"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
8
19 - 25 MARTIE 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă
CONEXIUNI
                        CULTURA:

INTROSPECTIE ÎN CONSTIINTA
„CREATORULUI DE TEATRU"

Maria CAZAN

 

            Din ce se compune un om? Dintr-o infinitate de teluri mici si un vis al împlinirii absolute, ce îmbraca forme diferite, în functie de constitutia intelectuala a fiecaruia, prin  a cãror însumare se proiecteaza o imagine firava a fericirii, asa cum o imagineaza el. Din frânturile de amintiri si dorinte care, fac din el un ins unic, format aproape aleatoriu, ce se târaste, chinuit, sub imperativul unei sorti al carei fir îl poate, mult prea rar, modifica.

            Privitã din acest unghi, realitatea devine doar o înlãntuire de spasmodice si inutile zbateri ale vointei umane de a schimba hotãrârile Moirei.
            Un „creator de teatru“ imaginat de Thomas Bernhard, se adãposteste tangibil în subsolul teatrului act.
            Câte sensuri poate ascunde aceastã sintagmã? Cel unanim recunoscut, autorul, omul chinuit de gândul pe care îl transpune în concretul cuvintelor. Este urmat apoi, cu pasi mici, de interventia unui regizor  a cãrui viziune construieste prima legaturã între un text amorf si receptarea lui prin imagine si sunet. Retusul final apartine întotdeauna actorului  capabil sa, se transpunã ideii pentru a-i da suflul vital.
            Piesa este expresia exceptionalã a meditatiei actorului Bruscon (Marcel Iures), în încercarea sa tragicã de a cuprinde într-un singur destin  aceastã triplã ipostazã de creator; o sensibilã relatare a dramei demiurgului, în dorinta sa predestinatã esecului, de a realiza metamorfoza perfectã a sentimentelor proprii, în trãirea constientã a acestora de cãtre public.
            Monologul artistului  strivit de realitatea cenusie, pe care o „presimte“ permanent, destãinuie  o existentã chinuitã sub destinul al cãror trãsãturi, abia creionate, sunt marcate de stigmatul neîntelegerii.
            Se remarcã o pivotare a întregii piese in jurul axei centrale pe care o reprezinta delirul „creatorului“, dar, in ciuda ,,monopolului” pe care îl detine asupra replicilor , personajele secundare nu îsi pierd importanta. Este, evident, motivul pentru care sotia sa (Valeria Seciu), hangiul (Constantin Drãgãnescu), copiii sãi (Afrodita Androne si Vitalie Bantas) devin practic numai puncte de referintã, necesare dezvãluirii. Trebuie, însã, mentionat cã detin un rol definitoriu, atât în conturarea prin interactie a unei imagini complexe a lui Bruscon,  cât si în desfãsurarea unei piese, ce se caracterizeazã prin perfectã angrenare în veridic si lipsa monotoniei, care distorsioneazã perceptia multor reprezentatii de acest gen.
            Spatiul retrâns în care capãtã viatã spectacolul regizat de Alexandru Dabija favorizeazã intensitatea receptãrii unei identificãri remarcabile realizate de actorul  Marcel Iures (rol pentru care, între paranteze fie spus, a primit Premiul Uniter), si permit  talentului incontestabil al Valeriei Seciu sã interactioneze subtil cu publicul.
            Un elogiu adus elocintei cuvintelor si tãcerii dintre cuvinte, brodat cu umor fin. O reprezentatie  care lasã o impresie memorabilã asupra auditoriului.

 Sumar Sinceritate si buna credinta Pravile in limba romana