Astfel, potrivit textului aprobat de C.N.A., este interzisã, “publicitatea pentru cabinete de avocaturã si notariale” (alin. 1).
            Decizia nu face distinctie între publicitatea directã si cea indirectã.
            În ceea ce priveste publicitatea directã, sub formã de reclamã, interdictia C.N.A. se referã strict la cabinetele de avocaturã.
            Dar, potrivit art. 5(2) din Legea nr. 51/1995, asa cum a fost ea modificatã prin Legea nr. 231/4.12.2000, formele de exercitare a profesiei de avocat sunt mult mai numeroase si cuprind: cabinetul de avocat, cabinetele asociate, societatea civilã de avocati, cabinetele de avocati grupate.
            Prin urmare, si per a contrario, trebuie sã tragem concluzia cã este admisã, conform Deciziei nr. 22, publicitatea directã prin programele audiovizuale, pentru toate celelalte forme de exercitare a profesiei de avocat, mai putin pentru cabinetele de avocati.
            Acest lucru introduce, în mod clar, o discriminare - chiar dacã este evidentã doar lipsa de cunostinte juridice a celor care au redactat Decizia nr. 22, între care existã cel putin un tânãr jurist.
            În ceea ce priveste publicitatea indirectã, lucrurile sunt si mai discriminatorii, încãlcându-se, în egalã mãsurã, si prevederile art. 16 din Constitutia României, potrivit cu care “cetãtenii sunt egali în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii sau discriminãri”.
            Astfel, referindu-se la cabinetele de avocaturã care nu au dreptul sã-si facã publicitate - întelegând prin aceasta orice formã de publicitate, deoarece Decizia nu distinge - este de presupus cã ea ar trebui sã se aplice tuturor avocatilor inclusi într-un cabinet de avocaturã sau titulari ai acestuia; cu toate acestea, membrii unor cabinete de avocaturã, prezenti pe micile ecrane în emisiuni fãrã legãturã cu viata juridicã, de exemplu, demnitarii - avocati sunt protejati, implicit, prin aceastã decizie, creându-li-se un tratament preferential.
            Dacã Decizia nr. 22 se va aplica, ea va demonstra cât de aberantã este: si anume, urmare a alin. 1 din art. 7, ar trebui intrezisã prezenta indirectã a unor avocati cu functii publice, politice, dacã ei sunt inclusi într-un cabinet (chiar dacã acestia s-ar afla în perioada de incompatibilitate), pentru cã simpla lor prezentã ar crea un ascendent moral fatã de alti avocati. De exemplu, posturile de televiziune ar urma sã interzicã prezenta pe micul ecran a unui parlamentar sau lider politic - avocat, membru al unui cabinet de avocaturã, ca sã nu existe suspiciunea publicitãtii indirecte; în opinia C.N.A., în caz contrar, postul de televiziune - gazdã ar trebui sanctionat.
            Iar dacã Decizia nr. 22 nu se va aplica si avocatilor care detin demnitãti si functii politice, atunci ea ar fi cu atât mai discriminatorie, sanctionându-i, în mod evident, numai pe ceilalti avocati, si asa, cei mai multi, necunoscuti.
            Decizia nu este - asa cum pare a justifica C.N.A. - în concordantã nici mãcar cu art. 115 din Statutul profesiei de avocat, potrivit cu care “Mijloacele de publicitate a formei de exercitare a profesiei nu pot fi folosite ca reclamã în scopul dobândirii de clientelã”, deoarece interdictia din legea pentru exercitarea profesiei se referã exclusiv la folosirea publicitãtii formei de exercitare (cabinet, societate etc.) într-un scop ilicit, acela de a dobândi clientela.

            Decizia C.N.A. interzice, potrivit alin. 2, si “difuzarea de emisiuni finantate, realizate sau moderate de cãtre membrii activi ai Barourilor de Avocati”.
            Legea nr. 51/1995 pentru exercitarea profesiei de avocat, nu defineste termenul de “avocat activ”. Ea vorbeste numai de avocati incompatibili, adicã aflati în una din urmãtoarele situatii, prevãzute în art. 12: activitatea salarizatã în cadrul altei profesii (cu exceptia activitãtii literare sau publicistice), ocupatiile care lezeazã demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri, exercitarea nemijlocitã de fapte materiale de comert.
            Cei mai multi dintre realizatorii sau moderatorii de televiziune au si calitatea de ziaristi profesionisti. Ei nu sunt incompatibili cu profesia de ziarist, dupã cum nici parlamentarii nu sunt incompatibili cu profesia de avocat, dimpotrivã, tocmai art. 13 din Legea nr. 51/1995 precizeazã cã profesia de avocat este compatibilã cu activitatea literarã si didacticã (lit. c).
            Interdictia prevãzutã de Decizia nr. 22 îngrãdeste libertatea de expresie, prevãzutã de art. 30 alin. (1) din Constitutia României, reprezintã o formã de cenzurã la care este supus avocatul, în totala contradictie cu prevederile alin. (2) al aceluiasi art. 30, îi îngrãdeste dreptul de a exercita o profesie care nu vine în contradictie cu legea specialã - cea de realizator sau moderator TV (art. 38 alin 1).

            Decizia nr. 22 a C.N.A. interzice, în egalã mãsurã, “difuzarea de emisiuni în care se dezbat cazuri aflate în cercetare penalã sau pe rolul instantelor de judecatã si la care participã avocati implicati în aceste cauze” (alin. 3), si prezenta avocatilor în programele de stiri, dacã ea nu se rezumã “la declaratii menite sã informeze publicul exclusiv asupra vinovãtiei sau nevinovãtiei clientului pe care îl reprezintã” (alin. 4).
            Decizia este discriminatorie fatã de faptul cã o asemenea interdictie se referã numai la o parte dintre cele implicate în solutionarea unei cauze, creând, prin omisiune, un tratament privilegiat pentru politistii, procurorii si judecãtorii implicati în cauzã, si care - conform Deciziei nr. 22 - au dreptul sã spunã orice într-o emisiune televizatã, direct sau prin intermediul birourilor de presã.
Din economia textului, rezultã cã avocatii mai pot fi prezenti in emisiuni televizate numai în timpul programelor de stiri, când li se dã “dreptul” sã se pronunte asupra vinovãtiei sau lipsei de vinovãtie a clientilor lor. Prevederea încalcã Legea nr. 51/1995, sub aspectul faptului cã un avocat nu se poate pronunta cu privire la vinovãtia sau nevinovãtia clientului sau, pe de-o parte pentru cã nu are o asemenea competentã, pe de altã parte, pentru cã însãsi esenta profesiei de avocat este aceea de a apãra drepturile si libertãtile clientului, care se prezumã a fi - pânã când o instantã competenta se pronuntã definitiv si irevocabil - nevinovat.
            Din aceastã perspectivã, pentru motivele de mai sus, este evidentã si încãlcarea art. 49 din Constitutia României, potrivit cu care restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertãti trebuie sã fie proportionalã cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãtii însãsi, ceea ce face Decizia nr. 22/2003 cu drepturile si libertãtile constitutionale ale unor cetãteni, care exercitã profesia de avocat.