Scrisoare deschisa             Ministerului Sanatatii si Familie - doamnei ministru Daniela Bartos, Colegiului Medicilor - domnului Presedinte dr. Mircea Cinteza, Ligii Apararii Drepturilor Omului - domnului presedinte avocat Nicolae Stefinescu Draganesti si tuturor spitalelor si policlinicilor.

 

            De la bun început, tinem sa ne declinam respectul si consideratia fata de toti doctorii si asistentele lor - oriunde s-ar afla - cu un plus de consideratie pentru acei chirurgi carora le este harazit ca prin înaltul lor profesionalism, sa redea viata pacientilor lor!
Ne exprimam o întelegere rezervata si fata de scaderile de comportament ale unora dintre ei, pe care, întocmai imaginilor filmate cu camera ascunsa, prezentate pe canalele de televiziune, i-am vazut tacuti sau cu gestica poetica a versului eminescian - „mai nu vrea, mai se lasa“ (semn ca înteleg ca nu li se cuvine), cum primeau permanetul „plic cu bani“, pe care pacientii li-l strecurau în buzunarul halatului, sau îl lasau la vedere, pe masa de lucru sau, pur si simplu, cum unii din acestia li-l smulgeau bolnavilor din mâna, cu vadita gestica a aceluia care ia ceea ce crede ca i se cuvine, spunând cu dezinvoltura: „da, da, dar poate trebuia mai mult!“
            De ce ne-am declinat aceasta întelegere, rezervata, si fata de scaderile de comportament al unora dintre acestia, ne-o da certitudinea capatata prin propria noastra cunostinta, in calitate de pacient al Spitalului Militar Central, Spitalului „Cantacuzino“ si Spitalului „Fundeni“.
            Am cunoscut multi doctori si asistente, am cunoscut, în saloanele si rezervele acestor spitale, multi pacienti care, prin libertatea cuvântului si opiniei lor, îsi povesteau contactul cu acestia si, desigur, cât au dat si chiar cât li s-a cerut, dar si ca X, Y, Z au refuzat si refuza constant sa primeasca.
            Nu ramân, deci, în discutia negativa, decât cei care cer sau spun chiar si cât sa li se dea, mai înainte, sau dupa efectuarea actului medical ce-l datoreaza, caci numai acestia pot fi suspectati de intentia directa, prevazuta expres de dispozitiile art. 254 si 256 Cod penal (respectiv al infractiunilor de luare de mita si primirea de foloase necuvenite).
            Este, fara îndoiala, imperios necesar ca asemenea cadre medicale care si-au uitat menirea si propriul juramânt, din dorinta de a deveni niste „negustori“, sa fie demascate si judecate.
            De ce? Pentru ca, chiar prin propriul lor legamânt, ei au jurat, spunând ca: „prin probitate si prin calitate îmi voi mentine curata viata si profesiunea mea..., iar daca îl voi viola si voi deveni sperjur, sa mi se întâmple tot raul“.
            Ar fi înca profund nedrept sa culpabilizam, din cauza acestora, întregul corp al medicilor si asistentelor si sa nu mai vedem frumusetea padurii ce acestia o constituie, din cauza unor uscaturi sau vreascuri.
            Pentru doctorii si asistentele care (fara intentia penala prevazuta de legiuitor în articolele citate), primesc ceea ce pacientii le-a dat, tot fara intentia penala în discutie, consideram, cu toata convingerea, ca nu-i putem culpabiliza.
            În acest context, nu putem culpabiliza nici pacientul, care a dat fara sa i se ceara si nici cadrul medical care a primit fara sa ceara. Astfel, ar însemna sa culpabilizam pe nedrept comportamentul social al oamenilor (devenit „traditie universala“), prin care îsi dau si primesc, prin gesturi voluntare, unii, altora, ceva care are semnificatia unui semn de afectiune, de recunostinta si de pretuire.

Pâna unde
se intinde nepasarea?

            Tema noastra însa, este îndreptata împotriva acelora din medicii sau asistente, care nu îsi fac constiincios si pe deplin datoria, fata de pacientii care nu dau din propria vointa si nici la cerere, acel „plic cu bani“, sau darul din discutie.
            Aceasta tema o justificam printr-un caz real.
            Un pacient internat în Spitalul Militar Central Bucuresti la Sectia de Cardiologie, într-un salon de care raspundea dr.         Musceliuc, trebuia pregatit medicamentos pentru a i se implanta un stent - pregatire care necesita, printre alte tratamente, si pe acela al introducerii, prin cateter, de heparina, timp de cel putin sase zile, din trei în trei ore. Ei bine, medicul în discutie, din motive lesne de înteles, nu a facut pacientului acest tratament.
            Dupa sapte luni de la operatia chirurgicala a implantarii stentului, a fost, de urgenta, internat de neobositul si pe deplin devotatul prof. dr. general }intoiu Ioan, în acelasi salon al Sectiei Cardiologice si supus unei noi operatii, de catre acelasi distins si meritos dr. Iacob, care a constatat ca stentul a fost încarcat de impuritati. Cunoscând cauza, l-a întrebat pe pacient daca, la data pregatirii initiale a implantarii stentului, i s-a facut tratamentul cu heparina. Pacientul a raspuns ca nu i s-a facut acest tratament, motiv pentru care medicul, vadit surprins, i-a spus pacientului ca daca ar fi stiut ca nu i s-a facut tratamentul cu heparina, nu ar fi facut operatia de implantare a stentului (heparina fiind aceea care ar fi curatat sângele de impuritati).

Declaratii
de consimtimâmt

            Atragem atentia Ministerului Sanatatii si Colegiului Medicilor, ca a devenit imperios necesar sa se preia în comun, reformularea continutului acelor „declaratii“ sau „formulare de consimtamânt“, practicate de Sectiile de chirurgie ale spitalelor si date spre a fi semnate pacientilor, în vederea asumarii „riscurilor efectuarii operatiei si a celorlalte optiuni terapeutice“.
            Aceste înscrisuri difera, în continut, de la un spital la altul. În ce-l priveste pe cel al Sectiei de Oftalmologie a Spitalului Militar Central Bucuresti (dr. Ioan stefaniu - medic primar oftalmolog al acestei sectii), are un continut cu o vadita lipsa de raspundere a medicului fata de propriul sau act medical si o mascata asumare a raspunderii medicului, de catre pacient.
            Asa se explica, poate, de ce charismaticul... doctor în stiinte medicale, Stefaniu Ioan, s-a socotit îndreptatit sa refuze sa-si opereze propriul pacient ce si-l acceptase ca atare, prin chiar cabinetul sau privat „medOPTIC“, în urma consultatiilor anterioare onorate sub motivul real ca acesta era cardiac - de parca asemenea pacienti n-ar mai avea dreptul sa mai poata vedea si sa traiasca si ei(?!)
            Aceste „declaratii“ sau „formulare de consimtamânt“ privind medicul operator si pacientul, trebuie, din punctul nostru de vedere, reformulate într-un continut valabil pentru toate spitalele, continut în care Ministerul Sanatatii împreuna cu Colegiul Medicilor, si de ce nu, si de societatea civila, de pilda de Liga Apararii Drepturilor Omului (L.A.D.O.), ca aparator al drepturilor legitime ale pacientilor, sa conceapa si sa stipuleze împreuna, atât drepturile, cât si raspunderea medicului operator asupra actului medical al carui autor este, dar si obligatiile si drepturile pacientului supus operatiei si obtiunilor ante si postoperatorii.

Dumnezeu este acolo unde este lasat sa intre

            Atragem atentia mai sus aratatilor conducatori ai Ministerului Sanatatii si Colegiului Medicilor, directorilor de spitale si policlinici, ca nu exista un punct de vedere comun si obligatoriu, nici cu privire la locurile de lasare a Foii de observatie a pacientului internat.
            Spitalele Cantacuzino si Fundeni, lasa aceasta Foaie si la patul bolnavului, asa cum credem ca este normal a se respecta si dreptul pacientului de a-si vedea si cunoaste propria-i Foaie de observatie medicala.
            La Sectia de Oftalmologie a Spitalului Militar Central, aceasta Foaie de observatie nu se lasa si la patul bolnavilor; iar când acesta este trimis si la alte servicii medicale sa fie consultat, este trimis cu un însotitor care-i tine si Foaia de observatie.
Procedeu onorabil si justificat. Când însa aceasta regula s-a încalcat si bolnavului i s-a dat în mâna propria-i Foaie de observatie, pentru a merge singur la alte servicii medicale pentru consultatii - împrejurare prin care aceasta a ramas la bolnav pâna la vizita de seara a asistentei medicale, care l-a admonestat pentru detinerea nepermisa a acesteia. În replica, pacientul i-a explicat conditiile în care a ramas cu ea si i-a aratat ca îi este absurda pretentia, cum ca nu ar avea dreptul sa-si fi tinut la pat si citit propria-i Foaie de observatie medicala, câta vreme, pâna si inculpatii, ca sunt inculpati, si tot au dreptul si ei sa-si vada si sa-si citeasca propriul dosar.

“Prin probitate si prin calitate, îmi voi mentine curata viata si profesiunea mea. În orice casa voi intra, voi merge acolo numai spre binele bolnavilor, evitând orice stricaciune sau act de corupere si, cu deosebire, orice drepturi venale”. Extras din „Juramântul lui Hypocrat

            A doua zi - în sala de consultatii, plina de bolnavi, medici si rezidenti, acelasi charismatic medic primar Stefaniu Ioan, al carui pacient era chiar bolnavul caruia îi ramasese Foaia de observatie clinica - fara vreo condescendenta si moderatie în ton - îl critica pentru detinerea propriei Foi de observatie, sub pretentia cum ca nu ar fi avut acest drept, si ca îi este absurda sustinerea sa de a o detine si consulta, asta în conditiile în care si inculpatii ar avea dreptul sa-si consulte propriul dosar?!
            Sa-si fi uitat acest meritos chirurg oftalmolog, propriul sau juramânt de medic?
            Cu multa satisfactie am vazut, în saloanele si rezervele spitalelor, tronând la loc de cinste, icoane care raspund cum se cuvine întrebarii pe care ne-am pus-o adesea: “Dar unde este Dumnezeu?”.
            Raspunsul se vede si în spitale: “Dumnezeu este totdeauna acolo unde este lasat sa intre”.
            Sa-L lasam deci pe Dumnezeu sa intre în spitale, dar si în sufletele noastre, în prieteniile noastre, în îndatoririle si faptele medicilor si asitentelor, pentru binele semenilor lor bolnavi!
            Pentru aceasta, sugeram conducerilor spitalelor si policlinicilor - ca sub icoane ce ne impun credinta si mai multa constiinta, sa se afiseze cu litere mari, daca nu întregul juramânt al lui Hipocrat (care este în fapt juramântul tuturor medicilor), macar cele mai semnificative parti, precum ar fi:
            - “Voi dispune, dupa puterea si judecata mea, ca regimul dietetic sa fie servit în folosul bolnavilor si nu în dezinteresul sau spre raul lor!”
            - “Prin probitate si prin calitate, îmi voi mentine curata viata si profesiunea mea. În orice casa voi intra, voi merge acolo numai spre binele bolnavilor, evitând orice stricaciune sau act de corupere sI, cu deosebire, orice drepturi venale”.
            - “Toate cele ce, în decursul exercitiului sau în afara operei mele, as putea vedea sau auzi, privind viata semenilor, care nu trebuie divulgata, le voi retine pentru mine. Dar daca îmi voi viola juramântul si voi deveni sperjur, sa mi se întâmple tot raul”.
Apreciem ca este benefic sa se faca cunoscut acest juramânt, pentru ca întregul corp medical sa-l vizualizeze zilnic, iar bolnavii care se roaga la Dumnezeu sa-i ajute sa se vindece, sa-l cunoasca si memoreze si ei, pentru ca cu totii sa stim sa ne pregatim, nu numai cum sa traim, ci si - mai ales - cum sa si murim.