Ati observat si dvs., desigur, cã unele catastrofe ale omenirii se declinã la genul feminin: o coruptie, douã coruptii, o gripã, douã gripe, o calamitate, douã calamitãti.
            Lor li se adaugã declinãrile genului neutru, care încep cu „un“ si se terminã cu „douã“: un taifun, douã taifunuri, un rãzboi, douã rãzboaie.
            Toate tornadele sau taifunurile poartã, la rândul lor, doar nume feminine.
            Cei mai de temut ministrii ai Guvernãrii Nãstase, de asemenea: Ecaterina Andronescu, Rodica Stãnoiu, Daniela Bartos. De numele fiecãreia, dupã trecerea acestei legislaturi grele, vor rãmâne agãtate imaginile gesturilor lor, ca niste rufe puse la uscat, dupã trecerea furtunii.
            Prima, Ministrul Învãtãmântului - pentru cã a sustinut obligatia pãrintilor de a-si duce la scoalã copiii de sase ani. Cauza o reprezintã, desigur, scãderea demograficã drasticã (cu peste douã milioane de români în ultimii 10 ani); dar nu cauza s-a vrut îndreptatã, ci efectul, adicã acoperirea deficitului de copii pe norma didacticã, pentru reducerea somajului. În timp ce, în Brasov, de exemplu, mii de oameni rãmân fãrã slujbã!
            Ministrul Justitiei se va pãstra în amintirea istoriei ca fiind primul jurist care si-a dat acordul ca magistratii sã fie cercetati si condamnati de semenii lor, în public; uneori, nu cei care ar fi trebuit.
            Ministrul Sãnãtãtii este, însã, cel mai bine reprezentat: într-o tarã în care oamenii mor de foame si sunt mãcinati de boli, a face reformã prin reducerea numãrului de locuri în spitale si prin lipsa cronicã de medicamente, e o crimã!
            Poate cã Primul Ministru nu a fost atât de generos cu sexul „slab“, atunci când a decis ca, în Guvernul pe care îl conduce, sã fie incluse si femei.
            Poate cã n-a vrut decât sã demonstreze cã lumea politicã româneascã nu e pregãtitã sã fie condusã de ele. Cãci, vorba lui Calimchi, mai cu milã se va certa muierea pentru cã este mai proastã si mai degrabã cazãtoare în pãcat.
            Sau, poate, Primul Ministru e doar un foarte abil politician, care, stiind cã nu toate femeile sunt la fel, a vrut sã le discretizeze, prin reprezentare, aruncându-le într-un rãzboi mai mare decât puterile lor (de decizie)?
            Pentru cã, altfel, în cele mai multe (alte) cazuri, bãrbatul este capul, iar femeia nu uitã sã fie gâtul. Spre binele general, cãci si cuvintele „iubire“, „fericire“, „putere“, se declinã, din câte stim, tot la genul feminin.