Unul din domeniile sensibile, în care se fac mari abuzuri sau se încearcã, aproape constant, “cumintirea”, a rãmas cel al presei. Desigur, pentru cetãteanul preocupat sã supravietuiascã, lupta continuã a ziaristilor pentru a-si pãstra libertatea câstigatã dupã 1989, nu îl priveste direct. Si totusi, libertatea de expresie reprezintã nu numai un drept constitutional, care trebuie apãrat, cu orice pret, ci si garantia cã societatea româneascã nu se va mai întoarce, niciodatã, în totalitarism.
            Unul dintre organismele aflate sub autoritatea Parlamentului Român, dar care s-a dovedit, în ultimul timp, sub conducerea presedintelui Ralu Filip, autorul unor decizii cel putin controversate, dacã nu ilegale, este Consiliul National al Audiovizualului.
            Putinã lume stie, de exemplu, cã la Adunarea Parlamentarã a Comitetului European din 14 ianuarie 2003, în Raportul Comisiei de culturã, stiintã si educatie, întocmit de doamna Tytti Isohookana Asunmaa, din Finlanda (grupul liberal, democratic si reformator), asupra “Libertãtii de expresie în mass-media din Europa”, un punct distinct l-a reprezentat analiza privind legislatia audiovizualului “care permite o ingerintã directã a guvernului” asupra mediei.
            Iatã ce contine sumarul Raportului:
            “Încã de la adoptarea Recomandãrii 1506 (2001) asupra libertãtii de exprimare si informatiei în mass-media din Europa, multe probleme persistã si chiar au avut loc grave violãri ale dreptului de exprimare si informare. Într-o analizã fãcutã în toate tãrile, acoperind câteva state membre ale Consiliului Europei, primul Raport întocmit de cãtre Raportorul General asupra Mediei noteazã:
        - violente împotriva jurnalistilor, incluzând crima;
        - arestarea jurnalistilor;
        - hãrtuire legalã, cum ar fi procese de defãimare si taxe exorbitante;
        - legi ale audiovizualului care permit amestecul guvernului;
        - violarea dreptului jurnalistilor cu privire la protejarea surselor de informatie;
        - amenintãri asupra pluralismului în mass-media.
            Raportul mentioneazã urgenta cu care Consiliul Europei trebuie sã continue monitorizarea si publicarea rezultatelor acestor monitorizãri asupra statutului libertãtii de expresie si pluralismului media de-a lungul continentului si necesitatea de a-si pune toate fortele în lupta pentru apãrarea standardelor si principiilor mass-media”.
            Totodatã, Raportul ilustreazã anomaliile legislative ale anului 2002, precum si efectele acestora, în total dezacord cu prevederile internationale si cu principiile de drept la care România doreste sã adere.
            Iatã ce cuprinde Raportul, cu privire la nerespectul acestor principii, în România:

            Pozitia 71 din Raport:
            În luna aprilie a anului trecut (2002, n.n.), Senatul României a votat adoptarea Legii privind protectia informatiilor clasificate - si acest lucru, fãrã a tine cont de amendamentele propuse de cãtre comisiile parlamentare si în ciuda importantelor critici aduse de societatea civilã în ceea ce priveste continutul acestei legi. Din modul de redactare al articolului 19, autorii textului de lege au uitat sã mentioneze cã în “concursul” dintre textele de lege, trebuie sã primeze Legea privind liberul acces la informatii de interes public. O altã preocupare, pe subiectul textului de lege adoptat de cãtre Senatul român, se referã la obligatia pãstrãrii secretului profesional. De altfel, definitia “secret de stat” nu este conformã cu normele internationale din acest domeniu.