Într-adevãr, guvernarea PSD a gresit. Fapt clasic! A mai facut-o, nu demult, si cu Moscova... Dând sfaturi. Ca si în cazul ce ne preocupã, inutile. Da, Chirac atunci când a spus cã România a pierdut o ocazie ca sã tacã, avea dreptate. El se referea la administratia, la guvernarea acestei tãri. Care se exprima tocmai prin vocea, mai mult sau putin inspiratã, a “conducãtorilor” alesi.
Guvernare PSD = guvernare ca musca-n lapte?? Sau... ca nuca-n perete?? Mai rãu? Dar, sã nu uitãm cã, fiecare dintre guvernãrile în cauzã, în conflictul aparent Irak -SUA, suferã, la un nivel sau altul, de acelasi sindrom. Cel al unei enorme vanitãti legate de “scaun” si al profundei credinte cã, o datã ajunsa acolo, nimeni nu-i poate “da sfaturi”. Nici mãcar poporul, cel care a votat-o.
            Poporul american nu prea are chef de un nou rãzboi. Si, demonstreazã! Popoarele Comunitãtii Europene fac acelasi lucru. Dezavuând puterea din Spania, din Italia, din Anglia. Putere care, precum cea de la Bucuresti, are douã solutii: sã tinã seama de vocea popularã, sau nu. De fapt, sã aibã o sansã de a fi realeasã... sau nu. Tony Blair, oportunist, a înteles-o (în sens politic, cuvântul oportunism se va întelege ca fiind un compliment).
             Pot întelege de ce administratia americanã VREA rãzboiul acesta. Un baril de titei costã, azi, în jur de 33 de dolari. Irakul produce, azi, în jur de 3,5 milioane de barili pe zi. Poate produce, foarte rapid, în jur de 5 milioane. Calcul este simplu: 33 x 5.000.000 x 365 zile/an = aprox. 50 de miliarde de dolari pe an. Bani care vor depinde, dupã acest rãzboi, de societãtile americane, de sistemul american. Care, dupã ce va lãsa niste fãrâmituri aliatilor, îi va întrebuinta pentru a-si revitaliza propria economie, acum, mai mult decât bolnavã.
            Costul estimat al acestui rãzboi  este de aproximativ 100.000.000.000 (una sutã miliarde dolari). Deci, dacã presupunem cã sunt bani americani, se face o “investitie” de 100 miliarde dolari, recuperabilã în doi ani, dupã care, beneficiile anuale vor fi de 25 % (în realitate, mai mult decât dublu cifrei finale, cãci produsele ce se vor gãsi pe piata Irakului vor fi “made in USA”). Mi-ar plãcea si mie o astfel de investitie, pe termen lung, foarte lung, în ceea ce priveste dobânda... Dar, nu cu orice pret. Nu cu pretul vietilor care, obligatoriu, se vor pierde inutil, cãci “socoteala de acasã nu se potriveste cu cea din târg”. Aparent seninã, administratia americanã acceptã ideea de a-si pune în cap un întreg Islam, o cincime din populatia Globului. Acceptã ideea de a fi en froid cu o întreagã Europã, sau aproape. Acceptã si ideea de a nu mai fi votatã, peste doi ani???
            Administratia Bush trateazã administratiile Comunitãtii Europene cu un dispret suveran. Nu de azi. Administratiile în chestiune trateazã Europa de Est asisderea. Nu de ieri...
            Administratia românã îsi trateazã, tot la fel, poporul. Cam de mult...
           Si, atâta vreme cât poporul fiecãreia dintre administratiile sus citate nu reactioneazã clar, nemaivotând-o, tot asa va fi. Sau nu. Fiecare popor “meritându-si” conducãtorii...