Din momentul în care grupãrile de homo-sapiens au devenit tot mai stabile, s-au definit, acceptat si s-au impus reguli de “comportament”, obligatorii, pentru toti membri colectivitãtilor respective si, cine le încãlca, era sanctionat. În evolutia omenirii, în decursul istoriei, pânã în contemporaneitate, au fost definite si impuse numeroase si variate forme de “executare a pedepselor”, de la executarea unor activitãti neplãtite, interzicerea unor manifestãri, ori a libertãtii, pentru un timp limitat, plata unor amenzi, în bani ori în produse, încarcerarea în spatii restrânse, pe perioade de timp diferite, bãtaia, mutilarea, si chiar suprimarea vietii, prin torturã.
            În prezent, în majoritatea statelor civilizate, mai ales în Europa, executarea pedepselor se realizeazã prin plata de amenzi judiciare, prestare de munci în folosul obstesc si închisoarea pe durata determinata, fiind, in general, abolitã pedeapsa cu moartea.
            În asemenea conditii, se executã pedepsele si în România. La prima vedere, “clementa” manifestatã fatã de condamnati pare justificatã, si aparent, evidentiazã nivelul de civilizatie la care a ajuns omenirea.
            Aceastã “aparentã” nu are temei de logicã si contribuie nu numai la mentinerea procentajului ridicat de infractiuni, ci chiar încurajeazã pe delincventi impotriva noastrã. Natura, pe cât este de generoasã, pe atât este de severã, cu oricine nu-i respectã legile nescrise; azi, cel mai performant alpinist, dacã nu respectã legile echilibrului si atractiei universale, se prãbuseste în neant, specialistul în electricitate, se poate electrocuta etc.
            În România, dupã evenimentele din decembrie 1989, recrudescenta infractionalã s-a amplificat, diversificat si a cuprins toate domeniile si nivelele sociale.
            Dar ce este infractiunea, nu dupã definitiile clasice din coduri ori tratate de specialitate, ci ca fenomen social? În esentã, infractorul, indiferent de nivelul de culturã sau loc în ierarhia socialã, când sãvârseste o faptã - în orice mod -, manifestã un comportament primitiv, urmãrind acelasi scop si cu acelasi rezultat. Exemplu: primitivul suprima adversarul si, lua prada. La fel, si tâlharul contemporan îsi suprimã victima si o jefuieste. Dar primitivul care si-a înlãturat adversarul, este permanent, si el, expus pericolului de a fi suprimat.
            Cum se justificã, corect (logic - drept) asigurarea conditiilor de civilizatie, chiar si la modul superlativ pentru puscãriasi, dacã acestia, se comportã ca în “jungla primitivã”? Asemenea tratament civilizat este imoral. S-a confirmat, în mod stiintific, cã mediul social este determinant, în formarea comportamentului pentru fiecare persoanã, din clipa nasterii, si pânã la deces. Se mai stie cã presiunea trebuie sã se exercite, proportional cu gradul de rezistentã al celor în cauzã. Faptul cã puscãriasii beneficiazã de conditii civilizate în închisori, nu numai cã provoaca îndreptarea lor, dar, prin aceasta, se încurajeazã si alte persoane sã comitã infractiuni, precum si, pe unii, sã fie recidivisti.
          Solutia: schimbarea modului de executare a pedepselor, pentru toate categoriile de detinuti, indiferent cât dureazã perioada de detentie:
        a) toti detinutii ar trebui obligati sã execute activitãti benefice pentru societate, zilnic, 12 ore, din 24, pentru a se “compensa” toate cheltuielile ocazionate, de la momentul când s-a cunoscut fapta, pânã la eliberarea din detentie;
        b) sã opereze, totdeauna, confiscarea oricãror bunuri si valori ale condamnatului, ca sã se dezdãuneze victima, a carei suferinta incepe cu strigãtul de ajutor si pânã la ultima pagubã suferitã;
        c) eliberarea unor detinuti - din cauza lipsei de spatiu - nu se justificã, deoarece au fost dezafectate numeroase cazarmi militare, care pot fi adaptate.
            Fãrã asemenea mãsuri, recrudescenta infractionalã, Nu va scãdea, ci va spori continuu.