"Societatea nu are dreptul să mă judece, când nu este în stare să mă apere"

    Istrate Micescu
NUMARUL
11/2003
Singurul saptamânal dedicat apararii drepturilor omului

Publicatie a Fundatiei "REPORTER"; Presedinte : Avocat Graziela Bârlă

institutii incontrolabile

           Parchetul National Anticoruptie (VI)

Masura arestarii preventive –
nula absolut

potrivit CEDO, procurorii nu pot fi asimilati judecatorilor

dr. Dumitru RADESCU, avocat

            Apreciem cã mãsura arestãrii preventive dispusã (luatã) de cãtre un procuror este lovitã de sanctiunea nulitãtii absolute, deoarece o datã cu dispunerea acestei mãsuri de cãtre un procuror, sunt încãlcate atât normele interne, cât si normele internationale cu privire la drepturile omului la care România este parte – aici avem în vedere Conventia Europeanã si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
            În ceea ce priveste legislatia internã, potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecãtoreascã, modificatã prin Legea nr. 142/ 1997, republicatã în monitorul Oficial al României, partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997: „Înainte de a începe sã-si exercite functia, magistratii sunt obligati sã depunã urmãtorul jurãmânt: «Jur sã respect Constitutia si legile tãrii, sã apãr drepturile si libertãtile fundamentale ale cetãtenilor, sã-mi îndeplinesc cu onoare, constiintã si fãrã pãrtinire atributiile ce-mi revin. Asa sã-mi ajute Dumnezeu! »”.
            Chiar dacã membrii Ministerului Public – atât procurorii, cât si judecãtorii – sunt obligati sã respecte legea, cu toate acestea o încalcã cu bunã-stiintã, în modul cel mai flagrant. Sustinem acest lucru, deoarece, din tratatele internationale la care România este parte, si prin care se obligã, totodatã, la respectarea lor, reise, în mod evident, cã mãsura arestãrii preventive nu poate fi luatã decât de un magistrat – singurul magistrat în România putând fi considerat doar judecãtorul, asa cum de altfel vom arãta în continuare.
            Trebuie sã avem în vedere si dispozitiile art. 51 din Constitutia României, care aratã cã: „Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor sale, este obligatorie”.
            Aceasta este o normã juridicã:
        - constitutionalã,
        - de ordine publicã,
        - si având caracter imperativ.
            Asadar, încãlcarea acesteia (prin ignorarea art. 11, alin. 2 si art. 20, alin. 2 din Constitutia României) atrage sanctiunea nulitãtii absolute a luãrii mãsurii arestãrii preventive.
            Din aceste dispozitii, reise faptul cã emiterea unei ordonante de arestare preventivã precum si a unui mandat de arestare de cãtre procuror, care nu prezintã nici o garantie de independentã, procurorul, fiind „supus puterii Executive (Ministerului Justitie), rezultã cã actul sãu de dispozitie este lovit de nulitate absolutã, sanctiune ce nu este prevãzutã de art. 197 alin. 2 C. proc. pen.”
            În ceea ce priveste legislatia româneascã actualã, raportul dintre dreptul intern si international în domeniul drepturilor omului este clar si expres prevãzut chiar de cãtre Constitutia României. În acest sens, retin atentia art. 11 si art. 20 din actuala lege fundamentalã a României, ale cãrei norme, sunt imperative.
            În art. 11 din Constitutia României se aratã cã (alin. 1) „Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai si cu bunã-credintã obligatiile ce-i revin din tratatele la care România este parte.
(alin. 2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
            Acest articol instituie, asadar, douã reguli:
        - prima regulã subliniazã obligatia Statului român de a îndeplini „întocmai si cu bunã-credintã” obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte;
        - iar cea de-a doua regulã evocã faptul cã tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
            Un alt articol, ale cãrui dispozitii sunt incidente, este art. 20 din actuala lege fundamentalã a României, potrivit cãrora: „Dacã existã neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte si legile interne, au prioritate reglementãrile internationale”.
            La întrebarea „ce fortã au dispozitiile internationale, din moment ce nu sunt în concordantã cu legislatia internã?” rãspunde chiar art. 20 alin 2 din Constitutie, instituindu-se astfel o prioritate absolutã a reglementãrilor internationale în domeniul drepturilor omului. Aceastã prioritate absolutã se impune numai în cazul în care norma internationalã este este mai favorabilã decât textele de lege internã. Se poate remarca faptul cã dispozitiile inserate în Conventia Europeanã sunt mult mai favorabile decât cele interne, tocmai de aceea au prioritate în dreptul intern.
            Având în vedere faptul cã libertatea este un drept fundamental al omului, aceasta nu poate fi îngrãditã decât cu respectarea strictã a dispozitiilor legale privind modul în care o persoanã poate fi privatã de libertate, articolul mai sus mentionat consacrând o dispozitie de principiu, si anume aceea ca tratatele la care România este parte o obligã pe aceasta la aplicarea cu prioritate a reglementãrilor internationale privitoare la drepturile omului.
            Încãlcarea unei norme imperative, atrage nulitatea absolutã a actului care a fost emis în asemenea conditii.
            În ce priveste al doilea aspect, si anume, ce se poate întâmpla în cazul în care o mãsurã procesualã este luatã de un organ judicar fãrã a fi abilitat (împuternicit) prin lege, arãtam cã fatã de cele de mai sus apreciem cã, în România, Procurorul (organ judiciar „stãpân al primei faze a procesului penal”) nu poate lua o asemenea mãsurã privativã de libertate.
            Din dispozitiile de mai sus, se desprinde concluzia cã arestarea este o exceptie de la principiul libertãtii individuale si cã legiuitorul, în scop de protectie a acestui principiu, a reglementat restrictiv conditiile în care o persoanã poate fi privatã de libertate, si fatã de cele învederate, instanta poate considera cã aprecierile noastre cu privire la faptul cã procurorul nu poate lua mãsura arestãrii preventive sunt întemeiate.
 Sumar Articolul precedent

Articolul urmator