Adânc cercetat ori, dimpotriva, privit uneori de cercetatorii în drept comparat ca si o simpla curiozitate juridica, dreptul Islamului (sau dreptul musulman) este, întâi de toate, o realitate, îmbinare de religie si mentalitate – toate deosebite de acelea occidentale, atât de familiare noua.

            “Nu exista natiune care sa nu-si iubeasca legile, deoarece legile ei sunt obiceiurile ei.”
(Montesquieu, “Caiete”)
 

Consideratii introductive

Ce este Islamul?

            Cuvântul “Islam” înseamnã, în limba arabã, “supunere”. Islamul constituie religia musulmanã sau mahomedanã, întemeiatã în secolul al VII-lea în Arabia, asa dupã cum traditia însãsi consacrã, de Muhammad (Mahomed), considerat si prezentat drept Profet unic al unui Dumnezeu unic (Allah) si rãspânditã ca religie principalã în statele Peninsulei Arabice, precum si în Egipt, Sudan, Somalia, Libia, Iordania, Maroc, Algeria, Tunisia, Mauritania, Siria, Irak, Pakistan, Afganistan, Iran, Turcia, Liban, ori ca religie secundarã în India, Kazahstan etc.
            Islamul si-a format doctrina religioasã pe temeiul cãrtii sfinte numite CORAN (în credinta oamenilor, nãscându-se ideea cã textul sacru a acesteia a fost transmis de Allah, în principal, prin revelatie, lui Mahomed), precum si pe traditia sacrã SUNNAH (compusã, la rândul sãu, din diverse naratiuni despre faptele si cuvintele lui Mahomed, a cãror codificare s-a încheiat în secolul al X-lea).
            În conceptia adeptilor acestei religii, omul este lipsit de liber-arbitru, de autonomie ori libertate, fiind cãlãuzit numai de vointa lui Allah, fie înspre bine, fie înspre rãu. De asemenea, se pare cã religia nu se bazeazã atât pe ideea de atasament, cât mai degrabã pe aceea de teamã fatã de Divinitate. Citãm, în acest sens un pasaj din Coran: “Vrednic în fata lui Allah este cel care se teme de el cel mai mult.”
            Islamul,  este, de asemenea, un sistem juridic aplicabil majoritãtii tãrilor enumerate mai sus, mai putin Turciei, care a pãrãsit, în întregime, sistemul traditional, adoptând o legislatie de tip european. Despre acest sistem juridic, vom expune pe larg, în numerele viitoare ale revistei.

Ce este Coranul?

            O altã întrebare la care trebuie, succint, sã oferim un rãspuns, este aceea despre semnificatia pe care o reprezintã Coranul. Termenul în sine provine din “Quiran” care, în limba arabã, înseamnã “citire”. Coranul este, asa dupã cum arãtam mai sus, cartea sacrã a Islamului, al cãrei text, conform traditiei, a fost dictat Profetului Mahomed fie de însusi Allah, fie, din porunca acestuia, de îngerul Djabrail (Gabriel). Potrivit aceleiasi traditii, pe pãmânt nu ar exista decât copii ale Coranului,  în timp ce originalul s-ar afla în cer, dupã cum aratã un text din cartea sfântã: “Allah sterge si întâreste ce vrea si la el se aflã maica scripturii (cu alte cuvinte, textul original al Coranului - n. ns.)” (Coran, XIII).
            Cercetãrile istoricilor au relevat cã nu existã indicii cã Mahomed ar fi fost stiutor de carte, atâta vreme cât nu a lãsat manuscrise si, cu atât mai mult cu cât textele disparate ale Coranului, care dateazã din mai multe epoci, au fost cuprinse într-o lucrare unitarã de abia dupã moartea Profetului.
            Fixarea în scris a traditiei orale si redactrea definitivã a Coranului au cuprins o perioadã de 23 de ani, între moartea Profetului – în anul 632 – si moartea Califului Uthman – anul 655.
            Textul Coranului este divizat în 114 capitole (numite Surah, din numele comun “surah” care, în limba arabã, înseamnã “sir de pietre într-un zid; rând de cuvinte într-un text”) si cuprinde poezie, fragmente retorice, naratiuni în prozã, mituri arabe arhaice reinterpretate, reguli de conduitã etc.
            Prezentarea semnificatiei si importantei normative a Coranului este rezervatã numerelor viitoare ale revistei.

---