"Societatea nu are dreptul sã mã judece, când nu este în stare sã mã apere"     Istrate Micescu		NUMARUL 9 26 MARTIE - 1 APRILIE 2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlã

(continuare din nr. trecut)

            Oricum, sinceritatea are ca reper al ei ferm si unic, spunerea adevãrului, fidelitatea fatã de adevãr si iubirea, mai presus de orice, a faptei adevãrate, adicã a vietii fãrã minciunã. Viciul este, desigur, minciuna (în Decalog, formula este extrem de exactã în acest sens, „sã nu depui mãrturie mincinoasã”) cu toate subspeciile ei: falsul (Aristotel remarca, în Etica Nicomahicã, „prin ea însãsi, falsitatea este un lucru josnic care trebuie reprimat, iar sinceritatea, unul nobil si demn de laudã”), dar si simularea, ipocrizia, lãudãrosenia, adularea, si, nu în ultimul rând, dispretul autenticitãtii, a naturaletii, a firescului în comportare si a simplicitãtii în stilistica vietii exterioare.
            În ultimã analizã, sinceritatea ca valoare moralã, ca virtute deci, si minciuna, ca sferã negativã a sinceritãtii, ridicã rãspunsuri amãnuntite asupra temeiului prim, a ceea ce se numeste necesitatea moralã, de a spune întotdeauna adevãrul, implicit, de a nu minti. A spune „întotdeauna”... înseamnã, dintru început, cã sinceritatea este o obligatie, care nu acceptã exceptia. Asa este conceputã sinceritatea în grila eticii deontologice, în cea kantianã, în chip explicit: sã spui adevãrul si numai adevãrul, în mod neconditionat, ascultând numai de imperativul categoric, actionând deci din datorie, adicã nu numai în acord cu legea moralã, ci, si din respect pentru ea. Din punct de vedere deontologic, a spune adevãrul este o datorie valabilã în mod universal si necesar pentru orice fiintã rationalã, este o datorie obligatorie, chiar dacã ea nu reprezintã cea mai utilã optiune si cea mai beneficã actiune practicã. Simplu spus, din aceastã perspectivã, nu trebuie niciodatã sã minti, pentru cã sinceritatea poate fi o obligatie universalã, în timp ce, opusul ei, minciuna, nu întruneste o asemenea conditie a universalitãtii; în fapt, conditia universalitãtii obligatorii a actelor din datorie este temeiul, este esenta moralitãtii elementare. Este posibilã o viatã moralã dacã toti oamenii ar minti? Nu, pentru cã atunci ar dispãrea orice diferentã între adevãr si minciunã, iar în absenta unui reper al adevãrului ar dispãrea si minciuna ca minciunã; încercând sã „universalizãm” minciuna, constatãm cã ea se autodesfiinteazã.

(continuare in numarul viitor)

Sumar

Mireasma din trupul mitropolitului

Consideratii asupra dreptului musulman