CONEXIUNI

avocat Dan BRUDARIU

Aducerea în tarã a osemintelor Regelui Carol II si înhumarea lor la Curtea de Arges, alãturi de fãuritorii României moderne, este un eveniment de o importantã deosebitã. Comentând la radio acest eveniment, o tânãrã lector îsi dãdea cu pãrerea cã este vorba despre o “figurã întunecatã a istoriei, întrucât de numele sãu se leagã introducerea unui regim de dictaturã si ciuntirea teritoriului national”.

           Nu este locul si nici momentul adecvat pentru o analizã exhaustivã si o cântãrire criticã a personalitãtii Regelui Carol II si a perioadei 1930-1940. Dar, calificativul folosit mai sus este nepotrivit si nejustificat. Se cuvine sã ne aducem aminte, iar celor tineri este bine sã li se recomande sã citeascã cu mai mult spirit critic istoria acelor ani. In acei ani, în care regimurile dictatoriale câstigau teren în toatã Europa - Stalin, Hitler, Mussolini, Franco, Salazar - ani în care regimurile democratice s-au vãdit a fi subrede, în fata torentului demagogic al propagandei totalitare, celelalte tãri occidentale au fost slabe si neputincioase în fata valului de teroare si suferintã care se abãtea asupra Europei.
            În acele conditii, introducerea regimului de dicaturã regalã, în 1937-1938, a fost mijlocul folosit spre a împiedica preluarea puterii de cãtre extrema dreaptã din România sau, cel putin, de a întârzia instalarea ei la putere. Ciuntirea hotarelor teritoriului national a fost consecinta inevitabilã a încãlcãrii obligatiilor asumate prin tratatele si aliantele de garantare a integritãtii teritoriului României, de cãtre cei pe care-i consideram “marii nostri aliati”. Încoltitã din trei pãrti, opunerea României la ultimatumul fãtis ar fi dus la o tragedie similarã cu cea a Poloniei. Abdicarea Regelui Carol II a evitat dezastrul. Pactul Ribentropp-Molotov si-a produs efectul si nimeni nu s-a mai sinchisit de România. Dupã plecarea lui Carol II, teritoriul tãrii noastre a fost ocupat de armate strãine “invitate” si a urmat ceea ce stim cu totii si nu uitãm. Culmea absurdului a fost declaratia de rãzboi a României împotriva SUA (!), cu consecinta tratamentului de care am avut parte si sperantele înselate în deceniile care au urmat.
            Sã ne aducem, totusi, aminte cã, revenirea în tarã, în anul 1930, a Regelui Carol II, a calmat pasiunile politice ajunse la exacerbare ca urmare a disputelor înveninate ale unei clase politice cu apucãturi înversunat-balcanice - în sensul pejorativ al cuvântului -, pasiuni renãscute copios si dupã 1989, dar care - de astã datã - nu au beneficiat de o interventie cu efect calmant, ca odinioarã.
Pe de altã parte, anii 1930-1940 au fost perioada de aur a economiei românesti. România a fost grânarul Europei. România exporta petrol, exporta carne (da! exporta!), exporta lemn etc. Nu trebuia sã importãm fãinã, nici carne de pui, mãlai, pepeni, ardei sau rosii.
Marile industrii luaserã avânt. Uzinele si fabricile nu-si schimbau denumirea în functie de un nou prieten zis “etern”. U.D.R. Resita si Uzinele Ferdinand (Otelul Rosu) nu erau în prag de faliment. Viteza medie de circulatie feroviarã era mai mare, în 1938, decât în 1998. Si apoi, fenomen nu tocmai neglijabil, România nu se milogea pentru împrumuturi, la bãncile strãine.
            Dintr-un oras oriental fanariot, cu strãdute stâmte, nepavate, lipsite de canalizare în multe cartiere, Bucurestiul a primit o înfãtisare nouã, bazata pe un plan de urbanizare cu bulevarde largi, cu constructii de blocuri moderne, vile frumoase, fiecare în stilul ei, nu trase la sablon si repetate la infinit, ca sã dea ametealã celui care cautã azi nr. 15-37, blocul R, intrarea B, scara D... S-au clãdit cartiere de locuinte ieftine în Vatra Luminoasã, Gaz si Electricitate etc. prin acordarea de credite lesnicioase pentru persoane cu venit modest. Astfel, Bucurestiul a primit denumirea de Micul Paris. Monumente de mare valoare artisticã împodobeau orasul, monumente care au fost distruse ulterior. Ati uitat?! Sunteti înclinat sã iertati crima organizatã împotriva tezaurului cultural al unui popor? a fost amenajat lacul Herãstrãu si salba de lacuri din nordul Capitalei, loc de odihnã privilegiat de locuitorii urbei. A fost înfrumusetat Hipodromul. Are azi capitala tãrii un hipodrom?!
            Bucurestiul nu a fost nãpãdit de blocuri triste, anonime, înghesuite si fãrã de spatii verzi, fãrã locuri de joacã pentru copii, fãrã locuri de parcare pentru masini. Uitati-vã un pic împrejur si spuneti-mi dacã sunteti mândri cum aratã Bucurestiul azi? Noaptea se putea circula în voie. Este de netãgãduit cã a existat si atunci un fenomen infractional. Dar nu se furau stergãtoarele de la automobile, nici lãzile de gunoi. Nu se sãpau tunele de 130 metri pentru a gãuri conductele de petrol si a sustrage benzina din ele, nu erau tolerate jocurile piramidale care au dus la sãrãcirea celor aflati în pragul pensiei. Nu exportam contabili sau ingineri culegãtori de cãpsuni, nici cersetori, nici hoti de buzunare sau spãrgãtori, nici prostituate.
            Anii 1930-1940 au fost anii de aur ai culturii românesti. Fundatiile Regale au sprijinit dezvoltarea culturii românesti. Scriitori de valoare, precum Blaga, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Sadoveanu, Arghezi, Minulescu, Pãstorel Teodoreanu, Topârceanu, Eliade, Mihail Sebastian, Cioran, Ionesco, muzicieni precum Enescu, pictori ca Tonitza, Pãtrascu, Ciucurencu si atâtia altii au fost pusi în valoare, în acesti ani, datoritã sprijinului material acordat de Fundatiile Regale. La Academie, Carol a vorbit, liber, douãzeci de minute despre filosofia lui Blaga!  În acei ani, a luat fiintã Muzeul Satului (Dim. Gusti), perlã a traditiei românesti, cu care ne mândrim si azi.
            Faima  si meritele oamenilor de culturã care s-au evidentiat în acei ani au dus la aprecierea noastrã, în toatã Europa. În universitãti, au predat cadre didactice de mare valoare: Al. Rosetti, Tudor Vianu, controversatul Nae Ionescu, etc. Am putea continua cu o lungã, niciodatã suficient de lungã, listã de nume. La Facultatea de Drept au predat profesori de reputatie europeanã: Vintilã Dongoroz, Mihail Eliescu, Fintescu, Ionascu, Vermeulean, Victor Cãdere, I. V. Gruia etc. Înalta Curte de Casatie se bucura de încredere necontestatã si de un enorm prestigiu prin calitatea hotãrârilor pronuntate dar si prin intransingenta si independenta fatã de Executiv. Institutia Judecãtorului de instructie veghea la anchetarea impartialã, fara incalcarea legii penale, fãrã a tine seama de apartenenta partinicã.
            Desigur cã nu au rãmas multe de fãcut sau de refãcut. Dupã 13 ani, încã nu aveam o retea de adevãrate autostrãzi, desi avem 10% someri. Avem munti care au fost despãduriti, mai ales în ultimele decenii, iar în jurul oraselor avem un cerc de gunoaie care ne sufocã, milioane de pungi si sticle de plastic care desfigureazã eco-sistemul natural. Venind cu trenul de la Constanta, uitati-vã pe geam, în dreptul comunei Pantelimon!
            Mai înainte de a da verdicte despre “figura întunecatã a trecutului”, se recomandã recitirea, cu mai multã atentie, a paginilor istoriei noastre. Sã le uitãm, cu nepãsare, pe baza unei judecãti superficiale? Sã nu aruncãm usuratec, în mod iresponsabil, anatema calificãrilor descalificatoare, invocând slãbiciunile inerente oricãrui om. Sã nu întinãm propria noastrã istorie. De mortibus nihil nisi bene.