Am prezentat, în numerele trecute, problematica generala a Dreptului nomocanonic - una dintre principalele ramuri ale Dreptului bizantin, care s-a studiat si se mai studiaza la marile facultati de drept ale lumii. Pe lânga normele canonice date de ea însasi, pentru organizarea si functionarea proprie, Biserica rasariteana recunoaste înca, si astizi, Statului, dreptul de a da legi în chestiunile vietii bisericesti, externe.

            În urma unui studiu de cercetare aprofundat, privind identificarea acestor izvoare, am putut însã aduce si corectivele necesare. De pildã, am precizat cã, de fapt, izvorul principal al Pravilei de la Govora este un Nomocanon grecesc, de redactare slavonã, redactat la Vidin în secolul al XIV-lea. Or, tocmai acest nomocanon, în manuscris, care este identic cu Pravila medio-bulgarã adusã la Mãnãstirea Bistrita (Vâlcea), în anul 1611, de mitropolitul Teofan al Moldovei, avea sã fie tradus de Mihail Moxalie si tipãrit la Mãnãstirea Govora în anii 1640/1641 (cf. Acad. Rom., Mss. rom. Nr. 2471). Am putut, de asemenea, remarca si preciza cã Pravila de la Govora începe – ca si originalul ei – cu Pravilele Apostolilor Petru si Pavel, dupã modelul Nomocanonului întocmit de Ioan Scolasticul (secolul VI), prelucrat apoi de Metodie, Apostolul slavilor (sec. IX) în Moravia. Or, cu acelasi prilej, am putut face cunoscutã si constatarea cã Sintagma, Codex-ul sau Colectia de canoane întocmitã la Roma de strãromânul Dionisie Exiguul (+ 545) (cf. Codex canonum ecclesiasticorum Dionysii Exigui sive Codex canonum vetus Ecclesiae Romanae, în P.L. LXVII, 137 s.u.), a fost folositã atât de Ioan Scolasticul, cât si de Sfântul Metodie, Apostolul slavilor, în redactarea nomocanoanelor lor. De aceea, pentru prima datã în literatura de specialitate, am putut face cunoscut faptul cã Sintagma canonicã a strãromânului nostru, pãrintele dreptului bisericesc, apusean, (cf. N. Durã, Un daco-roman, Dionisie Exiguul…, p. 86-90; Idem, Strãromânul Dionisie Exiguul…, p. 37-61; Idem, Dénis Exiguus (Le Petit) (465-545). Précisions et corectifs…, p. 269-290), a stat la baza alcãtuirii „primului Nomocanon bizantin” (din anul 550) si a „primului Nomocanon slav” (anii 867-880), care au stat apoi la baza Nomocanonului alcãtuit la Vidin în secolul al XIV-lea (N. Durã, 350 de ani de la tipãrirea Pravilei de la Govora…, p. 69).
            În fine, trebuie, de asemenea, retinut faptul cã Pravila de la Govora – cod de legi, oficial, promulgat de autoritatea de stat si cea bisericeascã – rãmâne „… prima colectie tipãritã în limba românã de legi civile si legi bisericesti a statului feudal român si a Bisericii sale ortodoxe române” (L.Stan, apud I.N. Floca, Drept canonic…, vol. I, p. 134).
            3. Carte româneascã de învãtãturã de la Pravilele împãrãtesti sau Pravila lui Vasile Lupu, Iasi, 1646.
            Alcãtuitorul acestei Pravile a fost logofãtul Eustatie. La baza acestei Pravile stau douã izvoare directe: legea agrarã bizantinã (nómoò georgikó?) - un cod rural bizantin alcãtuit în secolele VI-VIII în Bizant – si Tratatul penalistului italian Prosper Farinaccius, „Praxis et theoricae criminalis”, publicat la Venetia în 1607-1621. Ca izvoare indirecte s-au mentionat „extrasul din Vasilicale” (Pravila lui Alexandru cel Bun) si obiceiul pãmântului (legea tãrii). În privinta continutului sãu, Pravila cuprinde  norme referitoare, îndeosebi, la chestiuni de drept civil agrar si de drept penal.
            Pravila a fost publicatã – într-o editie criticã – de „Colectivul pentru vechiul drept românesc al Academiei Române”, la Bucuresti, în anul 1961.