"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
11/2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

moralia
Cui i-e frica, Coane Mitica?

prof dr. Mihai MIRON, presedintele UZPR


            Citesc, tot mai des, în ziarele de Bucuresti, dar si în cele de judet despre întâmplari cu ziaristi.
            Într-un loc, pe malul marii, un fotoreporter a fost „retinut” de o functionara abrasa, specialista în demolarea imaginilor edificatoare pentru micile afaceri cu pamânt facute de primaria respectiva. În alt loc, un director de tranzitie pe la un post particular (!) de radio obliga subalterni sa „modeleze” stirile dupa placul domniei sale si – probabil - dupa interesele economice ale patronilor. Altundeva, prin Oltenia dintre Jiu si Olt, un potentat judetean întrerupe „tehnic”
emisiunile televiziunii locale când nu-i convine subiectul si... câte si mai câte! Mai sa nu mai întelegi nimic.

            Dar, unde nu-i lege, e tocmealã, în cel mai bun caz. E drept cã prevederi împotriva cenzurii „de orice fel” avem în Constitutie, dar cine se mai uitã la sãraca lege fundamentalã, acum când mai toti vor s-o schimbe? E drept cã Parlamentul României a votat, chiar din 1994, Rezolutia 1003 a Consiliului Europei, fiindcã tot ne „aliniem”, dar numai unii o respectã, cã doar nu e lege, nu? E drept cã Legea audiovizualui, atât si asa cum e ea, în continuã modificare si adãugire, cam n-ar lãsa loc cenzurii. E drept cã Legea accesului la informatiile publice ar trebui sã fie respectatã în primul rând de cãtre functionarii publici si, în plus, propria lor lege i-ar obliga sã deschidã cetãteanului si presei portile „noutãtilor” bune si rele despre activitatea lor. Cã doar n-or fi toate informatii clasificate, dacã sunt publice! E drept cã fãrã presã, acum în mileniul al treilea, oamenii nu prea au de unde sã afle si sã stie de una de alta. Dar, dacã nu vrea Ghitã Contra local sau central, ce poti face? Poti sã-l actionezi în justitie dacã ai bani, timp si o oarece sansã. Dar, justitia e legatã la ochi în simbolul care o reprezintã. N-am vãzut sã fie legatã si la urechi. Si cred cã are si telefon. Celular. Si, atunci cu cine sã te pui, mai ales cã vedem cã unii magistrati au propriile lor probleme cu ziaristii care scriu – ce sã facã alta - despre micile lor probleme neconforme cu statutul de judecãtori sau procurori sau... Si trec – unii - cam des în alte functii. Sau meserii. Sau locuri de odihnã. Am auzit si de o ziaristã condamnatã pentru calomnie fiindcã a scris adevãrul, confirmat de o decizie definitivã, despre cineva care furase bani publici. Alt complet a condamnat jurnalista si a trebuit sã ajungã pânã la Curtea Supremã ca sã-si gãseascã dreptatea. Si totul costã: bani si timp. Pe care ziaristii nu-i prea au. Si atunci?
            Atunci, cred în continuare cã este nevoie de un statut al profesiunii de ziarist care sã ne apere de buna sau reaua vointã a oricãrui Ghitã Contra, care sã ne lase sã ne facem meseria – liberalã cum e ea - în conditii normale, asa ca si pe avocati, pe medici, pe functionari, pe militari, pe vânãtori si pescari, pe comisarii de mediu, pe... liliecii din nu stiu ce clãdire publicã. Un statut al meseriei, recunoscut de toatã suflarea si în care sã ne recunoastem si noi, jurnalistii. Dar tare mi-e teamã cã o datã ajuns pe mesele legiuitorilor – si ei supãrati de multe ori pe presã, mai ales între campaniile electorale- vor transforma statutul într-o lege punitivã a presei. Ceea ce noi nu dorim. Si atunci?
            Atunci, mai bine sã ne facem noi statutul si sã-l respectãm si sã-l impunem prin evidenta faptelor si sã ne unim de câte ori cineva ne încalcã dreptul de a ne practica meseria în mod onest si în conformitate cu toate legile tãrii. Si cu cele internationale pe care România le-a votat. Cred cã la ora actualã asta-i solutia. Ziaristii sã serveascã propriul lor steag. Si sã lase steagurile strãine, vremelnice si pãgubitoare. Cã vorba aceea: meseria-i brãtarã de aur. Dacã o cumperi cu banii tãi. Si poti spune de unde-i ai. Si tu, ca si altii.

 

 Sumar Articolul precedent Articolul urmator