Faptul ca, în unitatile de detentie apar, deseori, acte de violenta - mai ales între detinuti - nu surprinde pe nimeni: tensiunile inerente vietii carcerale, reglarile de conturi, lupta pentru putere, neîntelegerile cu personalul, abandonarea de catre familie, neachitarea unor datorii etc., sunt printre cele mai frecvente motive care incita anumiti detinuti sa-i agreseze pe altii. La acestea, mai trebuie sa adaugam pe cele care deriva din suprapopularea spatiilor, inactivitatea prelungita, greutatile de a contacta persoanele de decizie, teama sau dorinta de a fi transferat în alta unitate, contestarea unor sanctiuni considerate arbitrare...

            De ce se întâmplã astfel? Pentru cã, suntem obisnuiti sã avem sub control toate aspectele mediului în care trãim, cã trebuie sã putem stãpâni micile lucruri ale existentei noastre. Când acest control devine inoperant, ne simtim afectati. La acesta se adaugã frecvent, incapacitatea de a prevedea ce se întâmplã.
            Stresul apare deci, ca o manifestare a adaptãrii. Orice situatie de viatã care solicitã mecanismul adaptiv creeazã stres: nimeni nu poate si nu trebuie sã evite stresul; el este viata însãsi si eliberarea de stres se face doar prin moarte. De aici, apare si ipoteza existentei a douã forme de stres: stresul negativ sau distres, la care ne referim în mod curent si stresul bun, pozitiv sau eustres.
            În literatura consacratã stresului si modului de a face fatã acestuia, se pune tot mai mult accentul pe perspectiva pozitivã, în sensul cunoasterii nivelului de tolerantã sau a nivelului optim de stres. Acesta este strict individualizat ca si energia de adaptare.
            Pentru lucrãtorii corectionali, stresorii se împart în patru categorii:
        1. stresori externi organizatiei - cum ar fi atitudinea publicului fatã de penitenciar;
        2. stresori interni organizatiei: conditiile materiale de muncã, distanta fatã de domiciliu etc.;
        3. stresori înrãdãcinati în activitatea corectionalã: lucru în ture, conflictul de roluri, disproportia dintre numãrul de subofiteri si cel de detinuti, inactivitatea, sedentarismul etc.;
        4. stresori particulari, individuali: responsabilitãti familiale, teama de contactul cu detinutii, boli cronice etc.
            Frecvent, subofiterul din penitenciare lucreazã cu oameni violenti, explozivi si se asteaptã de la el sã lucreze dupã regulament, dar aceasta este foarte greu: nu poate lucra doar prin ordine, ci trebuie sã se târguiascã, sã negocieze. În consecintã, subofiterul simte cã are un rol responsabil, dar nu are nici o participare la stabilirea regulilor. Atunci el devine impasibil si dur, negându-si sentimentele si slãbiciunile, iritat de contactele cu detinutii, mai ales când acestia nu-i respectã autoritatea, rãspunde mai repede printr-un comportament agresiv, decât prin retinerea mâniei. Întrebându-l dacã are o meserie stresantã, cel mai frecvent va nega acest lucru!
            Pentru a întelege specificitatea stresului penitenciar, iatã clasificarea generalã a stresului. Prin clasificarea stresului psihic (emotional) vom întelege clasificarea consecintelor stresorilor de orice naturã, nu numai a celor psihici (oamenii nu se plâng de „stres“, ci de consecintele actiunii unor stresori). Criteriile de clasificare au tinut cont de magnitudinea absolutã si relativã a stresului, de raportul cu etapa de viatã a  subiectului în termeni de concordant/neconcordant, de nuantele de expectabil/inexpectabil si controlabil/ necontrolabil si, în sfârsit, de rãspunderea generalã a stresorilor si efectul lor asupra omului „obisnuit“.
Clasificarea cea mai modernã contine opt grupe mari, notate de la A la H.

Grupa A - Stresul exceptional sau catastrofic

            Include stresuri masive, neasteptate, evenimente iesite din comun, deloc sau putin influentabile de cãtre subiect si care afecteazã practic pe oricine, într-o mare mãsurã. Include dezastre, calamitãti naturale si antropogene si accidente colective (incendii, terorism, explozii etc.); stresul catastrofic individual, violenta nesexualã (tâlhãrii, agresiuni criminale), violenta sexualã (viol), tortura, luãri de ostatici, pierderi neconcordante cu etapa de viatã (decesul pãrintilor pentru copil).
            Clinic, patologia ocazionatã de stresul catastrofic include reactii psihotice imediate, sau mai îndepãrtate de tip depresiv (în special pierderi). La copii, stresul exceptional poate avea consecinte negative asupra dezvoltãrii psihoemotionale ulterioare.

Grupa B - Stresurile vietii

            Include stresuri concordante sau neconcordante cu etapa de viatã, cu intensitate moderatã, medie sau mare, care tulburã practic pe oricine, dar într-o mãsurã variabilã. Spre deosebire de stresul exceptional, aici începe sã se facã simtit rolul vulnerabilitãtii individuale.
            Sunt stresuri care survin neasteptat ca moment, dar care sunt cunoscute ca posibile, fac parte din viata omului, existând cel putin anumite informatii asupra modului comun de rãspuns la ele. Multi stresori din Grupa B pot fi evenimente dorite, care devin patogene în anumite cazuri, din cauza amplorii schimbãrii de viatã si, implicit, a efortului de readaptare individualã pe care îl presupun.