Adânc cercetat ori, dimpotriva, privit uneori de cercetatorii în drept comparat ca o simpla curiozitate juridica, dreptul Islamului (sau dreptul musulman) este, întâi de toate, o realitate, îmbinare de religie si mentalitate – toate deosebite de acelea occidentale, atât de familiare noua.

Specificul si izvoarele Drepului Musulman

            O altã caracteristicã a dreptului Islamului o constituie faptul cã nu toate domeniile vietii sociale îsi gãsesc o reglementare asemãnãtoare, explicatia fiind aceea cã, în interiorul comunitãtii musulmane, existã un numãr mare de rituri, de scoli care interpreteazã, fiecare într-o manierã proprie, textele coranice.
            Un alt aspect de diferentiere îl reprezintã lipsa unei codificãri, a unei sistematizãri a normelor, remarcându-se faptul cã juristii musulmani se orienteazã spre a gãsi rãspuns juridic pentru fiecare spetã, spre solutionarea cazului concret. Un specialist în drept comparat, referindu-se la aceastã trãsãturã, remarca faptul cã juristii musulmani “sunt obisnuiti sã gândeascã cã dreptul este fãcut mai degrabã din solutii de spetã, date zi de zi, în considerarea nevoilor temporare, de moment, decât din principii generale, apriorice, din care sã se deducã apoi consecinte în fiecare situatie datã.” (L. Milliot, “Le pensée juridique de l’Islam”, în “Revue internationale de droit comparé”, 1954, p. 441-448). De asemenea, diviziunea drept public – drept privat, ca si aceea pe ramuri de drept este necunoscutã acestui sistem.
            Cât priveste sistemul izvoarelor, dreptul Islamului se aratã, din nou, original. Sursa formalã a acestuia o formeazã doctrina, iar sursa istoricã este reprezentatã de Coran, Sunna, Idjma, Idjtihad.
            Dupã cum am precizat, deja, în numerele trecute, dreptul islamic se considerã,  în mod traditional, a fi produsul revelatiei divine. Din totalul de 6200 de versete pe care le numãrã Coranul, se apreciazã cã doar cinci pânã la sase sute pot servi drept sursã din care sã se poatã extrage reguli de conduitã. Aceste versete exprimã, în concret, decizii de spetã, diverse consultatii, pe care Profetul le oferã pentru a preveni dificultãtile ce s-ar putea naste în interpretarea si solutionarea unui litigiu si se referã, în majoritatea lor, la relatiile nãscute în cadrul familiei, la succesiuni, precum si la conditia femeii în societate.

“Nu exista natiune care si nu-si iubeasca legile, deoarece legile ei sunt obiceiurile ei.”                                                                                                                     (Montesquieu, “Caiete”)

            Concluzia la care cercetãtorii au ajuns, în urma analizei textelor coranice, este aceea cã, de cele mai multe ori, acestea par a se contrazice. Specialistii occidentali au distins, în învãtãturile, cãrtii sacre douã orientãri opuse în solutionarea problemelor pe care le poate pune cazul concret, dedus spre solutionare. Prima reflectã viziunea asupra relatiilor stabilite între membrii comunitãtii urbane cãreia îi apartinuse Profetul Mahomed, înainte de Hegira (marea sa fugã de la Medina la Mecca), în timp ce a doua reflectã realitãtile sociale în care a trãit acesta dupã marea sa fugã, relatiile cu nomazii desertului (beduinii).
            Ca atare, lacunele si contradictiile textelor coranice reclamau o completare de reglementare, care si-a gãsit suportul în traditia exprimatã într-un corp de reguli numit Sunna (care constituie cel de-al doilea izvor de drept islamic).
            Prin Sunna, musulmanii înteleg acea traditie legatã de viata si activitatea Profetului Mahomed. Ea reprezintã descrierea modului de a fi si de a se comporta al acestuia, cu menirea de a servi drept ghid tuturor credinciosilor musulmani, care trebuie sã-si stabileascã regulile de comportament pornind de la hadith, adicã de la cuvintele si faptele lui Mohamed, reunite în culegeri de texte. Astfel, credinciosii musulmani au de îndeplinit cinci îndatoriri: profesiunea de credintã într-un zeu unic - Allah; danii cãtre sãraci; respectarea postului din luna Ramadan, în amintirea perioadei de revelatie a Profetului Mahomed; pelerinajul la Mecca; rugãciunea de cinci ori pe zi (care se poate efectua oriunde, respectând directia Meccãi si dupã spãlarea ritualicã). În fiecare zi de vineri credinciosii se adunã la moschee. Aici serviciul religios (în opozitie cu acela practicat de adeptii religiei crestine ori celei iudaice) nu este asigurat de un preot care sã apartinã unui corp sacerdotal organizat si ierarhizat, ci slujba de vineri este încredintatã unui imam plãtit sau unui ulama1.

______________________

        (dupã N. Popa, “Teoria generalã a dreptului”, Ed. Actami, 1998; F. Braunstein, J.F. Pepin, “Ghid de culturã generalã”, Ed. Orizonturi-Lider; Victor Dan Zlãtescu, “Geografie juridicã contemporanã”, Ed. Stiintificã si Enciclopedicã, Bucuresti, 1981.)
        1) F. Braunstein, J.F. Pepin, Ghid de culturã generalã, Ed. Orizonturi-Lider, p. 86.

(va urma)