Tanti Lucretia e singurã, demult pensionarã, locuieste la curte si vinde „bors autorizat”, la tot cartierul. Are si firmã. Nu lipseste de acasã decât duminica, sau de sãrbãtorile mari, când se duce la bisericã. Atunci, cât tine Liturghia, pune un carton la poartã, pe care stã scris cu litere mari, de tipar: OPEN - ÎNCHIS -PÂNÃ LA 12,30. Circulã putin, dar stie multe de la clienti (5.000 litrul, de casã), de la preoti, de la televizor si din ziare. De fapt, tanti Lucretia nu cumpãrã „cã n-am cu ce, si-n toate scrie la fel” - decât odatã pe sãptãmânã ia un ziar, cu supliment TV gratis, cu micã publicitate si ferpare. „Si dupã aia, e bun, cã are foi multe si-mi trebuie sã aprind focul la teracotã”. Dar si de la un singur ziar, în ultima vreme, tanti Lucretia are probleme.
        - Ai auzit de clonare? mã ispiteste ea, în timp ce-mi toarnã borsul, în sticla de plastic.
        - Am auzit, dar nu cred.
        - Rãu faci, îmi replicã ea, punând dopul. Pentru cã prea au sãrit atâtia sefi de state sã fie împotrivã. Sã nu mai spun de preoti. E mare pãcat!
             Discutia alunecã usor pe alte fãgasuri: „cã ea nu si-ar clona nici pãrintii, pentru cã n-ar vrea sã sufere, încã odatã, la moartea lor. Pe sora ei iubitã, care a murit tânãrã, tot n-ar clona-o, pentru cã dacã s-a sinucis, ce rost ar mai avea s-o readucã în lumea din care ea a fugit? Dar pe Eminescu da, pe Ioana Radu, daa, si dacã - Doamne fereste! - s-ar duce... pe Florin Piersic, neapãrat! Dintre politicieni, pe nici unul, cã indexarea este o batjocorã si corelarea pensiilor o minciunã. Dacã n-ar fi borsul si cele douã puicute care ouã, ar fi fost azi la azil. Dar Cel de Sus are grijã!”
        - La rãposatul te-ai gândit? o întreb eu, miratã cã de sot nu-si pune problema.
        - Drãgutã, e imposibil. Ai uitat cã el, fiind „cam roscat”, a lãsat cu limbã de moarte sã fie incinerat? E scrum ADN-ul lui...
            La asta chiar nu mã gândisem. Dar tanti Lucretia avea bazã stiintificã scripturalã serioasã, din presã si de la predici. Între timp, mai soseste un client, pâs, pâs, prin zãpadã, înjurând de cele sfinte primãria care „nu bagã plugul, nu dã cu sare” etc. Tanti Lucretia îl opreste speriatã „cã-i pãcat, cã din necredintã s-a ticãlosit lumea si umblã cu clonarea, si sunt semne: plânge o icoanã a Fecioarei Maria în nu stiu ce sat”. Omul îsi bagã sticla în sacosã, dezlipeste eticheta, pe care o dã femeii, si i-o taie scurt: ”Auzi, cum poti sã crezi? Stii cã pe timpul lui Ivan cel Groaznic, în Rusia, tot asa plângea o icoanã. Dar tarul nu s-a speriat si i-a chemat pe preotii care spuneau cã-i semn rãu si le-a zis: Mãi, careva dintre voi a supãrat-O cu ceva pe Fecioarã? Dacã pânã mâine nu vã rugati si n-O împãcati, cum stiti, vã tai capul! Si, de a doua zi... Fecioara n-a mai lãcrimat. Asta minune! Sãnãtate”. Si omul pleacã.
- Lasã-l, îmi spune tanti Lucretia, tristã. Ãsta-i roscat, ca rãposatul, cã au fost colegi la tipografie, la Casa Scânteii. Acum, cã are un ginere mare bogãtas si tot nu-I multumeste Lui Dumnezeu! Ce-o fi având cu primarul care, uite, a fãcut trei economate pentru pensionari, aici, în sector? Eu mã multumesc cu ce am si nu pun asa pret pe bogãtie. A propos, mi-ai adus, cum te-am rugat, etichetele de la apa mineralã?
            Uitasem sã vã spun, cã tanti Lucretia participã la concursul „Cum sã faci un sac de bani,  adicã, 9 miliarde de lei” dacã trimiti etichete cu puncte, de pe sticlele de ...Izvorul minunilor. Pânã acum, nimic, dar acum doi ani, când trimitea prin postã ambalaje de la cafeaua Elite, a primit... un filtru de cafea.
            Ea nu bea cafea.