"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
7

5 - 11 MART. 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

ISTORII VECHI SI NOI

SINCERITATE SI BUNA-CREDINTA

prof. dr. etician Vasile MORAR

(continuare din nr. trecut)
             Tocmai de aceea, sinceritatea ca valoare moralã, nu ca fapt sau stare psihicã, este strâns legatã de buna-credintã, atât de mult încât, de pildã, André-Compte Sponuille preferã sã o includã, pe aceasta din urmã, în propriul tabel de „mari virtuti“, omitând cu bunã stiintã sinceritatea. Argumentul adus, meritã oricum sã fie fãcut evident. Astfel, se considerã cã a fi de bunã-credintã, este o valoare si o virtute mai consistentã decât simpla sinceritate a celui care spune adevãrul, fiindcã a fi de bunã credintã nu este echivalent cu a spune întotdeauna adevãrul, ci înseamnã a spune mãcar adevãrul despre ceea ce crezi, „iar acest adevãr rãmâne la fel de adevãrat chiar si atunci când te înseli în ceea ce crezi”; este ceea ce se numeste uneori „franchete sau veridicitate sau sinceritate”; este contrariul minciunii, al ipocriziei, al duplicitãtii, pe scurt, al tuturor formelor, individuale ori publice, de rea-credintã. Si, în aceeasi ordine de idei: „existã o minimã deosebire între sinceritate si bunã-credintã; a fi sincer înseamnã a nu-i miniti pe altii; a fi de bunã-credintã înseamnã, însã, a nu-i minti nici pe altii, nici pe tine însuti, buna-credintã este întotdeauna necesarã si demnã de laudã, fiind, totodatã, o datorie: datoria fatã de tine însuti”. În ceea ce ne priveste, considerãm cã existã argumente si pentru tratarea separatã a celor douã notiuni etice, dupã cum existã si aceastã posibilitate argumentivã: sinceritatea, nu cea lipsitã de generozitate sau de compasiune, nu cea cinicã, este ea însãsi o virtute care are ca nucleu al ei, indispensabil, chiar buna-credintã. În acest fel, cel sincer cu adevãrat, adicã cel care implicã si imprimã un continut moral tuturor actelor, spuselor, gesturilor sale, poate fi astfel fiindcã este de bunã-credintã, adicã este sincer, în primul rând fatã de ceilalti. Morala este tocmai „presupozitia cã ceilalti existã”, aceasta este proba, testul cã „tu nu minti”. Cine nu-i minte pe ceilalti, este de presupus cã, nu se minte nici pe sine, si, acesta este în fond, sinceritatea omului de bunã-credintã.

(va urma)

 Sumar Executarea silita Tudor Vladimirescu