|
INSTITUTII INCONTROLABILE
PROTECTIA JURIDICÃ
A PERSOANELOR CU DIZABILITÃTI (I)
Cãtãlin
Petricã RADU - avocat stagiar,
membru al Consiliului de conducere al
A.H.N. Arges
Regimul juridic sub imperiul cãruia a fost acordatã
o serie de drepturi persoanelor cu handicap a suferit numeroase
modificãri, în contextul reformelor legislative
din ultimul deceniu. Primul act normativ postdecembrist, care
a avut ca obiect reglementarea protectiei semenilor nostri
cu nevoi speciale, a fost chiar Constitutia României,
care a consacrat art. 46 - denumit “Protectia persoanelor
handicapate” (sub aspectul titulaturii, poate cã noua
Constitutie ar trebui sã renunte la termenul “handicapat”,
în favoarea sintagmei, unanim adoptate în legislatia
europeanã, de “persoanã cu nevoi speciale”)
- acestei probleme: ”Persoanele handicapate se bucurã
de protectie specialã. Statul asigurã realizarea
unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare,
de învãtãmânt, de instruire si de
integrare socialã a handicapatilor, respectând
drepturile si îndatoririle ce revin pãrintilor
si tutorilor”. S-a conturat, astfel, un cadru general pentru
viitoarele legi speciale si au fost stabilite obiectivele
pe care politica nationalã în domeniu trebuie
sã le urmãreascã.
Ca urmare a presiunilor pe care diversele organizatii ale
persoanelor cu handicap le-au exercitat, dupã 1991,
inclusiv sub forma protestelor stradale, un rol important
jucându-l si Asociatiile Handicapatilor Neuromotor,
Parlamentul a adoptat prima lege specialã: Legea nr.
53/1992. Aceasta a fost în vigoare pânã
în 1999 când, ca urmare a numeroaselor probleme
ivite în decursul vremii în legãturã
cu aplicarea ei, a fost înlocuitã de Ordonanata
de Urgentã a Guvernului nr. 102/1999; ulterior, si
aceasta a fost modificatã si completatã prin
O.U.G. nr. 40/2000.
O.U.G. nr. 102/1999 a fost adoptatã, modificatã
si completatã prin Legea nr. 519/2002 publicatã
în Monitorul Oficial al României nr. 555 din 29
iulie 2002. Prezentul material îsi propune sã
prezinte, cu caracter general, noul act normativ, urmãrind
sã scoatã în evidentã noutãtile
acestuia în raport cu vechile reglementãri.
|
Conform noii legi, persoana cu handicap este aceea cãreia,
din cauza neadaptãrii mediului social corespunzator deficientelor
ei fizice, senzoriale, psihice sau mentale, îi este impiedicat
sau îi este limitat accesul, cu sanse egale, la viata socialã,
potrivit factorilor materiali, sociali si culturali proprii, precum
si potrivit vârstei si sexului. Ca urmare a acestui dezavantaj,
ea are nevoie de protectie specialã, care sã suplineascã
diferentierile si persoana sa se poatã integrã social
si profesional.
Aceasta protectie specialã se compune din drepturile acordate
si mãsurile dispuse prin legea care face obiectul prezentului
studiu. De realizarea mãsurilor de protectie specialã
este rãspunzãtor Secretariatul de Stat pentru Persoane
cu Handicap, aflat în subordinea Ministerului Sãnãtãtii
si Familiei.
Mãsurile de protectie specialã de care beneficiazã
fiecare persoanã în parte sunt diferentiate în
raport de gradul de handicap stabilit pe baza evaluãrii
efectuate de cãtre comisiile de expertizã medicalã.
Comisiile de expertizã sunt separate pentru adulti
si pentru copii. (Copil este persoana care nu a împlinit
18 ani; fetele care se cãsãtoresc, înainte
de împlinirea acestei vârste, nu mai sunt copii, în
sensul legii). Comisiile de expertizã pentru copii functioneazã
pe lângã Directiile judetene pentru protectia copilului
si adoptie, iar cele pentru adulti - în subordinea Inspectoratelor
de stat teritoriale pentru persoane cu handicap.
Pentru a obtine încadrarea într-o categorie de
persoane cu handicap - legea stabileste 4 grade: usor,
mediu, accentuat si grav - este necesar ca persoana în cauzã
sã se prezinte, pe baza unei recomandãri de la medicul
de familie, la comisia corespunzãtoare vârstei, care
îl va examina, urmãrind sã stabileascã
absenta sau eventualele deficiente pe care le prezintã
organele constitutive ale pacientului, cât de mult este
afectatã functionalitatea acestora, precum si evaluarea
capacitãtii de muncã si de autoservire, potrivit
criteriilor stabilite de Ministrul Sãnãtãtii
si Familiei.
Singurul act care dovedeste, în fata autoritãtilor,
cã persoana este încadratã într-unul
din grade, si cã beneficiazã, în mod corespunzãtor,
de mãsurile de protectie specialã, este certificatul
emis de comisii. Eliberarea acestui act este scutitã de
taxa de timbru.
Dacã cel supus expertizãrii este nemultumit de hotãrârea
comisiei judetene, în termen de 30 de zile (depãsirea
acestui termen face ca certificatul sã fie valabil, pe
perioada pentru care a fost acordat), poate face, în scris,
contestatie la Comisia Superioarã de Expertizã,
cu sediul în Bucuresti. Contestatia va fi rezolvatã
printr-o decizie, în termen de 45 de zile lucrãtoare
(un termen cam lung), de la data înregistrãrii.
Împotriva acestei decizii poate fi formulatã plângere,
la Curtea de Apel în a cãrei razã teritorialã
domiciliazã cel în cauzã, în termen
de 30 de zile de la data la care acesta a luat cunostintã
de decizie. De asemenea, cererea judiciarã este scutitã
de taxa de timbru.
O datã cu emiterea certificatului de încadrare în
grad, comisiile sunt obligate sã elaboreze un program individual
de recuperare, readaptare si integrare socialã, cuprinzând
actiuni medicale, educative, profesionale si sociale subordonate
acestui scop. La elaborarea acestui program este obligatorie consultarea
cu persoana adultã sau cu reprezentantul legal al copiilor
sau al celor lipsiti de discernãmânt. Persoana cu
handicap este datoare sã urmeze acest program.
(va urma)
|
