|
SOLUTII
PENTRU ROMANIA
- 2003 –
Lucian
Ring CORNESCU
|
|
România
nu este o oazã în mijlocul unui ocean. România
este parte a unui întreg, numit Europa, numit Terra.
În acest întreg, nu putem fi indiferenti la ceea
ce se întâmplã, pentru cã binele
- sau lipsa de bine - mondial se rãsfrânge asupra
tuturor, deci si a noastrã.
Ce previziuni pot fi fãcute, pentru 2003?
|
Atunci când un an începe sub semnul unui iminent rãzboi,
dorit, în mod ciudat într-o democratie –nu de majoritatea
,,noului popor ales”, americanii, ci numai de Executivul acestuia
- atunci când un an începe, în Venezuela, cu
greve si morti, atunci când, în Israel, anul începe
cu bombe, atunci când pânã si natura se rãzvrãteste,
creând inundatii si furtuni, atunci, mai mult ca niciodatã,
urãrile de bine, de fericire, de sãnãtate,
au o adevãratã menire. Cea de a se realiza!
Anul 2003 începe în culori sumbre.
Asistãm la un ,,NU” masiv privind un eventual rãzboi
în Golful Persic, ,,NU” rostit clar si rãspicat de
majoritatea americanã si mondialã. Un ,,NU” spus
ideii unui rãzboi, dar care se izbeste de zidul Administratiei
SUA. Democratia americanã, cea a celei de a doua ,,jumãtãti”
a mandatului actualului sãu presedinte, va trebui sã
poatã demonstra lumii întregi cã rãmâne
aceeasi: nestirbitã.
Ciudat.
Pe de o parte, în mod vizibil, Irakul si-a deschis, cel
putin pânã acum, larg, portile, lãsând
inspectorilor ONU, probabil si serviciilor secrete americane,
o totalã libertate de actiune, neascunzând, vizibil,
pentru moment, nimic. Pe de alta, în acelasi timp, administratia
SUA îsi întãreste pozitiile militare. Existã,
oare, motive, altele decât cele afisate, care sã
facã inevitabil un rãzboi? Si dacã da, care?
Irakul, cel de astãzi, a fost si rãmâne o
stavilã brutalã în fata integrismului islamic.
Ca si Libia. Un Irak, condus de un alt lider, mâine, ar
mai fi capabil sã reziste? Algeria, într-o oarecare
mãsurã Tunisia, ne demonstreazã cã
nu. 
Integrismului islamic, se stie, fiind mult mai primejdios decât
un singular Al Kaida. De unde logica întrebãrii:
ce vrea, de fapt, Administratia americanã? Un rãzboi
pe mai multe fronturi, creator de bunãstare, în cazul
unui succes, pentru populatia SUA? O bunãstare limitatã
la nivelul marilor companii?
Utilizarea rãzboiului, în folosul
mondializãrii, nu rezistã unei analize la acest
nivel, si, oricum, nu se va putea aplica astfel, poate si pentru
cã riscul de a inflama un întreg islam, de a motiva,
ca început de Djihad (rãzboiul sfânt) actiunile
Al Kaida, sunt evidente.
Pe de altã parte, nici nu putem vorbi de un rãzboi
în numele moralei sau al democratiei. Nu acolo, nu în
Irak sau în Libia. Ar fi trebuit sã vedem Administratia
americanã preocupatã de ceea ce se întâmplã,
de zeci de ani, în Etiopia, în multe tãri africane.
Dar si în China. Si nu am vãzut-o. Ar fi trebuit
sã o vedem implicându-se în eradicarea rãzboaielor
tribale. Si nu am vãzut-o. Sau, prozaic, preocupatã
de moartea, prin lipsa de alimente si de medicatii, anual, al
unui echivalent de populatie a unei tãri. Deci, nu morala,
nu democratia, sunt motoarele acestei dorinte de a arãta
suprematia tehnologiei militare a SUA. Si atunci?
Nu am dubii privind capacitatea armatei americane de a câstiga
unul sau mai multe conflicte regionale. Nu am nici privind capacitatea
administratiei sale de a câstiga, economic, în acelasi
timp, neutralitãti. Am însã dubii serioase
privind capacitatea sa de a analiza efectele, cele ale contraponderii
unui câstig aparent, pe termen scurt si mediu. Greselile
din trecut în Cuba, în Iran, partial în America
Latinã, ale altor administratii, incapacitatea de a gândi
în perspectivã, costurile umane legate de aceste
greseli arãtând, clar, de ce.
Si totusi, fiind evident ca acest razboi se “doreste”, sa incercam
sa intelegem de ce.
Malthus ne aduce un prim raspuns, de departe, din Evul Mediu.
In epoca moderna, cea a celor doua razboaie mondiale, gasim alte
raspunsuri legate de crize economice profunde pe care numai o
economie de razboi a reusit sa le faca sa dispara si... comisioanele.
Las cititorului placerea de a gasi raspunsuri.
|
