| "Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare
să mă apere" Istrate Micescu |
|
NUMARUL 6 26 FEB. - 4 MART. 2003 |
| Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor
omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă |
||
|
ISTORII VECHI SI NOI SINCERITATE SI BUNA-CREDINTA |
|
prof. dr. etician Vasile MORAR |
(continuare
din nr. trecut)
Destructurarea
existentialã nu s-a însotit însã de o privire
lucidã asupra a ceea ce se cheamã neutral si rece, conditii
sociale, si nici asupra posibilitãtilor, a disponibilitãtilor
real psihologice ale fiecãrui om în parte. În plus, modul
de viatã anterior, existenta profesionalã si cotidianã
în nemijlocirea lor, erau dominate de duplicitãti, de complicitãti
si de intransparente adânc internalizate în atitudini, deprinderi,
motivatii false sau convingeri fundate pe "logica" ipocriziei
generalizate: ei mint, în primul rând, înseamnã
cã nici noi nu putem spune adevãrul. Acest ei, a ajuns
destul de repede sã desemneze alte categorii, cel mai adesea noii
oameni politici, si, astfel, cercul vicios al determinatiilor sociologice
si psihologice ale minciunii, s-a refãcut din nou, chiar dacã
actorii, nu si-au schimbat decât locul, statutul, în timp ce,"maniera
de joc" a rãmas, în linii mari, aceeasi: topologia socialã
a mincinosului a fãcut apel la, si s-a însotit cu tipologia
ipocritului dintotdeauna. Or, în acest context, aceasta este, sau
ar trebui sã fie, problema strict moralã care sã ne
intereseze: cum se afirmã sinceritatea ca virtute, ca valoare
eticã perenã, pe suportul faptului psihologic al
"nevoii de adevãr" si, totodatã, cum apare ea dincolo
de actele "sinceritãtii psihologice" propriu-zise. O atare
abordare ne obligã la alte câteva interogatii fundamentale,
de primã si ultimã instantã: care este, totusi, locul
sinceritãtii în limitele constiintei morale, altfel spus, în
ierarhia virtutilor etice? Este ca o notiune eticã esentialmente
deontologicã sau teleologicã, adicã se aflã
ea în legãturã nemijlocitã cu datoriile sau obligatiile
sau, dimpotrivã, în primul rând, cu scopurile sau consecintele?
Înainte însã de a sugera ce loc ocupã ea printre
virtuti, poate cã este potrivit sã vedem ce fel de virtute
este sinceritatea: una care reglementeazã raporturile noastre cu
adevãrul, o virtute alèthéiogala (pentru
cã are ca obiect adevãrul însusi) dupã cum ne
asigurã Andre-Compte Sponville. De asemenea, ca simplu fapt, sinceritatea
înseamnã conformitatea gesturilor si a cuvintelor cu viatã
interioarã, sau a acestora cu ea însãsi, în timp
ce, ca virtute, este "iubire, respect pentru adevãr, precum
si singura credintã care are valoare în sine".
(va urma)
| Tudor
Vladimirescu |