Din pãcate, atunci aveam deja un sistem politic incapabil de a ridica privirea. Obiceiul de a crede, cromozomic aproape, cã undeva este cineva de care trebuie sã asculti, sã te temi,  a dat rateul istoric al nerevenirii Moldovei de peste Prut la matcã, atunci când se putea, iar mai târziu, cel al stupidului si, mai ales, necerutului de nimeni tratat ucraineano-român. Numitorul comun fiind acelasi.
            Ion Iliescu a împlinit 73 de ani. Multi înainte dar, cert, nu ca sef de stat! NU, pentru cã nu vrea sau nu poate întelege mecanismele si, mai ales, cheile moderne ale decodificãrii acestora.
            NU, pentru cã  trãieste într-un spatiu geografic condus de oameni a caror medie de vârstã  este cu cel putin 20 de ani mai scazuta. Ce limbaj comun poate gãsi domnia sa cu un Putin? Care este numitorul comun între domnul Iliescu si Blair? Preocupãri diferite, orizonturi diferite, concepte de conducere în perspectivã, evidente acolo, inexistente aici.
            Ion Iliescu a avut, are o revansã evidentã asupra istoriei. El, cel marginalizat, este cel care a condus si conduce încã România. Dar, spre ce? În viziunea domniei sale, spre macro-impozitari, creatoare de export de capital, de exod de tineret.
Firmele mari devin mijlocii, cele mijlocii, mici, iar cele mici dispar. Da, dar domnul Iliescu a gãsit paleativul: impozitati pe transe de venit pânã la... 80 %.
            România fiind deja, din punct de vedere al taxelor si impozitelor, mult peste media europeanã.
            Ion Iliescu face, azi, aceeasi gresealã pe care o fãcea Nicolae Ceausescu, ieri. Nu mai este în contact cu realitatea strãzii. Probabil cã nici nu stie cã aproape 80% din populatie nu mai are bani decât pentru plata întretinerii la bloc. Care pantofi noi, care haine? Si ce mai  mãnâncã?
            Domnule Presedinte, prin functia pe care o aveti, cuvântul dv., oricare ar fi el, atârnã greu. Noi ne cunoastem de mult. Din perioada când erati la Iasi, secretar. Ne-am revãzut si când erati ministrul apelor. Si mai târziu. Atunci erati în prizã cu realitatea. Azi... Ceea ce încerc, de fapt, sã vã spun, este cã sunt lucruri mult mai grave, mai importante de gândit, de fãcut. Lãsati impozitele, uitati putin ping-pongul public si mai ales mediatic. Preocupati-vã de faptul cã România devine un homeland. Priviti în ochi dispretul afisat al celor care vin sã “cumpere tara”. Si, amintiti-vã cã Ceausescu, cel putin pentru poilitica sa externã, era respectat. Poate fiindcã stia sã spunã si NU.