“Extrem de controversat, contestându-i-se încã din antichitate, puterea de adevãr pentru a fi un tip de reconstructie a lumii prin transfigurare sau, dimpotrivã, vãzându-i-se virtuti tocmai în deficientele de semnificare, adeasea între da si nu, MITUL ajunge, ca realitate culturalã, în secolul nostru, cel mai sever în judecata lui, dar si cel mai justitiar.” (Gh. Vlãdutescu, din Postfata la Dictionarul de mitologie generalã de V. Kernbach.)             În cele ce urmeazã, propun stimatului cititor, o prezentare, pe scurt, a viziunii omului de la începuturile de lume, asupra a ceea ce ar putea reprezenta justitia, aceastã adevãratã artã a binelui si a echitãtii (cum, în mod cu totul exceptional, o numeau romanii), precum si a modului în care acesta a considerat cã este înfãptuitã, tinând cont si de faptul cã, illo tempore, în conceptia oamenilor, justitia era plasatã, undeva, la limita dintre mit si realitate.

 

            MAAT – era consideratã drept zeita adevãrului si a dreptãtii, divinitatea justitiarã al cãrei simbol - pana de strut – era apreciat ca si greutate etalon cu care, în credinta oamenilor, se cântãreau inimile defunctilor, spre a se constata dacã sunt potrivite cerintelor impuse de zeitã la judecata tuturor faptelor acestora.
            Initial, cuvântul “maat” reprezenta ideea abstractã de adevãr si dreptate, iar când cele douã notiuni ajung sã devinã atributele principale ale unei personificãri mitologice (chiar zeita despre care facem vorbire), începe sã se considere cã existã chiar douã zeite gemene (numite “cele douã Maat”): Adevãrul si Dreptatea.
            Socotitã initial sotie a zeului Thot (protector al activitãtii intelectuale), iar apoi fiica zeului suprem Ra, cu timpul Maat începe sã fie veneratã mai ales ca o singurã zeitã si devine, paralel, simbolul interactiunii fortelor menite sã mentinã ordinea cosmicã; fãrã Maat, întreaga operã cosmicã si-ar pierde stabilitatea si lucrarea zeilor ar pieri. Iatã un motiv pentru care vechii egipteni credeau cã revenea faraonului sarcina si responsabilitatea pãstrãrii principiilor pe care zeita le simboliza. De asemenea, în scrierile vechi, se aratã cã preotul principal al lui Maat era si seful suprem al tuturor tribunalelor din Egipt.
            Într-o epocã târzie, zeita era reprezentatã sezând pe unul din talgerele unei balante, în partea dreaptã, iar în stânga acesteia se afla inima celui dus în lumea umbrelor si care urma a fi judecat; alteori, era reprezentatã aflându-se pe un tron, în sala de judecatã a zeului Osiris.
            RA – despre acesta se credea cã este zeul suprem. Chiar si numele sãu are valentã de putere supremã, cãci el, în limba egipteanã, înseamnã “soare”. Legenda spune cã Ra (Re), ar fi instalat într-o barcã solarã (la cârma cãreia s-ar afla însãsi Maat, adicã “adevãrul si dreptatea”), planând deasupra întregului pãmânt si trimitând de acolo poruncile sale prin intermediul scribilor cãlãuziti, la rândul lor, de zeul Thot. De asemenea, vechii egipteni considerau cã lui Ra trebuia sã, se adreseze orice muritor spre a solicita înfãptuirea unei drepte justitii în ceea ce-l priveste, fiindcã exista convingerea cã zeul suprem este si un judecãtor cu adevãrat nepãrtinitor.
            Existã, de asemenea, scrieri în care Ra este prezentat ca un zeu bãtrân, (“deus otiosus”- zeul inactiv, în istoria religiilor), poate mult prea “obosit” de realitãtile unei societãti egiptene pe care ar fi dorit-o în armonie cu principiile pe care el însusi le reprezenta si pe care le reclama a fi respectate si care, în realitate, era guvernatã de nedreptate, exploatare etc.
            THOT – este “domnul legilor”, protectorul ordinii universale. Se spune cã Thot, în lumea de dincolo, la judecata de apoi, ar avea menirea de a nota, în procesul simbolic al cântãririi inimii celui trecut în lumea umbrelor, greutatea acesteia.
            ASSUR - zeul tribal asirian al rãzboiului, considerat deopotrivã si judecãtor divin; era ocrotitorul Asiriei.
            SHAMASH – (din babiloneanul “shamash”- servitor) era zeul babilonian complex, al fertilitãtii solare, al legislatiei si justitiei. Shamash este învestit cu atributul de legislator divin; de altfel, el capãtã si epitetul “Bel-dini” (“Domnul Judecãtii”), iar templul sãu se numeste, simbolic, “Casa Judecãtorului Tãrii”. Despre Shamash, ca zeu al justitiei, se spune cã are forta de a înlãtura întunericul, fãcând luminã, cu alte cuvinte, el relevã adevãrul si face dreptate.
            Vestitul Cod juridic al lui Hammurabi se declarã inspirat sau relevat direct de Shamash. În jurul anului 2600 î. H., chiar regele Ur-Engur afirmã cã el are atributia de a da dispozitii supusilor sãi tocmai “în puterea si în lumina legilor drepte ale lui Shamash (deci ale Codului lui Hammurabi, n.ns.)”. Zeul era secondat de Kettu (“Judecata dreaptã”) si Mesharu (“Dreptatea adevãrului”).

(dupã Victor Kernbach, ,,Dictionar de mitologie generalã”, Ed. Stiintificã si Enciclopedicã, Bucuresti, 1989, Constantin Daniel, ,,Cultura spiritualã a Egiptului antic”, Ed. Cartea Româneascã, Bucuresti, 1985)

(va urma)