În perioada 1997-2000, în cadrul Ministerului Justitiei, a fost elaborat proiectul de Lege pentru modificarea Codului de procedurã penalã. Proiectul a fost depus la Parlament în legislatura anterioarã, fiind retras de actualul Guvern, pentru a se examina dacã el mai corespunde noilor realitãti, precum si deciziilor Curtii Constitutionale si ale  Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca si documentelor internationale, adoptate în ultima perioadã.
            În cursul anului 2001, grupul parlamentar al PNL a depus, la Parlament, o propunere legislativã privind modificarea Codului de procedurã penalã, care este identicã cu proiectul redactat de Ministerul Justitiei, în perioada 1997-2000.
                Ministerul Justitiei a considerat, în cursul anului 2001, cã se impune întocmirea unui nou proiect de lege privind modificarea Codului de procedurã penalã, care sã corespundã noului context legislativ si care sã fie corelat cu multiplele acte normative ce au fost sau ce urmau sã fie adoptate, tinând, totodatã, seama de nevoile si posibilitãtile practice ale activitãtii judiciare. Astfel, în cursul lunii aprilie 2002, a fost înaintat Guvernului un proiect de Lege privind modificarea si completarea Codului de procedurã penalã si a unor legi speciale.
            Între cele douã proiecte - cel “liberal” si cel promovat în 2002 - existã diferentieri substantiale, de continut, privind institutii de bazã ale procesului penal dar si prevederi noi, în proiectul din 2002, privind sporirea unor garantii procesuale penale, îndeosebi privind dreptul de apãrare.
            Astfel, pot fi citate prevederi din proiectul promovat în 2002 de Ministerul Justitiei, care nu se regãsesc în proiectul “liberal”:
        - Introducerea unor noi garantii privind dreptul de apãrare, cum este obligatia organelor judiciare de a comunica, învinuitului sau inculpatului, dreptul de a avea un apãrãtor, precum si dreptul de a nu face nici o declaratie si de a-i atrage, totodatã, atentia cã ceea ce declarã poate fi folosit împotriva sa (art. 70 alin. 2).
        - Obligatia organelor judiciare de a încunostiinta “în cel mai scurt timp” pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este învinuit (art. 6 alin. 3).
        - Dreptul apãrãtorului pãrtii vãtãmate, ale pãrtii civile si al pãrtii responsabil civilmente de a asista la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã si nu numai la unele anume prevãzute, în prezent, în Codul de procedurã penalã (art. 173 alin. 1).
        - Instituirea incompatibilitãtii pentru procurorul care a efectuat urmãrirea penalã sau a dispus trimiterea în judecatã, de a pune concluzii la judecarea cauzei (art. 49 alin. 3).
        - Posibilitatea reprezentãrii, fãrã conditiile prevãzute în textul actual, a inculpatului sau a învinuitului, exceptie fãcând numai cazurile de prezentã obligatorie a acestora (art. 174).
        - Eliminarea, dintre cazurile care justificã arestarea preventivã, a existentei unei circumstante agravante (art. 148 alin. 1 lit. g).
            De asemenea, importante modificãri structurale aduse Codului de procedurã penalã, prin proiectul din 2002, sunt cele ce privesc organele de cercetare penalã. Astfel, art. 201 enumerã, în mod expres, printre aceste organe “organele de cercetare ale politiei judiciare” (alin. 2 lit. a si alin. 3), art. 207 prevãzând competenta acestora, iar art. 218 alin. 1 statutând cã “Procurorul conduce si controleazã nemijlocit activitatea de cercetare penalã a organelor de politie judiciarã“...
            Pe de altã parte, nu se regãsesc în proiectul actual, unele dispozitii din proiectul “liberal”, cum sunt cele privind transferul persoanelor condamnate în strãinãtate, deoarece existã o lege specialã în acest domeniu (Legea nr. 756/2001), sau cele privind mãsura obligãrii la prestarea unei activitãti în folosul comunitãtii, întrucât aceasta nu figureazã în Codul penal în vigoare.
 

Cu privire la sustinerea cã “recentele modificãri ale Codului penal pot conduce la falimentarea societãtilor de presã”             Referirea la o eventualã falimentare a societãtilor de presã reia, probabil, unele informatii eronate privind sanctionarea penalã a persoanelor juridice, nebazându-se pe o analizã atentã a proiectului noului Cod penal. Este surprinzãtoare critica adusã, în conditiile în care propunerea legislativã a Partidului National Liberal, de modificare si completare a Codului penal, cuprinde, si ea, o reglementare a rãspunderii penale a persoanei juridice.             Precizãm, încã o datã, faptul cã dispozitiile privind sanctionarea penalã a persoanei juridice nu pot fi aplicate în cazul sãvârsirii infractiunilor contra demnitãtii de cãtre ziaristi, excluzându-se, prin urmare, posibilitatea falimentãrii societãtilor de presã. Rãspunderea penalã a persoanei juridice reprezintã o institutie relativ nouã în legislatia statelor europene si a apãrut ca o necesitate de a sanctiona, din punct de vedere penal, activitatea infractionalã care poate fi desfãsuratã prin intermediul unei persoane juridice, în special al unei societãti comerciale. Infractiuni precum cele de spãlare a banilor, trafic de persoane, infractiuni economice sau infractiunile împotriva protectiei mediului sunt susceptibile de a fi sãvârsite, cu precãdere, prin intermediul unei persoane juridice.             Persoana juridicã poate fi sanctionatã penal pentru infractiunile sãvârsite în numele sau în interesul sãu, de cãtre organele sau reprezentantii sãi. Cu alte cuvinte, o societate comercialã care desfãsoarã si activitãti în domeniul presei poate fi sanctionatã penal numai în cazul în care administratorul, asociatul, actionarul sau mandatarul sãu, folosindu-se de calitatea pe care o are, sãvârseste o infractiune în exercitarea acestor functii.             Cum sãvârsirea  infractiunilor contra demnitãtii se realizeazã în afara cadrului oferit de functiile de conducere sau de reprezentare a persoanei juridice, rezultã cã o persoanã juridicã nu va putea fi trasã la rãspundere penalã pentru astfel de infractiuni. Pe cale de consecintã, nici amenzile nu vor putea fi aplicate trusturilor de presã, în cazul sãvârsirii unor infractiuni contra demnitãtii, de cãtre ziaristi.