Am fãcut si plângeri penale contra lor (celor care ii desfacusera contractul de munca, n.r.), supravegheate de tovarãsul Constantin Smeu. Puteti sã îl întrebati“, replicasem eu. Constantin Smeu era secretarul cu problemele organizatorice si, deci, era mai mare în functie decât tovarasul Marinoiu de la Comitetul municipal de partid. Tovarãsul Marinoiu ridica „neputincios“ din umeri si îmi cerea sã vin „sãptãmâna viitoare“, desi, stia si el care era adevãrul, cãci „scandalul Zãrnescu“ devenise notoriu în mediul nomenclaturii Capitalei, al magistratilor si chiar al activistilor de la „Stefan Gheorghiu“, zis si Fane Ideologu’.

            Dar, de pe acum putem releva cã, dupã „Revolutia din Decembrie 1989“, procurorul Ilie Piciorus a cãzut, ca pisica, tot în piciorute, iar, între anii 1992-1996, a fost sef al departamentului de cadre al Guvernului Vãcãroiu. Dupã care a revenit la meseria sa de bazã, de procuror, iar din anul 2000, l-am vãzut intrând în sediul Pachetului General de pe lângã Curtea Supremã de Justitie, unde lucra. Ca acum sã aflãm cã este ditamai procuror-sef în cadrul acestui Parchet General. Iar din cauza lui, se spune, s-a sinucis procurorul Cristian Panait, care nu a rezistat marilor presiuni politice la care l-a supus micul Piciorus. Sã ne amintim cã, din cauza constiintei lor, s-au sinucis generalul Vasile Milea, ministrul Apãrãrii Nationale, generalul-magistrat Gicã Popa, pentru cã l-a condamnat pe Nicolae Ceausescu printr-un proces ilegal, iar acum, tot din cauza constiintei lui si a insuficientei rezistente psihice la ilegalitãtile din Parchetul General si la presiunile comise contra lui, s-a sinucis procurorul Cristian Panait.
            Dar procurorul Ilie Piciorus nu s-a sinucis, pentru cã el, de mic procuror, si-a mãrit anduranta la vitregiile vietii, adicã s-a exersat nu sã aibã o constiintã imaculatã – care devenea, ipso facto, o „constiintã nefericitã“, cum spune Hegel –, ci, dimpotrivã, sã maculeze Justitia, adicã „sã se descurce“, sã fie si el fericit, dar pe seama nefericirii celorlalti. Ca, de altfel, si fostul si actualul lui sef, procurorul Alexandru Tuculeanu, care, cu nasul lui de Pinocchio, adulmeca solutiile de musamalizare, precum avea sã o facã, ulterior, si în cazul Armagedon II, când a dispus arestarea de pe stradã, fãrã mandat de arestare, a lui M. Ciuvicã – motiv pentru care a fost destituit, desi ar fi trebuit sã fie condamnat penal, pentru cã a comis o ilegalitate gravã contra drepturilor omului. Dacã, între timp, nu suntem arestati noi de cãtre ceilalti procurori partinici – cãci, asa cum relevase avocatul Ion Gheorghisan, la o emisiune „Dan Diaconescu direct“, trebuie sã ne asteptãm ca abuzurile lor sã ajungã pânã în aceastã fazã.
            Dar nu e timpul pierdut, ca, printr-o ofensivã a presei, a opinei publice, sã ajungã si procurorii Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus acolo unde meritã cei ce comit fapte penale. De vreme ce unii dintre fostii securisti sunt urmãriti, acum, a priori, doar pentru presupuse fapte de politie partinicã (nu de „politie politicã“, cum se exprimã „idiotii utili“), de ce sã nu fie urmãriti si procurorii si judecãtorii, care, în Socialism, au comis în mod sigur acte de justitie partinicã, dupã cum am relevat mai sus?!
            În Socialismul totalitar românesc, de sorginte sovieticã, sistemul autoritar-represiv era structurat, ierarhic crescãtor, astfel: la bazã era Militia, urma Securitatea, apoi Judecãtoria si, deasupra acestora, trona Procuratura, care îi controla pe toti cu privire la modul cum erau aplicate legile socialiste. Deasupra sa, Procuratura avea doar P.C.R.-ul, care era puterea conducãtoare, absolutã; si, fiind sub umbrela protectoare a Partidului, dovedea cel mai mare zel în apãrarea establishment-ului. Adicã, în esentã, procurorii erau cei care îi controlau pe toti: pe judecãtori, pe securisti, pe militieni etc.! Dar P.C.R.-ul a cãzut, iar succesoarele lui, P.D.S.R.-ul, P.D.-ul – ca descendente din F.D.S.N. (ex-F.S.N.) – si, din decembrie 2000, P.S.D.-ul nu mai au puterea P.C.R.-ului, fiindcã se împotmolesc din cauza betelor-în-roate puse de celelalte partide „democrate“: U.D.M.R., P.N.T.C.D., P.N.L., P.U.R., P.E.R., M.E.R., F.E.R. etc., etc. Asadar, Procuratura a rãmas singura „putere absolutã“ – cum se lamenta presedinta Magistratilor din România, judecãtoarea Viorica Costiniu – peste controlarea aplicãrii legilor, cu gândirea sa „suveranã“ – mai „suveranã“ decât a corpului judecãtoresc.

            Dar, cum vedem, la vremuri noi, tot „ei“. Adicã, acei procurori care practicaserã terorismul psihologic si ideologic, în loc sã se ocupe cu controlarea modului cum judecãtorii, ofiterii Securitãtii si ai Militiei, respectau legile. Pentru cã, asa cum am mai arãtat în diverse materiale de presã, dupã nomenclatura Partidului Comunist Român, ei erau cei mai puternici în ierarhie. Iar acum, dupã disparitia P.C.R.-ului, ei, cei din esalonul doi, au rãmas cei mai tari. Ca dovadã cã, si acum, procurorii fac tot ce vor, fãrã sã îi mai controleze nimeni. Pe vremea cînd era seful Procuraturii Sectorului 6, procurorul Alexandru Tuculeanu venea la C.I.C.B., zisã si APACA, sã peroreze despre legile drepte ale Socialismului si „demonstra“ cum trebuie bãgati la puscãrie agricultorii care bãgau varza sub brazdã, în loc sã o culeagã si sã o aducã la oras, sã o mãnânce muncitorii orãseni la îmbelsugata lor masã socialistã. Dar, în infailibilitatea lui de magistrat, „omul cu nasul mare“, dupã cum era poreclit de muncitoare, „uita“ sã mai precizeze cã pretul de vânzare la oras al verzei le era impus sã fie asa de mic, încât nu acoperea, nici pe de parte, cheltuielile de culegere, curãtire, transport, depozitare, regie etc.; dimpotrivã, pentru tãrani era mult mai „ieftin“ sã îngroape în pãmânt varza, decât sã o vândã: adicã cheltuielile fãcute pânã la faza cu bãgatul sub brazdã erau mai mici decât acelea care aveau sã mai fie fãcute, ulterior, pânã la vânzarea deficitarã si, deci, pierdeau mult mai putin. Dar, desi procurorul-sef Alexandru Tuculeanu stia aceste lucruri elementare de economie politicã, stia si cã are în spate spijinul ideologic al Partidului si venea sã terorizeze populatia, amenintând cu puscãria. Ca emanat al Revolutiei, acest terorist socialist, ajuns prim-adjunct al procurorului general de pe lângã Curtea Supremã de Justitie, a ajuns sã dispunã arestarea oamenilor nevinovati pe stradã!
            În fond, ca primã mãsurã de asanare a Justitiei, acestia doi, Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus,  trebuie dati, urgent, afarã din Justitie, ridicându-li-se definitiv dreptul de a mai profesa în domeniul juridic, nici ca avocati, nici ca notari etc. Sã se facã soferi de taxi, desi vor mãslui, si acolo, aparatele de taxare. Alde Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus nu sunt buni decât în minele de uraniu, sã vadã si ei cum se munceste din greu pentru o leafã de mizerie, nu cum au fost si cum sunt tratati ei, primind o traistã de bani si chiar spor de praf pentru dosarele musamalizate la Parchet! Dar, fostul micut procuror, Ilie Piciorus, care fãcea gãinãrii cu nomenclaturistii de la C.I.C.B. – deputati ai Marii Adunãri Nationale, membri importanti ai C.C. al P.C.R –, este marele sef al Sectiei de Urmãrire Penalã si Criminalisticã a Parchetului General de pe lângã Curtea Supremã de Justitie. Adicã „s-a pus lupul paznic la oi“! De aceea, vom avea mult de asteptat pânã va fi deferit Justitiei si anchetat, el însusi, de cãtre actualii sãi subordonati, chiar dacã procurorul Alexandru Lele a depus plângere penalã contra procurorului general Tãnase Joita (cf. Roland Cãlin Pena, Adina Anghelescu, „Procurorul politic“, în Ziua, nr. 2392, 26 aprilie 2002, p. 1 si 3), în speranta cã, astfel, va ajunge si la anchetarea penalã a celor doi procurori sefi, Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus, pentru ca acestia sã fie  pedepsiti cum se cuvine.
            Dacã nu se va începe imediat ancheta penalã pentru ca acesti doi procurori sã fie dati afarã din Magistraturã, mã voi adresa Comisiei Europene pentru Drepturile Omului si staff-ului N.A.T.O. pentru a releva, odatã în plus, cum se face, asezonatã cu coruptie, (in)Justitia în România. În fond, cei mai vinovati de nerealizarea statului de drept, de rãspândirea coruptiei institutionalizate – si, deci, a crimei organizate – în tara noastrã, sunt acei procurori si judecãtori mosteniti din vechiul regim socialist care, iatã, nu înteleg nici în ultima clipã sã-si înlãture sechelele socialiste. Tinând cont de ierarhia socialistã, în fruntea cãreia au fost, acesti procurori si judecãtori sunt cei care, în primul rând, nu pot face parte din institutiile românesti care vor colabora cu cele ale organizatiilor europene si internationale.

            Desigur, s-ar putea face obiectia cã, totusi, cazul meu este singular si, glosând pe unele aspecte, am exagerat vinovãtia procurorilor Alexandru Tuculeanu si Ilie Piciorus. Obiectia este falsã, deoarece comportamentul si moralitatea acestora nu s-au schimbat cu nimic fatã de acelea din vremea socialismului totalitar. O atestã, pe deplin, atitudinea lui Alexandru Tuculeanu în cazul „Armagedon II“, din care cauzã a si fost demis, prompt. Dar, aceastã promptitudine nu exprimã mãsura sanctiunii care trebuia sã îi fie administratã. Promptitudinea demiterii relevã, dimpotrivã, nu intentia de sanctionare – mãcar administrativã, cãci penalã nici nu aveau de gând –, ci de recuperare a lui în vederea redistribuirii sale în alte posturi; cãci, fireste, a fost pitit undeva, tot pe un post de sef. Periculozitatea actualului sistem juridic si, în genere, politic, rezidã tocmai în modul cum sunt recuperate fostele lichele ale socialismului si actualele lichele ale tranzitiei: în faptul cã, indiferent de gravitatea faptelor comise de magistrati, ministri, lideri politici, înalti functionari de stat etc., ei cad tot în picioare, adicã ei sunt mai presus de lege! De asemenea, legãtura dintre sinuciderea lui Cristian Panait si comportamentul si directivele de sef ale lui Ilie Piciorus, relevatã de presã, nu poate fi ignoratã, iar vinovãtia lui, în acest caz, este evidentã. De altfel, sub titlul „Chiar înainte de moartea procurorului Panait/ Procurorul Ilie Piciorus a ridicat documente, fãrã proces-verbal, din casa lui Cristian Panait“, aceeasi Violeta Fotache adaugã noi dovezi despre vinovãtia lui Ilie Piciorus, arãtând: „Potrivit unor surse judiciare, din moment ce moartea procurorului nu fusese una naturalã, era obligatoriu sã se respecte toate procedurile legale ale unei perchezitii: mandat, martori, proces-verbal cu obiectele si documentele ridicate“ (în Adevãrul, nr. 3696, 13 mai 2002, pag. 1 si 14). Si când un penalist ca Ilie Piciorus comite o faptã penalã, nu este la fel ca atunci când furi o gãinã, pentru cã nu ai ce mânca.

(va urma)