(urmare din numarul trecut)

            În drept,
            I. Doamna Vasilescu a reclamat încãlcarea articolului 6 paragraf 1 din Conventie, întrucât CSJ a privat-o de accesul la o instantã de judecatã care i-ar fi putut permite sã reintre în posesia bunurilor sale.
            Articolul 6, paragraf 1 din Conventia Europeanã a Drepturilor Omului si a Libertãtilor Fundamentale prevede: „Orice persoanã are dreptul la judecarea, în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instantã independentã si impartialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate împotriva sa...“
            În fata Curtii, Guvernul român a ridicat o exceptie preliminarã a neepuizãrii cãilor de recurs interne, sustinând cã reclamanta mai avea alte trei mijloace pentru a se plânge împotriva mãsurilor adoptate de organele de cercetare penalã: (1) sã sesizeze Parchetul, pe baza art. 275 - 278 Cod procedurã penalã - cu o plângere împotriva mãsurilor si actelor de urmãrire penalã; (2) sã sesizeze Parchetul pe baza art. 218 - 220 Cod procedurã penalã - supravegherea exercitatã de procuror; (3) sã cearã restituirea bunurilor în conformitate cu art. 168 (restituirea lucrurilor) si art. 169 Cod procedurã penalã (contestarea mãsurilor asiguratorii).
            Deoarece exceptia nu a fost ridicatã în fata Comisiei, Curtea a hotãrât cã Guvernul este decãzut din dreptul de a ridica o asemenea exceptie.
            Pe fondul cauzei, reclamanta sustine cã instantele civile aveau competenta de a examina cererea de restituire a bunurilor cofiscate, pretentiile sale fiind recunoscute ca întemeiate de Judecãtoria Gãesti si prin hotãrârea Tribunalului Judetean Dâmbovita si prin cea a Curtii de Apel Ploiesti.
            Anulând aceste hotãrâri, pe motivul cã instantele civile au încãlcat competenta exclusivã a procurorului, Curtea Suprema de Justitie (CSJ) a lipsit-o pe reclamantã de dreptul la judecarea cauzei sale de o instantã de judecatã.
Guvernul a sustinut cã CSJ nu a prejudiciat fondul dreptului, chiar dacã poate fi interpretatã ca o limitare a dreptului de acces în justitie, dar modul în care CSJ a interpretat regulile de procedurã a fost gresit.
            Comisia a contestat argumentul Guvernului, întrucât regulile de procedurã a legii române au avut drept consecintã faptul cã nici o instantã nu era, de fapt, competentã sã decidã asupra cererii reclamantei, iar Curtea a stabilit cã rolul sãu se limiteazã la a verifica dacã, în cauzã, doamna Vasilescu a avut acces la o instantã de judecatã si, prin urmare, nu trebuie sã decidã asupra chestiunii de drept românesc.
           Deoarece numai un organism care are competenta deplinã si satisface o serie de cerinte - cum este independenta fatã de puterea Executivã si de pãrti - poate fi descris ca o instantã de judecatã, în sensul art. 6, paragraf 1 din Conventie si, nici procurorii din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Arges si nici Procurorul General nu îndeplinesc aceste cerinte. Curtea a stabilit cã art. 6, paragraf 1 a fost încãlcat.
            II. În ceea ce priveste opinia reclamantei, cã în cauzã a fost încãlcat si art. 13 al Conventiei (dreptul la un recurs efectiv), Curtea nu a considerat necesar sã se pronunte, pentru cã atunci când dreptul revendicat are un caracter civil, art. 6 paragraful 1 constituie lex specialis, în raport cu art. 13, ale cãrei garantii sunt absorbite de acesta.
            III. Doamna Vasilescu a pretins cã este si victima încãlcãrii art. 1 din Protocolul nr. 1, datoritã consecintelor hotãrârii CSJ, care a avut ca efect împiedicarea intrãrii în posesia bunurilor sale.
            Articolul 1 din Protocolul nr. 1 dispune: „Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauzã de utilitate publicã si în conditiile prevãzute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
            Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor, conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor“.
            Instantele civile, solutionând favorabil cererea de restituire, au recunoscut, astfel, cã reclamanta era proprietara acelor bunuri si cã nu existã o bazã legalã pentru retinerea lor. Desfiintarea acestor hotãrâri, prin hotãrârea CSJ, în opinia Guvernului, nu a afectat substanta dreptului de proprietate a doamnei Vasilescu, aceasta urmãrind un scop de utilitate publicã, si nu a deposedat-o pe reclamantã, în mod definitiv sau în totalitate, de bunurile sale. Ba mai mult decât atât, întrucât reclamanta putea sã-si exercite drepturile în maniera indicatã de CSJ, echilibrul corect dintre interesele acesteia si interesul general a fost respectat.

(va urma)