România,
tara tuturor posibilitãtilor: iatã un adevãr.
Între aceste posibilitãti se numãrã si realitatea
cã poporul român, popor generos si normal, am spune, dã
totul, când este chemat sã “se înhame la jug”. Si istoria
a demonstrat cã, uneori, pe nimic. Dar cei care îl conduc?
Prin urmare, supun atentiei guvernantilor nostri o problemã de drept
si nu stiu, de aceea întreb, ca românul de rând: Cine plãteste?
Cine plãteste faptul cã în jurul hotelurilor importante
din Constanta a fost întinsã sârmã ghimpatã?
Cine plãteste faptul cã primarul Mazãre nu mai poate
reda domeniului public un spatiu public? Cine plãteste tulburarea activitãtii
normale a aeroportului Kogãlniceanu si a împrejurimilor? Cine
plãteste, (ne)linistea localnicilor?
Sau cine va plãti faptul cã, sã zicem, într-o zi,
americanii vor uita sã plece acasã, desi vor fi invitati sã
o facã?
Existã între generozitatea româneascã si spiritul
practic al americanilor vreun contract, vreun acord? Ce câstigã
România, tarã sãracã, dintr-o asemenea “aliantã”?
Si cine va da inapoi României datoria irakiana de aproape 2 miliarde
de dolari, plus dobânzi? Sã ne reamintim cã dupã
ce “povestea Iugoslaviei” s-a stins, nimeni nu a achitat prejudiciile suferite
de România, ca urmare, de exemplu, al embargoului de pe Dunãre.
Întrebare: ce a fãcut Guvernul României, pentru a nu se
mai repeta istoria si aplicarea proverbului potrivit cu care “prostul plãteste”?
Sumar 