Cadrul legal

            Dupã ce, în primele articole, aratã rolul central al sãnãtãtii mintale, Legea nr. 487/2002 stabileste responsabilitãti pentru Guvern si Ministerul Sãnãtãtii si Familiei, oferind o serie de definitii necesare. În conceptia noului act normativ, persoana cu tulburãri psihice este fie una afectatã de o boalã psihicã, fie una «cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltatã psihic, ori dependentã de alcool sau de droguri», dar si «persoanã care manifestã alte dereglãri ce pot fi clasificate, în conformitate cu normele de diagnostic în vigoare din practica medicalã, ca reprezentând tulburãri psihice».
            Spre deosebire de definitia mai putin strictã de mai sus, care contine o enumerare exemplificativã, notiunea de «persoanã cu tulburãri psihice grave» se referã exclusiv la persoana lipsitã de discernãmânt care necesitã ajutor psihiatric imediat. Iar art. 5 lit. k) din Legea nr. 487/2002 («brevitatis causa» o vom denumi în continuare doar «lege») determinã întelesul de discernãmânt: «componentã a capacitãtii psihice, care se referã la o faptã anume si din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia continutul si consecintele acestei fapte». Observãm cã legea se suprapune cu definitia oferitã de psihiatrie: «capacitatea de a concepe planul unei actiuni, scopul ei, ordinea etapelor desfãsurãrii ei si consecintele ce decurg din savarsirea ei» (V. Predescu, Psihiatrie Editura Medicalã, Bucuresti, 1976).

Evaluarea

            A doua conditie care trebuie îndeplinitã, cumulativ, pentru a putea cataloga o persoana ca având tulburãri psihice grave, este nevoia acesteia de ajutor psihiatric imediat, ceea ce presupune:
            Evaluarea sãnãtãtii mintale, efectuatã prin examinare directã a persoanei în cauzã în institutii de sãnãtate mintalã acreditate conform legii, de cãtre medicul psihiatru (art. 10).
            Evaluarea se face la cererea persoanei, cu consimtãmântul liber, informat si documentat al acesteia, sau, dacã subiectul examinãrii are dificultãti în a aprecia implicatiile unei decizii asupra lui însusi, numai asistat de reprezentantul sãu personal (determinat de lege ca persoanã desemnatã de o persoanã cu tulburãri psihice sã-i reprezinte interesele, având acordul acesteia), ori de reprezentantul legal (conform legii, «persoanã desemnatã, conform legislatiei în vigoare, pentru a reprezenta interesele unei persoane cu tulburãri psihice»). De asemenea, pot solicita evaluarea, în conditiile internãrii silite:
        - medicul de familie sau medicul psihiatru, care are în îngrijire persoana;
        - familia subiectului (deoarece legea nu defineste notiunea de familie, apreciem cã ea trebuie interpretatã stricto sensu, conform art. 149 (1) Cod penal – sotul sau ruda apropiatã, dacã aceasta din urmã locuieste si gospodãreste împreunã cu fãptuitorul);
        - reprezentantii serviciilor abilitate ale administratiei publice locale;
        - reprezentantii politiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
            Motivele solicitãrii internãrii nevoluntare se certificã de cãtre persoana care o cere, cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstantelor care au condus la solicitarea acestei forme de internare, a datelor de identitate ale persoanei în cauzã si a antecedentelor medicale cunoscute.
            Obiectivul evaluãrii este stabilirea diagnosticului sau, în cazurile specificate de lege (spre exemplu, în cazul infractiunii de omor), se urmãresc mai multe obiective:
        - determinarea capacitãtii psihice (atribut al stãrii psihice de a fi compatibilã, într-un anumit moment, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activitãti specifice) si a discernamântului;
        - stabilirea periculozitãtii, pentru sine sau pentru alte persoane;
        - determinarea gradului de incapacitate, invaliditate si handicap psihic.
            De asemenea, evaluarea sãnãtãtii mintale se face si în cadrul expertizei medico-legale, respectându-se dispozitiile legale în materie.
            Expertiza psihiatricã îsi propune sã extragã, din dosarul juridic al persoanei în cauzã, cinci parametrii:
        a) gradul de dezvoltare intelectualã a subiectului, în momentul expertizei (se utilizeazã, în acest scop, examenul clinic si teste psihologice);
        b) gradul de instructie generalã si profesionalã;
        c) gradul de educatie familiarã si institutionalã;
        d) experienta de viatã a subiectului;
        e) prezenta unui factor organic cerebral sau somato-visceral susceptibil de a scãdea nivelul personalitãtii. (V. Predescu, Psihiatrie, Editura Medicala, Bucuresti, 1976, pag. 1139).
            În cadrul evaluãrii – indiferent de forma acesteia – medicului psihiatru îi este interzis sã ia în considerare alte criterii decât pe cele clinice, asa cum ar fi: politice, economice, sociale, rasiale si religioase, conflictele familiale sau profesionale ori nonconformismul fatã de valorile morale, sociale, culturale, politice sau religioase, dominante în societate; nici eventualele antecedente de îngrijire sau spitalizare psihiatricã nu pot justifica un diagnostic, prezent sau viitor, de tulburare psihicã (art. 14).