Cel care, prin acte de „In Justitie“ a fost împiedicat sã fie primul domn pãmântean al neamului românesc dupã epoca fanariotã, a fost un oltean, fiu al lui Constantin si al Ioanei din Vladimiri - Gorj, a cãrui datã de nastere nu se cunoaste cu precizie, istoricii apreciind-o a fi între 1770 si 1780, si cred eu, a fi 1773.
            În raport de anul nostru de gratie, 2003, înseamnã cã în anul acesta se împlinesc 230 de ani de la nasterea aceluia pe care întregul popor, în ianuarie 1821, îi striga cu toatã dragostea si admiratia: „Traiascã Domnul Tudor!“
            El nu a ajuns întâmplãtor la înãltimea acestei supreme demnitãti. De copil, s-a dovedit a avea o vointã de nezdruncinat si o vie inteligentã care l-au determinat pe marele boier, Ionitã Glogoveanu, sã-l ia în casa lui, pe lângã fiul sãu Niculae, pentru a-l stimula si învãta, astfel cã împreunã au învãtat carte greceascã si româneascã, si au rãmas atasati unul altuia, lungã vreme, perioadã de timp în care Tudor a fost administrator al mosiilor si afacerilor lui Niculae Glogoveanu, iar mai apoi - pe merite proprii a devenit „Vãtaf al Plaiului Closani“ - functie cãreia i-a fost atasat pe deplin si care i-a consolidat îndeletnicirile si mijloacele de a arenda mosii, a face negot cu cereale, vite, peste, miere; de a face export, a construi si a exploata mori de apã si uscat. Comertul lui cu toatã lumea, dar mai cu seamã cu austriecii, rusii si turcii, l-a fãcut sã reuseascã sã strângã o avere însemnatã si sã se încadreze, astfel, în ierarhia administrativã care conferã privilegii, onoruri si beneficii.
            Contactul cu lumea din afarã i-a prilejuit învãtarea si a limbilor germanã si rusã.
            Niculae Glogoveanu, cãsãtorindu-se cu Elenca (fiica banului Costache Ghica), ocupat cu administrarea mosiilor si-a functiei de ispravnic, l-a rugat pe Tudor sã-i însoteascã sotia, pentru a-i satisface dorinta de a cãlãtori si vizita „viata de divertisment“ a orasului Odesa.
            Doritor a-si face legãturi cu rusii, în vederea planurilor sale de eliberare a tãrii, Tudor acceptând rolul, a plecat cu Elenca la Odesa.
            Aici, el reuseste sã ia legãtura cu generalul Miloradovici si, în urma legãturilor ce-si fãcuse la Odesa, ajuns în tarã se desparte de Niculae Glogoveanu - si potrivit instructiunilor generalului, Tudor îsi alcãtuieste un corp de armatã, de panduri, si, potrivit întelegerii, se oferã voluntar în rãzboiul rusilor, din 1808-1812, cu turcii.
            Curajul si priceperea cu care si-a condus pandurii în luptele de la Lovcea, Plevna, Rahova si Cladova, i-au adus mari recompense si onoruri. Ca o recunostintã a vitejiei si experientei militare de care dãduse dovadã, Tudor a fost înãltat la gradul de locotenent în armata ruseascã.
            Împãratul, personal, i-a trimis un inel cu initialele lui, iar ocârmuirea lui Constantin Ipsilanti l-a înãltat la rangul de „slugar“. Dupã înãltarea în acest rang de boierie, Tudor adoptã si el hainele lungi boieresti, cu islic si benis, pe care le-a îmbrãcat numai în anumite împrejurãri.

SCRISOARE DESCHISA            Fie, ca acest strigat al nostru împotriva actelor de „In Justitie“ sa fie auzit de Ocârmuirea tarii si sustinut de societatea civila si semeni ca noi, astfel încât printr-un asemenea act de justitie reparatoriu sa se hotarasca construirea si în România zilelor noastre, o lucrare monumentala numita „Martiriul neamului românesc“ - în care sa se înscrie - ca un prinos de recunostinta vesnica - numele tuturor martirilor neamului românesc, care se dovedesc victime al unor acte de „In Justitie“.

            Dupã înapoierea din rãzboiul cu turcii, Tudor si-a reluat ocupatia de „Vãtaf al Plaiului Closani“, precum si toate îndeletnicirile sale anterioare, inclusiv pasiunea de a pleda în instante, pentru sine si multimea de tãrani obiditi, al cãror avocat recunoscut si temut - a fost.
            Niculae Glogoveanu apelezã, si el, la stiinta lui juridicã, pentru un proces de mostenire, în fata instantelor austriece din Viena, intervenit în urma decesului sotiei sale Elenca, într-un sanatoriu de acolo.
            Tudor acceptã sarcina, pleacã la Viena si stã acolo din iunie 1814 si pânã în ianuarie 1815, pentru a se „rãzboi“ cu o legislatie juridicã strãinã. În final, el a câstigat procesul.
            Pe lângã însãrcinarea Glogoveanului, Tudor a urmãrit, la Viena ca si la Odesa, sã afle si ceea ce avea el la inimã, pentru binele tãrii. Astfel cã, stiind greceste, nemteste si ruseste, i-a fost usor ca, din contactul cu oamenii si gazetele apãrute acolo, sã prindã curentele de idei care se întâlneau la Viena congresului din 1814-1815.
            Pe de altã parte, banul Costache Ghica, aflându-se si el la Viena, i-a fãcut cunostintã cu Kirlian (devenit baron de Langenfeld si sustinãtor al lui Rhigas) - si la introdus astfel pe Tudor în cercurile grecesti, unde a putut sã cunoascã direct actiunea polticã a ETERIEI lui Rhigas.