INSTITUTII INCONTROLABILE

Considerãm cã textul art. 44 din Legea nr. 64/1995 care prevede: “Administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal actiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii” este neconstitutional, deoarece contravine urmãtoarelor texte din Constitutie: art. 15 alin. 2 care prevede “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile” si art. 41, care prevede cã “Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular”.             Mai arãtãm cã si Conventia Europeanã a Drepturilor Omului prevede chiar principiul garantãrii dreptului de proprietate, conventie care constituie, la noi, drept intern, tot potrivit Constitutiei.

 

            Prin articolul pe care-l considerãm neconstitutional, s-a creat o variantã sui generis de actiune paulianã: potrivit art. 975 Codul civil, creditorii pot sã atace actele viclene fãcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Or, în textul pe care-l constatãm neconstitutional, prin crearea unui drept de a anula acte încheiate cu 3 ani anteriori deschiderii procedurii prevãzute de Legea nr. 64/1995 rezultã cã: legea retroactiveazã, lovind în drepturile câstigate, si anume într-un drept de proprietate consolidat si intrat în circuitul civil se aduce un grav prejudiciu circuitului civil, si se loveste în dreptul de proprietate, dându-se posibilitatea unor persoane, care nu erau creditori ai debitului, la data încheierii actului atacat, sã-l poatã ataca retroactiv, si se desfiinteazã un drept de proprietate, tot retroactiv. Nu se respectã nici una dintre conditiile actiunii pauliene, pentru cã, în actiunea paulianã, se cere ca, la data introducerii actiunii pauliene, creanta sã fie deja stabilitã, si se cere ca sã se facã dovada cã s-a încercat executarea creantei asupra patrimoniului debitorului si aceastã executare a esuat.
            Este total contrar principiului neretroactivitãtii din Constitutie ca sã se desfiinteze, de exemplu, o vânzare-cumpãrare care a dus la câstigarea unui drept de proprietate, în baza unei creante care s-a nãscut fatã de vânzãtor cu ani de zile (pânã la 3 ani), dupã acel transfer de proprietate.
            O mai evidentã retroactivare a unei legi nici nu s-ar putea concepe.
            În ipoteza în care s-ar considera cã textul nu este neconstitutional, în totalitatea sa, atunci s-ar putea da o decizie interpretativã (deciziile interpretative sunt curente, în practica Curtii noastre Constitutionale), în sensul cã promovarea actiunii prevãzute de art. 44 din Legea nr. 64/1995 poate fi fãcutã numai în ipoteza în care existã creante înscrise în procedura Legii nr. 64/1995 care sunt anterioare, ca datã de constituire a lor (adicã privesc datorii anterioare), transferului care este atacat prin actiunea respectivã, în caz contrar textul fiind neconstitutional; prin aceastã interpretare, considerãm cã s-ar limita, într-o mãsurã, efectele retroactive si contrarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului ale textului sus-indicat, adicã s-ar scoate din text “veninul anticonstitutional” (expresie folositã de reputati doctrinari ai dreptului constitutional de la noi).
            Textul art. 44 din Legea nr. 64/ 1995 aminteste de dispozitiile Decretului nr. 221/1960, din perioada dictaturii, care permitea, pentru creantele statului, nimicirea efectelor unor acte încheiate înainte de nasterea creantelor statului. Decretul a fost considerat neconstitutional si a si fost abrogat.
            Este inadmisibil ca cei care contracteazã sã aibã temerea cã, în urmãtorii 3 ani, actul respectiv ar putea fi anulat, întreg circuitul civil ar fi stânjenit si cei care încheie contracte ar avea o fireascã retinere, simtindu-se ca si cum ar fi sub sabia lui Damocles.
            Textul este retroactiv, sub douã aspecte: este retroactiv, dacã se aplicã actelor încheiate în cei 3 ani premergãtori modificãrii survenite prin Ordonanta nr. 38/2002 (pentru cã reglmentarea prin Ordonanta nr. 38/2002, privind posibilitatea exercitãrii unor asemenea actiuni, este diferitã de vechea reglementare a textului din Legea nr. 64/1995, în forma initialã, sub aspectul conditiilor privind subiectul activ al actiunii), deoarece nimeni nu ar putea bãnui cã va surveni o asemenea reglementare, si este retroactiv în toatã aplicatiunea sa pe viitor, dacã se aplicã unor acte încheiate de debitor cu 3 ani anteriori deschiderii procedurii; deschiderea falimentului si numirea lichidatorului neexistând înaintea încheierii actelor respective, înseamnã cã lichidatorul si, deci, creditorii, capãtã drepturi retroactive cu privire la actele încheiate la o datã în care aceste subiecte de drept nici nu existau (un fel  de asimilare, evident rãu plasatã si strãinã materiei, a regulii infans conceptus...).
            În mod firesc, potrivit art. 1718 din Codul civil (“Oricine este obligat personal este tinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare”) ca sã fie garantatã cu un patrimoniu o creantã, aceasta trebuie sã existe în raport cu un patrimoniu existent la data când creanta este consolidatã; nu se poate garanta cu un patrimoniu care nu existã si care se naste ulterior, este ilogic ca patrimoniul debitorului sã fie refãcut pe calea unei asemenea actiuni, prevãzute de art. 44, pentru a se garanta o creantã ulterioarã.
            Fapt este cã textul art. 44 din Legea nr. 64/1995 nu este numai neconstitutional, dar creeazã o adevãratã anomalie juridicã: creditorii care apar pe arena juridicã, cu ani de zile dupã ce un act juridic a fost încheiat de o persoanã care, la data încheierii actului nu era debitorul creditorilor respectivi, au dreptul ca sã desfiinteze retroactiv acele acte!