Faptul ca, în unitatile de detentie apar, deseori, acte de violenta - mai ales între detinuti - nu surprinde pe nimeni: tensiunile inerente vietii carcerale, reglarile de conturi, lupta pentru putere, neîntelegerile cu personalul, abandonarea de catre familie, neachitarea unor datorii etc., sunt printre cele mai frecvente motive care incita anumiti detinuti si-i agreseze pe altii. La acestea, mai trebuie si adaugam pe cele care deriva din suprapopularea spatiilor, inactivitatea prelungita, greutatile de a contacta persoanele de decizie, teama sau dorinta de a fi transferat în alta unitate, contestarea unor sanctiuni considerate arbitrare...

Grupa F - Stresurile speciale

            Se constituie ca stresuri prin vulnerabilitãti sau prin expuneri particulare, nefiind stresuri decât pentru grupuri bine delimitate de oameni, în timp ce pentru omul obisnuit pot sã nu fie deloc tulburãtoare sau sã rãmânã de neînteles. În Grupa F sunt determinate expunerile si vulnerabilitatea individualã.

            Subgrupa F. 1

            Stresurile prin expuneri particulare: include stresul unor profesii si ocupatii specifice, care implicã fie rãspundere pentru oameni sau bunuri, fie asumarea unor riscuri personale importante. Aproape fiecare ocupatie are stresurile ei specifice, pe care cei care o practicã le cunosc mai bine decât cei din afara ei si tind sã le supravegheze intensitatea. Stresurile profesionale sunt, însã, anticipabile si controlabile (asumate prin însãsi alegerea profesiunii respective sau evitate prin renuntarea la ea), iar fatã de ele existã, sau ar trebui sã existe, protectie prin preselectie si prin pregãtirea profesionalã.

            Subgrupa F. 2

            Stresurile conditionate de vulnerabilitãti individuale particulare:
        a) stresurile determinate de o psihologie preexistentã: anxietate, schizofrenie, epilepsie, paranoia, isterie, ipohondrie;
        b) stresul resimtit dupã fapte comise în cursul unor reactii de scurt-circuit, intoxicatii (betie patologicã, droguri), acte de suicid altruist etc.;
        c) stresul amintirilor, determinat de retrãirea sau evocarea unor situatii stresante anterioare. Acesta se poate manifesta fie ca o reactie exageratã aparent nejustificatã fatã de un stimul neutru, dar similar unui stresor major antecedent, fie ca o modificare a dispozitiei de fond la rememorarea stresului anterior. Poate apare periodic, la „aniversarea“ stresorului initial;
        d) stresul sãrbãtorilor, care evidentiazã subiectului singurãtatea sa, ori inadecvarea în comparatie cu altii, a vietii pe care o duce si fatã de care mentinea anterior un anumit nivel adaptiv, relativ multumitor;
e) stresul determinat sau facilitat de prezenta unei patologii somatice care modificã vulnerabilitatea: de exemplu, stresul la cei cu arterosclerozã cerebralã, la hipertiroidieni etc.

Grupa G - Stresul experimental

            Se referã la diferite proceduri de laborator care induc la voluntari stresuri scurte si strict limitate ca intensitate si gamã de continuturi. Protocoalele de lucru respectã normele etice stricte ale experimentelor pe voluntari si prevãd, atunci când este cazul, interventii explicative pentru enularea eventualelor post-efecte negative (frustrare, atitudine negativã fatã de experiment etc.), stresurile „severe“ utilizate de unele experimente sunt, de fapt, doar simulate de membrii echipei de cercetare sau chiar de actori profesionisti anume angajati.

Grupa H - Stresul situatiilor extremale

            Este stresul experimental sau natural indus, în legãturã cu pregãtirea pentru existenta în medii intens nefavorabile vietii omului (spatiul cosmic, regiunile polare, marile adâncimi sau altitudini). Este un stres asumat voluntar, dupã pregãtiri si antrenamente care au scopul de a scãdea gradul de noutate, neprevãzut si ineditul situatiilor respective. Totusi, prin masivitatea schimbãrilor fatã de existenta obisnuitã, poate avea consecinte negative, cu tot caracterul protector al motivatiei pozitive si al înaltei organizãri a expunerii la stres.
            Vulnerabilitatea la stres se acumuleazã când suntem într-o situatie confuzã si când avem sentimentul cã nimic nu poate fi stãpânit. O mare varietate de stresuri pot afecta modul în care un individ realizeazã diferite sarcini: zgomote, îmbulzeala, discriminãri arbitrare, greutãti birocratice, exigente crescute în muncã. Efectul negativ al acestor stimuli este mai marcant, când individul nu-i poate controla si nici prevedea aparitia lor. El pierde orice dorintã de a modifica vreun aspect al mediului: de acum înainte, nimic nu mai are importantã, iar în final, individul va ridica din umeri: „La ce bun?“ Asa începe mediocritatea în orice domeniu, de la cel cognitiv, pânã la cel emotional.
            Mai mult, asemenea manifestãri au demonstrat si persoanele care, prin munca lor, nu fãceau decât sã contemple/sã observe oameni care îsi pierduserã controlul asupra mediului în care trãiau si se acomodaserã la resemnare.
Asemenea constatãri au consecinte ample în planul comportamentului profesional: dacã vom dori functionari amabili, atenti cu cei din jur, mai putin agresivi, va fi nevoie sã-i învãtãm cum sã organizeze si sã anticipeze, mai bine, evenimentele lumii în care trãiesc.

(va urma)