| "Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare
să mă apere" Istrate Micescu |
|
NUMARUL 5 19 - 25 FEB. 2003 |
| Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor
omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă | ||
![]() |
SOLUTII PENTRU ROMANIA RAZBOI? |
|
Lucian RING CORNESCU |
| Fac parte dintre cei care sunt profund convinsi de un fapt: fiecare tarã este suveranã, are dreptul sã îsi apere “sãrãcia si neamul”. În cazul Irakului,“sãrãcia” se vrea foarte relativã, ceea ce nu a scãpat ochiului de vultur al administratiei S.U.A. Irakul detine o uriasã rezervã de titei, necesarã bunei stãri a marilor companii petroliere americane, necesarã, probabil, câtorva personaje cheie, categoric necesarã industriei americane. |
Irakul este o tarã veche, cu o istorie multimilenarã. Granitele
sale au fost trasate de mult. Si, chiar dacã el, Irakul, azi condus
de un personaj indezirabil, nu este un model de democratie, totusi... existã
ca tarã suveranã.
Dreptul la ingerintã este o notiune relativ recentã, conceputã,
inventatã de “adevãratii democrati”. De unde penibilul si
inutilul proces al unui fost presedinte de stat care, crezând cã
tara pe care o conducea este suveranã, a apãrat-o. Prost,
inutil.
Conceptul de crimã împotriva umanitãtii, pe baza cãruia
acel presedinte este azi judecat, se aplicã, oare, si altora? Oare,
atunci când se doreste, cu orice pret, un rãzboi, (creator,
în mod obligatoriu, de morti, în cadrul populatiei civile
chiar în cazul loviturilor chirurgicale), oare atunci autorul
acestui rãzboi este sau nu culpabil de crima împotriva umanitãtii?
Si dacã da, el, acel personaj riscã sã fie inculpat?
Sau, asa cum spunea LaFontaine, conceptul de “egalitate da, dar nu pentru
cãtei” este cel care se va aplica.
Aceastã diatribã are un scop evident. Cel de a atrage atentia,
fiecãruia, asupra inegalitãtii de sanse a tãrilor zise
“mici”, a imposibilitãtii lor de a rãmâne independente.
Dar si asupra necesitãtii de a avea o armatã capabilã
de a reactiona în fata “intereselor majore” ale unei alte natiuni.
Pentru cã devine clar, dacã privim diferenta de limbaj a americanilor
în functie de puterea celor cu care sunt în conflict, Coreea,
fatã de Irak, in cazul administratiei americane numai forta le impune
un respect salutar.
Sunt departe, foarte departe de a fi antiamerican. Admir America. Dar nimeni
nu mã poate obliga sã admir greselile unuia sau altuia
dintre cei care, la un moment dat, o conduc.
Irakul (precum America de astãzi), are un conducãtor “altfel”.
Mai putin democratic decât altii dar... vizibil iubit de propria-i
populatie. Si, ceea ce este mult mai semnificativ, de o bunã parte
a Islamului.
Cred cã aici trebuie cãutat si gãsit motivul care face
cã astãzi Franta, Germania, Rusia, Belgia, tãri
cu un trecut colonial, stiind cât de grav poate fi un derapaj rãzboinic
al S.U.A., încearcã sã-l împiedice. Irakul este,
probabil, usor de cucerit. Dar ce se va întâmpla atunci când
populatia islamicã, credincioasã, va reactiona? Am mai vorbi
de un rãzboi economic interesant sau... de o rupturã profundã
între douã civilizatii? Vom mai vorbi de mortii acestui posibil
rãzboi sau de anarhie popularo-islamicã?
Dl. Bush doreste acest rãzboi. A mãsurat însã
corect, administratia americanã implicatia, în timp,
a acestuia. Resimtitã nu numai ca o ingerintã, ci si ca o
palmã în obrazul unor popoare profund religioase. Acum câteva
zile, la Mecca, aproape douã milioane de islamisti se rugau pentru
Saddam Hussein. Ei, cei care erau acolo, deveniti Hadj, persoane care inspirã
respect în jurul lor, nu vor fi oare purtãtorii unei uri greu
de stãvilit?
Si, în definitiv, titeiul mult dorit de administratia americanã
nu ar putea fi rapid înlocuit cu sistemele de energie nepoluante existente?
În asa fel încât petrolul sã devinã, ca
interes, periferic?
Si termin spunând acestei administratii americane cã, dacã
o doresc, le putem pune la dispozitie, noi românii, brevete
în acest sens.
| Ministerul Justitiei dã rãspunsuri |