã de 1.610 m.p. a rãmas în posesia sa, fiind si singurul aflat în evidentele registrelor agricole cu suprafata intactã.
            Beneficiara donatiei a decedat în anul 1977. Unica fiicã a acesteia este stabilitã de peste 30 de ani în S.U.A. si a fost înfiatã de cãtre o altã sorã a bunicului sãu.
            Domnul Oncioiu doreste sã stie cui i se cuvine întregul teren, în conditiile în care este unic mostenitor al tatãlui sãu si ce formalitãti trebuie sã îndeplineascã.
            Problema ridicatã de dvs. impune o dublã abordare: prima se referã la aspectul legãturilor de rudenie a verisoarei din New York, iar a doua, la dreptul de proprietate asupra terenului.
            1. Un eventual drept la mostenirea mãtusii decedate, în 1977, inclusiv asupra terenului de 550 m.p., depinde de felul adoptiei; dacã verisoara a fost adoptatã cu efecte depline, de cãtre cealaltã mãtusã, nu poate sã ridice nici o pretentie la mostenirea mamei ei naturale, pentru cã au încetat legãturile de rudenie cu aceasta. Doar dacã adoptia a fost cu efecte restrânse are calitatea de mostenitor si al mamei firesti (cea înzestratã prin act dotal).
            2. În cazul - destul de probabil - în care fata sorei tatãlui dvs. are numai cetãtenie strãinã, nu poate dobândi un drept de proprietate asupra  unui teren în România, conform art. 41 alin. 2 teza a II-a din Constitutie. În situatia în care are calitatea de mostenitor (observati si pct. 1 al prezentului rãspuns), si revendicã acest teren, ar urma sã o despãgubiti la valoarea de circulatie (pretul pietei) a celor 550 m.p.
            Dacã verisoara are si cetãtenie românã si are pretentii cu privire la acest teren (potrivit legii, poate sã si renunte la mostenire), îi puteti opune cu succes, printr-o actiune în constatare, dobândirea proprietãtii prin uzucapare, dovedind - si cu martori - faptul cã tatãl dvs. si, apoi, dvs., ati exercitat o posesie utilã timp de 30 de ani, neîntrerupt, a întregii suprafete de 1.610 m.p.
            Un prim pas în rezolvarea problemei cred cã este acela al deschiderii procedurii succesorale la un cabinet notarial în a cãrei razã teritorialã se aflã ultimul domiciliu al tatãlui dvs.

                Marin BUCURA - Turda
            În baza Decretului nr. 216/ 1960, imobilul proprietatea d-lui Bucura a fost preluat de cãtre stat. În 1995, acesta solicita retrocedarea, în temeiul Legii nr. 112/1995, dar comisia de aplicare a acestui act normativ îi respinge cererea, pe motiv cã imobilul a fost preluat fãrã titlu si, deci, nu cade sub incidenta legii, sfãtuindu-l, totodatã, sã formuleze o actiune în revendicare.
            Adresându-se justitiei, cu o cerere de revendicare, dl. Bucura obtine sentinta definitivã si executorie, în temeiul cãreia imobilul a fost intabulat în cartea funciarã pe numele sãu. Noua situatie juridicã este adusã la cunostinta I.G.C.L. Turda, fostul administrator al locuintei.
            Surprizã! I.G.C.L. Turda îl anuntã pe dl. Bucura cã, încã din 1975 corpul 2 al clãdirii a fost vândut de stat, numitului Ioan Onaca. Dreptul de proprietate al acestuia nu a fost totusi intabulat.
            Dl. Onaca formuleazã, în 1998, actiune în prestatie tabularã împotriva d-lui Bucura, obtinând câstig de cauzã.

            Autorul scrisorii apreciazã contractul de vânzare-cumpãrare, dintre stat si dl. Onaca, fiind lovit de nulitate absolutã, pentru urmãtoarele motive:
        a) vânzarea imobilelor de cãtre stat trebuia sã fie aprobatã, la acea vreme, de cãtre Consiliul de Ministri, conditie neîndeplinitã, în cazul prezentat de dumnealui;
        b) Legea nr. 4/1973 prevedea obligativitatea intabulãrii imobilelor cumpãrate de la stat;
        c) cererea de dezmembrare în C.F. a imobilului, în douã corpuri, a fost respinsã, deci nu se putea înstrãina fragmentat.
            Dl. Bucura solicitã si pãrerea noastrã.
            Din pãcate, din cele ce mi-ati relatat, sunteti într-o situatie delicatã, desi se pare cã dreptatea vã apartine.
            Pentru a-mi putea forma o pãrere completã, îmi sunt necesare copii xerox ale sentintei prin care ati redobândit imobilul, precum si ale hotãrârilor judecãtoresti pe care dl. Onaca Ioan le-a obtinut, în detrimentul dvs.
            De asemenea, este foarte important sã îmi comunicati dacã intabularea dreptului dvs. (care, dintr-un anumit punct de vedere, nici nu mai era necesarã, fiindcã drepturile dobândite prin mostenire nu se transcriu), a fost anterioarã sau ulterioarã datei de 24 iunie 1996. La aceastã datã, a intrat în vigoare Legea nr. 7/1996 si a fost abrogatã Legea nr. 115/ 1938, a cãrtii funciare. Potrivit vechii legi, intabularea avea efect constitutiv, deci vânzarea imobilului se fãcea numai odatã cu efectuarea acestei formalitãti (intabularea). Or, tinând cont de aceasta, dar si de conditia legalã potrivit cãreia o actiune în prestatie tabularã nu poate fi admisã decât dacã adversarul este de rea-credintã), cu atât mai ciudat apare verdictul pe care instantele l-au acordat d-lui Onaca.
            O solutie de principiu ar fi si aceea de a porni dvs. o actiune în constatarea nulitãtii absolute a contractului de vânzare pe care vi-l opune dl Onaca drept titlu de proprietate.

            Valeria OPRICA - Bucuresti
            Tatãl d-nei Oprica, dl. Pavel Gh. Nicolae, a fost actionat în judecatã de proprietarul unui teren care nu este limitrof cu imobilul proprietate a d-lui Pavel, ci cu al altei persoane cu nume asemãnãtor. Reclamantul revendicã o parte din terenul pãrintelui d-nei Oprica, cererea este admisã si este pusã în executare, pe cale silitã.
           Din pãcate, cazul tatãlui dvs. este unul din nenumãratele în care superficialitatea sau, si mai rãu, incorectitudinea unor persoane investite cu autoritate, se face simtitã.
            O primã - si, as spune, fundamentalã - vina, o poartã expertul desemnat sã întocmeascã raportul, care nu numai cã nu sesizeazã inadvertenta «Pavel Gh. Nicolae - Pavel I. Nicolae» si faptul cã, în realitate, reclamantul nu se învecineazã nemijlocit cu pârâtul, dar îsi permite sã facã si aprecieri asupra valabilitãtii unor acte juridice. De parcã ar fi specialist si în stiinte juridice…
            La fel de impardonabilã este si motivarea instantei prahovene care, în totalã contradictie cu doctrina si practica judiciarã, nu considerã adeverintele de proprietate  emise de comisiile locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, drept act de proprietate. Pe de o parte, în cadrul actiunii în revendicare notiunea de «titlu» trebuie înteleasã «lato sensu», deci nu numai actul frumos colorat emis de Prefecturã, iar, pe de altã parte, prestigiosi specialisti (prof. dr. doc. C. Bârsan, judecãtor la Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, avocat E. Chelaru, conf. Gh. Dobrican, notar) au demonstrat cã adeverintele de proprietate înlocuiesc provizoriu titlurile de proprietate, asadar, pânã la eliberarea acestora (operatiune administrativã aflatã sub semnul birocratiei), adeverintele au aceeasi fortã juridicã.
 

            Redactia “In Justitie” oferã justitiabililor spatiu publicistic.
            Scrisorile (cu întrebãrile, plângerile si necazurile) dumneavoastrã, primesc rãspunsuri. O echipã de juristi si avocati monitorizeazã cazurile si procesele pe care ni le semnalati. Ziaristi profesionisti (colaboratori ai revistei noastre) vor investiga. Atentie! Teoretic orice scrisoare, plângere sau memoriu expediate pe adresa noastrã pot constitui puncte de plecare ale unor anchete jurnalistice. Atentie! Primii “reporteri” ai revistei “În Justitie” sunt tocmai justitiabilii (si uneori, si cei care realizeazã actul de justitie), care îndurã nevolnicia institutiilor statului de drept.
            Scrieti-ne! Împreunã vom schimba fata justitiei române.