"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu 		NUMARUL
8

19 - 25 MART. 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

PE BANII DUMNEAVOASTRA

                Opinii:

TIMBRAREA  ACTIUNILOR DE
ÎMPARTIRE A BUNURILOR COMUNE

avocati Betinio DIAMANT si Vasile LUNCEAN

 

            În legãturã cu actiunile de împartire a bunurilor comune s-a pus problema corectei lor timbrari. Într-o perioada, instantele s-au situat pe punctul de vedere ca aceste actiuni se timbreaza ca actiuni nepatrimoniale, cu timbru fix, însa atunci când una dintre parti cere sa i se stabileasca dreptul sau într-o anumita cota care este contestatã de partea adversã trebuie sa timbreze la valoarea care i se contesta. În prezent, însa, instantele obliga la timbraj partea care contesta dreptul celeilalte parti si numai în masura în care este vorba de o contestatie a unei cote mai mare decât 50% si timbrul se calculeaza la valoarea ce se contesta iar obligatia este impusa celui care contesta la ceea ce depaseste 50%
            S-a sustinut punctul de vedere cã este nelogic ca sã fie obligat cel ce contestã sã timbreze, devreme ce el nu pretinde ceva, ci doar contestã dreptul aceluia care pretinde.
            Este evident caracterul nelogic al obligãrii celui care contestã la plata taxei de timbru la valoarea pe care o contestã, dar întreaga problematicã în legãturã cu timbrarea actiunilor de împãprtire a bunurilor comune ar putea fi rezolvatã, în opinia noastrã, doar într-un singur sens (ratiunile de ordin fiscal nu pot sã primeze asupra logicii legale de structurã si caracterele pe care le au actiunile civile) si anume: spre deosebire de actiunile de partaj imobiliare sau mobiliare în care cotele coindivizãrilor sunt prevãzute înainte de introducerea actiunii de partaj, în partajul bunurilor comune cotele pãrtilor nu sunt dinainte precizate si acestea trebuie sã fie stabilite de instantã.
            În actiunile de partaj obtinute (de exemplu într-un partaj imobiliar în care cotele indivize ale pãrtilor sunt deja întabulate în cartea funciarã si sunt fixe) fiecare dintre coindivizar nu realizeazã altceva prin actiune decât îsi materializeazã un drept dinanite stabilit; în ipoteza în care unul dintre coindivizari pretinde cã are o cotã mai mare decât cea care apare înscrisã în cartea funciarã, de exemplu, atunci, bineînteles, el si nu partea adversã trebuie sã timbreze actiunea de iesire din indiviziune cu timbrul fix si în plus la valoarea dreptului pe care pretinde cã îl are peste cota înscrisã în cartea funciarã.
            Spre deosebire de un astfel de coindivizar care cere partajul, cel care cere împãrtirea bunului comun sau pârâtul care cere si el împãrtirea bunului comun prin actiune reconventionalã (dar pretinde cã are o cotã mai mare decât cea pretinsã de reclamant prin actiune) nu ar trebui sã timbreze nici unul dintre ei decât cu timbru fix pentru iesire din indiviziune, deoarece: a) actiunea de iesire din indiviziune, fie cã e vorba de una obisnuitã sau de cea de împãrtire a bunurilor comune, are ca obiect sistarea stãrii de indiviziune, iar stabilirea numitor cote si individualizarea lor nu sunt decât consecintele stãrii de indiviziune: chiar si încheierea de admitere în principiu (pe care legiuitorul nu o numeste astfel, dar despre o asemenea încheiere este vorba) prevãzutã de art. 6735 Cod procedurã civilã nu se dã decât atunci când „dacã pentru formarea loturilor sunt necesare operatii de mãsurãtoare, evaluare si altele asemenea, pentru care instanta nu are date suficiente“, ceea ce scoate în evidentã caracterul tehnic al partajului si anume individualizarea în loturi distincte a unor cote de proprietari care sunt stabilite dinainte, ca regulã generalã; b) în sistemul nostru nu existã cotã dinainte stabilitã de 50%, nici ca prezumtie legalã si nici ca o prezumtie simplã pentru drepturile fiecãruia dintre coti; în comunitatea de bunuri a sotilor nu existã cote dinainte stabilite; c) fiecare dintre soti care introduce o actiune de partaj cu privire la împãrtirea bunurilor comune ca si sotul care devine pârât într-o asemenea actiune si pot sã solicite oricare dintre ei stabilirea cotei în orice proportie de la 1% la 99% din masa bunurilor comune partajabile; în aceastã ipotezã considerãm cã nici unul din soti nu trebuie sã timbreze actiunile la valoare, ci trebuie sã timbreze doar petitul de iesire din indiviziune ca pe un petit nepatrimonial, deoarece, nefiind stabilitã nici mãcar sub formã de prezumtie o anumitã cotã din bunurile comune a fiecãruia din cei doi soti, înseamnã cã stabilirea în concret a cotei fiecãrui sot se face abia de instantã, fãrã a se putea sustine cã vreunul dintre cei doi soti, fie prin actiune sau prin actiunea reconventionalã, pretinde mai mult decât o cotã dinainte stabilitã de lege si cã, deci, pentru ce se pretinde si apoi se contestã peste o anumitã cotã, nu ar trebui timbratã la valoare diferenta care se cere în plus fie de cãtre cel care o pretinde, fie de cãtre cel care o contestã; este, însã, evident, cã dacã se pretinde, de exemplu, cã un bun ar fi personal si nu ar fi comun, timbrajul se face la valoare;
        d) în legãturã cu competentã, în actiunile succesorale s-a statuat cã nu criteriul valoric determinã competenta (citãm din sentanta civilã nr. 4/2003 a Curtii de Apel Alba Iulia datã într-un regulator de competentã: „Sesizatã cu solutionarea conflictului negativ de competentã, Curtea de Apel a analizat actele si lucrãrile dosarului constatând cã potrivit art. 657 Cod procedurã civilã, dispozitie legalã în vigoare la data prountãrii sentintei judecãtorestim cât si la data sesizãrii acestei instante, competenta de a solutiona pricina în fond revine judecãtorului, în situatia în care partajul nu se poate realiza pe cale amiabilã. În situatia unor astfel de împãrtiri de bunuri între succesori, valoarea litigiului este irelevantã sub aspectul competentei“. În spetã, era vorba de o actiune succesoralã si de partaj), ne întrebãm atunci de ce în actiunile de partaj de bunuri comune ar prima criteriul valoric în privinta unor cote care nu sunt dinainte stabilite si nu ar prima criteriul care tine seama de natura actiunii care, în privinta încetãrii stãrii de indiviziune prin partaj este una caracterizatã ca fiind nepatrimonialã (nici unul dintre soti nu obtine nimic în plus, ci doar individualizarea unor cote nestabilite dinainte si cu privire la care nu existã nici o prezumtie, nici legalã, nici simplã privind întinderea drepturilor fiecãrei pãrti.
            Considerãm cã ar fi si logic si legal ca actiunile de partaj de bunuri comune sã fie timbratã (de asemeni, actiunile reconventionale în asemenea procese) ca actiuni nepatrimoniale cu timbru fix, indiferent de cotele pe care le pretind cei ce se judecã în asemenea procese, pe considerentul principal cã scopul actiunii este acela de a se pune capãt stãrii de comunitate devãlmasã, iar stabilirea cotelor (nedeterminate dinainte cum este cazul, de exemplu, a unui partaj de bun imobiliar cu cote indivize întabulate dinainte) se face abia de instantã care rezolvã procesul de partaj de bunuri comune.



 Sumar Inca un furt de 7% Cum se castiga un dosar la sectia a V-a a Tribunalului Bucuresti?