(urmare din nr. trecut)
            Dar iatã cã si Guvernul Nãstase adoptã tot politica strutului. Dupã doi ani de la investire, nu a dat decât un vag semnal - mai mult birocratic - cã ar vrea sã se implice în disputa patrimonialã dintre cele douã biserici, adicã a subordonat vechiul Secretariat de Stat pentru Culte Ministerului Culturii. Gest ce a avut, pânã în prezent, o singurã consecintã: nemultumirea unor functionari ce si-au vãzut diminuate salariile si competentele. În rest, nimic!
            Într-o asemenea indiferentã, era imposibil sã nu aparã consecintele ce tind sã acutizeze disputa: la întâlnirea de la Balvanyos, unde au participat si oficialitãti maghiare în frunte cu premierul Victor Orban, indecizia Puterii, mai bine-zis tãrãgãnarea punerii în aplicare a legii, a fost sanctionatã de fortele reunite ale catolicilor români, catolicilor maghiari si unitarienilor, cãrora li s-a alãturat, în revendicãrile patrimoniale, si reprezentantii… Bisericii Greco-catolice Unite cu Roma!
            În aceastã arenã a frustrãrilor, glasul prelatului de la Blaj a sunat amenintãtor: „Oare poate fi neglijabilã o posibilã revoltã a celor 800.000 de credinciosi greco-catolici, în favoarea retrocedãrilor patrimoniale?”
            Cine ar fi crezut, vreodatã, cã e posibilã, pe pãmântul Transilvaniei, o asemenea neobisnuitã comuniune, chiar conjuncturalã, de interese? Si totul, sub ochii oficialitãtilor maghiare si a liderilor UDMR, ce nu-si puteau ascunde satisfactia. Semnificativ, scena a fost „prinsã” si datã pe post doar de redactia maghiarã a TVR 1!
            Simptomaticã pentru starea de eschivã a autoritãtilor, a fost si pozitia ministrului informatiilor, Vasile Dâncu, singurul si stingherul reprezentant al Puterii, care a fost fermã, dar numai în privinta legitimatiei de maghiar. De parcã revendicãrile de patrimoniu ale celor patru confesiuni, nici n-ar fi existat. Si asta, la atâta vreme dupã promulgarea Legii restituirii proprietãtii!
            La rândul ei, încremenitã în refuz, Biserica Ortodoxã Românã se expune izolãrii, în conditiile în care stã mai mult decât modest la douã din cele mai convingãtoare capitole – influenta în mediile politice occidentale si forta financiarã. O altã tarã a BOR e si opozitia sa fatã de legea ce dezincrimineazã relatiile homosexuale si opozitia la liberalizarea prostitutiei. Concomitent, ofensiva brutalã a diverselor secte (sprijinite logistic si propagandistic din strãinãtate) si îndreptatã, prin excelentã, spre racolarea de adepti dintre enoriasii ortodocsi, ar trebui sã fie, sperãm, un semnal suficient ca preotii acestei biserici sã iasã mai repede din medievala posturã isihastã si sã se apropie, mai mult, de problemele concrete ale vietii enoriasilor,  la început de secol XXI. Aici credem cã ar fi oportun sã le reamintim cunoscuta asertiune a lui Malraux, emisã cu câteva decenii în urmã „Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc!”. Din alt unghi de vedere, apreciem cã, la data respectivã, scriitorul francez nu a intuit pericolul disputelor religioase si al prozelitismului ce se va acutiza, în aceastã perioadã.
            Iar aceastã schimbare, doritã atât de enoriasi, cât si de clerul tânãr, se impune sã înceapã de la îmbrãcãmintea preotului, mult prea medievalã, deci distantã, si pânã la nivelul discursului de amvon. Asa vor afla preotii ortodocsi, probabil, secretul succesului respectivelor secte si vor purcede, în consecintã, în a dezvolta latura caritabilã. Altfel se vor afla, permanent, în pericolul de a-si pierde enoriasii recâstigati dupã Decembrie 1989. Exemplul, cu sãtenii din Pãusa - Sãlaj, despre care vorbeam in numarul trecut e cât se poate de sugestiv.
            Anul 2002 nu a adus nimic în planul îmbunãtãtirii relatiei dintre cele douã biserici surori vitrege, dar surori. Nici chiar vizita patriarhului Teoctist la Vatican nu a constituit, asa cum era de asteptat, semnalul dezghetului. Dupã câte se vede, intoleranta religioasã e mai adânc implementatã decât cea etnicã. Ceea ce e cât se poate de dezamãgitor.
            Cu toate acestea, nu afirmãm cã ierarhii Bisericii Ortodoxe Române ar concerta aceastã intolerantã, o dovadã în acest sens fiind multe cazuri de întelegere între cele comunitãti religioase. Totusi, cazurile de conflict existente dovedesc, la rândul lor, cã nici nu si-au îndemnat preotii pe calea concilierii.
            Nerezolvând nimic din punctele aflate în disputã, politicienii români, indiferent de culoarea politicã, dau semne, ca de fiecare datã, cã în primii ani ai mandatului, trateazã acest conflict cu indiferentã, iar în anul electoral îl exploateazã, adicã se înfruptã din el, promitând, fãrã scrupule, orice. Dacã a renuntat la nãstrusnica idee a alegerilor anticipate, Guvernul Nãstase nu are, în 2003, decât o singurã iesire: rezolvarea lui! În acest spirit, solutia e cât se poate de simplã: sã lase justitia sã aplice legea!